Războiul cel sfânt ce se dă pentru mântuirea sufletului
cetatea” a căzut și a ajuns sub ,,dominație străină” Cum vine eliberarea ei?

          Am arătat cu ce fel de atacuri și apucături umblă satana să cucerească cetatea sufletelor noastre: cu asaltul, cu asediul, cu bolşevismul, cu înşelăciunea «calului troian», si altel…
Vai, câte «cetăți cucerește satana cu aceste atscuri», Şi, vai, în ce stare grozavă ajang aceste cetăți! lată alături chipul unei astfel de «cetăți» căzute, – chipul și închipuirea unui om biruit de ispitele vrăjmașului diavol. Când omul se lasă biruit de ispititorul, Regele cel sufletesc se retrage din cetatea sufletului său. Se retrage Domnul şi în locu-i intră Ispititorul cu gloatele lui şi cu relele lui.
Satana ia în stăpânire cetatea, surpă cele 7 turnuri ale ei (cele 7 virtuti) unde străluciau cele 7 virtuți, se arată cele 7 păcate de moarte… unde strălucea Crucea credinții, fâlfâie steagul morții (cum se vede în chip).
Vrășmaşul distruge tot ce a clădit Regele «cetății».. pune la arest simțurile cele bune ale omului și umblă neîncetat să rupă orice legătură a «cetätii», cu fostul ei Rege.
Grozavă este o astfel de stare. Şi totuși primejdia pierzării sufletului nu stă încă în starea aceasta, ci în altceva. Vom arăta această stare folosind și aici o asemănare luată din războaiele cele pământești.
Când o cetate cade sub atacul vrăşmaşului, regele ei se retrage. Dar această retragere nu înseamnă că regele îşi lasă dreptul ce-l are asupra cetății. Cetatea a căzut, dar ea nu aparține vrăşmaşului, Cucerirea cetății este numai o «ocupație străină» şi vremelnică.
Regele retras se consideră și pe mai departe ca stăpânitorul de drept al cetății. El aşteaptă să scape iar cetalea de sub «dominație străină» ca să-și reocupe tronul.
Când capitala București a fost ocupată de Nemți, regele Ferdinand s’a retras. Bucureștiul a ajuns sub stăpânire nemțească, dar stăpânitorul de drept al Capitalei era tot regele Ferdinand. Capitala era numai sub «ocupație străină», vremelnică.
Doi ani a ținut această «cocupație» şi pe urmă, regele Ferdinand, și-a reocupat domnia și tronul.
Așa e și cu «cetatea» cea sufletească a omului. Când omul se lasă biruit de ispitele satanii, Regele Iisus se retrage din Cetatea sufletulul său. Oaul rămâne sub cucerirea lui Satan. Dar această cucerire nu este definitivă. E numai vremelnică, Cetatea e numai sub «ocupație străină». Stăpânitorul de drept al cetății este Regele Iisus. El aşteaptă să ia sfârșit «ocupația străină» ca să-și reocupe iar stăpânirea și tronul.

          Oricât de păcătos ar fi cineva, oricât de căzut şi de decăzut ar fi el aparține Domnului. El este o cetate a Domnului care a ajuns sub «ocupație» și «dominație străină». El poate fi mântuit dacă umblă să scape de această «ocupație străină», şi poate fi perdut daca îşi bagă capul de tot în jugul robiei. Grozavă este starea celui credincios care a căzut iar în robia diavolului, grozavă este starea celui păcătos care a îmbătrânit în această robie, dar oricât de grozavă ar fi starea aceasta, omul poate scăpa de ea.
          Pierzania sufletului nu este păcatul, ci stăruirea în păcat. Înzadar am vrea să ne lăudăm, Fiecare din noi avem clipe când Ispititorul se furișează în cetatea sufletului nostru. Fiecare avem clipe de înfrângere. Fiecare ajungem din când în când sob «ocupație străină».
          Mântuirea sufletului stă în întrebarea: cum să scăpăm de această «ocupație străină», cum să scuturăm jugul robiei şi să dobândim iarăşi libertatea cea dulce.


Cum vine elibararea?


          Pentru acest lucru, întâi şi întâi se cere să simțim «dominația străină»; să simțim starea noastră cea păcătonsă, să simțim tirania păcatului. Să ne aducem aminte de timpul când petreceam în libertatea cea dulce a unei vieți curate și libere de tirania patimilor rele. Această aducere aminte, trezeşte în noi nemulțumirea cu «dominația străină» (cu starea cea păcătoasă). Trezește în noi dorul de a scăpa de ea. Ne-am săturat de jugul ei. Nu mai putem suferi robia și tirania ei.
          Simțurile noastre cele bune țin mereu consfătuiri… pun la cale un complot. Pregătesc o răscoală ca să scuture jugul robiei. Când totul e gata, urmează r ă s c o a l a. Într-o bună noapte se face vuiet mare în cetatea sufletului nostru. S’au răsculat virtuțile. Totul ce este bun în noi, toate puterile noastre sufletești au intrat în lupta cea mare ce se dă pentru eliberarea «cetății».
          Lupta e grea. Sângele curge şiroaie. Vrăşmaşul diavol s’a slobozit în luptă cu toate puterile lui ca să înăbuşe «răscoala». Lupta e în cumpene Puterile ne slăbesc; vraşmaşul e mai tare decât noi … ne trebue ajutor. Dar în toiul luptei, vine vestea că Regele cetății s’a reântors și sosește cu ajutor mare, E la poartă. «Ostașii» prind putere. Regele a sosit. Regele e acum în fruntea lor; e în fruatea «răscoalei»… Vrăşmaşul e înfrânt. Domnul cetății își reocupă iar cetatea și tronul. Bucurie mare se face în «cetate», A scăpat de jugul robiei.
          Aceasta este, dragă cetitorale, războiul cel sfânt. Eu l-am făcut cu zgomot mare de luptă, dar el se petrece fără nici un zgomot. El se petrece, el trebue să se petreacă, dragă suflete, în inima ta şi a mea. «Răscoala» din acest războiu este căința pentru păcate şi dorul după o viață nouă și curată. lar sângele ce se varsă sunt lacrimile noastre.
          Ferice de celce a trecut şi de celce trece prin acest război de mântuire sufletească.
          Fratele meu! Ai căzut în lupta contra ispitelor? Te-au biruit patimile și păcatele? Nu despera! Pierzania nu stă în această cădere, ci stă în stăruința în păcate. Stă în nepăsarea ta de cele sufletești. Stă în aplecarea capului tău în jugul robiei sufletești.
          Oh, ce înfricoşată este starea aceasta! Dacă cineva ar intra în casa ta, ți-ar lega mâinile și picioarele și ți-ar preface casa într’un arest – ce ai face? Ai protesta, nu-i așa, cu toată puterea și ți-ai apăra cu toate puterile acel dar m a r e și s c u m p ce se chiamă libertate.
          Dar față de Ispititorul diavol nu faci lucrul acesta. Cu ajutorul patimilor rele, diavolul îți leagă mâinile şi picioarele.. îți fură libertatea cea dulce a sufletului… îți pune după cap un jug greu și rușinos, și tu, fratele meu, suferl acest jug? Suferi această robie? Om în toată puteres, stai slugă și rob la diavolul??
          Scumpul meu frate! Eu te rog să nu mai suferi această rușine. «Răscoală-te» și scutură jugu robiei! «Cetatea» ta și libertatea ta nu e perdută. Domnul așteaptă «răscoala» ta ca să vie în ajutorul tău. Războlul cel sfânt al mântuirii tale se începe numai după «răscoala» ta. Fratele meu! «Răscoală-te!…
(Va Continua).

Articol pleluat din ziarul «Lumina Satelor Nr. 41 din anul 1928, pag. 4»