Dacă rogi pe cel Atotputernic… El va veghea asupra ta. Iov. c. 8, v. 5—6.
Despre secetă
— Predică la vremurile noastre —
«Aşa zice Domnul: iată iuţimea mea şi mânia mea să varsă peste tot locul acesta şi peste oameni şi peste dobitoace și peste locul ţarinei şi peste roadele pământului» … că va fi cerul deasupra capului tău, de aramă şi pământul care este sub tine, de fier».
Ieremia 7, 2. Moise V 28, 23.
Mustrarea şi pedeapsa Domnului din Biblie, iată le avem şi noi, iubiţilor creştini. De luni de zie Domnul a făcut aramă ceriul deasupra capului nostru şi fier a făcut pământui de sub picioarele noastre. De luni de zile Domnul ne ceartă cu secetă cumplită. Da, iubiţilor mei, orce om cu judecată poate vedea şi băga de seamă că mustrarea şi pedeapsa Domnului este aceasta. De ani de zile această mustrare şi pedeapsă ne urmăreşte neîncetat. Eată vedeţi: abia scăpăm din un năcaz şi peste altul mai mare dăm. Abia răsuflăm scăpaţi din un rău şi altul par’câ mai rău ne ajunge.
De ce ne pedepseşte Domnul?
Hotărât pentru păcatele şi fărădelegile noastre. De câţiva ani încoace o cumplită decădere a moravurilor şi purtărilor creştine bântue între – oameni. Par’că trăim vremuri păgâne cu oameni ce nu mai cred decât în idolii banilor, plăceri lor şi desfrânărilor. Oraşele s’au făcut adevărate Sodome şi Gomore, — şi răul a început a se aşeza şi la ţară, la sate. Păcate la auzul cărora se înfiorau părinţii noştri, azi nepoţii lor le chiamă în casă şi petrec cu ele.
De aceea, dragii mei, Domnul n’a mai putut şi nu mai poate răbda purtările noastre. Iată a început a vorbi prin certări şi pedepse cu noi. Nici nu se putea altrum, căci oamenii, omenirea s’a făcut un mare fiu rătăcit, neascultător şi păcătos pentru îndreptarea căruia cuvântul bun. cuvântul iubirii Noului Testament nu mai prindea şi nu mai ajuta nimic. De aceea Domnul a ieşit cu «plăgile», cu bătăile şi pedepsele Vechiului Testament.
«Aşa zice Domnul: Eată voi trimite cele patru judecăţi cumplite ale mele: sabia, foametea, fiarele rele şi ciumă ca să stârpească pe om şi dobitoc» (Ezechil 14, 21).
«Cumplita judecată» a «sabiei» am trăit-o: a fost războiul. Am trecut-o fără nici un folos sufletesc. Domnul a strigat cu tunet de război să ne îndreptăm, şi nu ne-am îndreptat. Războiul a trecut şi nu l-am ascultat. Dimpotrivă, par’că mai răi ne-am făcut. «Bătutui-am şi n’au simţit, sdrobitu-i am şi n’au vrut să se întoarcă», zice Domnul prin Ieremia prorocul (5, 3). De aceea Domnul ne trimite acum a doua judecată: «seceta» care prevesteşte foametea.
Peste ţări întregi, peste aproape toată Europa cea plină de fărădelegi «focul Domnului» (lsaia) seceta arde, pustieşte şi face «prav şi pulbere ploaia pământului nostru», (V Moise 28, 24). Dela răsărit şi apus încep a se ivi semnele fioroase ale foametei!
Seceta este dară ca şi răsboiul: pedeapsa Domnului. Este certarea Lui, este graiul care strigă prin Ieremia: «Sâmănat-aţi grâu, dar veţi secera spini; ostenit-aţi, dară nici un folos nu veţi avea» (12, 13). Este porunca Lui ca «nici rouă, nici ploaia să nu cadă pe noi» (II Samuil 1, 21). «Veţi merge la fântână — zice Ieremia — şi apă nu veţi găsi» (14, 3)
Seceta vorbeşte! Prin secetă vorbeşte Domnul cu noi. Seceta ne spune şi ne aduce aminte că deasupra capului nostru stă ceriul şi Domnul care ne vede şi nu mai poate răbda păcatele noastre. Eată-l vine să ne pedepsească. Eată-l se apropie de noi cu plăgile şi pedepsele Vechiului Testament, fiindcă noi am părăsit legile iubirii Fiului Său răstignit pe cruce «Domnul vrea acum să se judece cu popoarele sale» (lsaia, 3, 13).
Înfricoşată se arată a fi această judecată. Mai cumplită ca cea trimisă peste Sodorna şi Gomora. Pe Sodomenii cei răi i-a prăpădit Domnul într’o clipeală de vreme cu foc. Noi ne vom stânge încetul cu încetul chinuiţi şi sugrumaţi de foame, de lipsuri, de suferinţe care nu au fost din începutul lumii şi nici vor mai fi», (Marcu 13, 19). Atunci se vor împlini vorbele lui Ieremia că «moartea va fi mai dorită ca viaţa» şi «ceia ucişi de sabie vor fi mai norocoşi decât ceia ce se stâng de foame» (Plângeri 4. 9).
Eată pedeapsa Domnului se apropie. Ce vom face? «În ziua mâniei Lui la cine vom fugi pentru ajutor?» (lsaia 10, 3). Numai o singură cale de scăpure avem: degrabă întoarcere cătră Dumnezeu şi poruncile lui. O scăpare avem pe care ne o arată şi ne-o spune tot Biblia: «Aşa zice Domnul: de voi închide ceriul şi nu va fi ploaie şi de voi trimite moarte în poporul meu. Şi de se va smeri poporul meu, şi se vor ruga şi se vor întoarce din căile lor cele rele, eu îi voi auzi din cer, milostiv voi fi păcatelor lor şi voi vindeca pământul lor» (Moise, II Cronici 7, 14).
Vedeţi dar, ce ne sfătueşte Biblia: să ne întoarcem cu rugăciuni şi purtări bune, ca Domnul să ne ierte iarăşi.
Eată, dragii mei, în calea rătăcirii noastre a ieşit Domnul cu mustrare şi pedeapsă. ÎI vom înţelege noi, pentruca să putem scăpa, sau vom merge înainte pe calea cea rea ca să pierim? Este în voia noastră să alegem. «Eată pun înaintea voastră moartea, sau viaţa, binecuvântarea, sau blăstămul, zice Domnul» (V Moise 30, 15). Să alegem viaţa şi binecuvântarea, altcum «vom pieri în pământui cel bun ce ni l-a dat Domnul» (V, Moise 11, 17).
Să alegem îndreptarea înainte de a ne striga Domnul cumplita judecată dela Ieremia: «acesta este un popor ce n’ascultă de glasul meu», de aceea «nu te ruga pentru poporul acesta căci nu-i voi asculta pe ei în vremea năcazurilor lor», «eată eu aduc rele din cari nu vor mai putea scăpa». «Vor striga cătră mine, dar nu-i voi auzi» ci «voi râde de nenorocirea lor» (Ieremia 11, 11, 14).
Vedeţi ce cumplită pedeapsă ne aşteaptă, de nu ne vom îndrepta. Să facem deci îndreptarea înainte de a ne ajunge urgia şi pedeapsa deplină a Tatălui de sus. Amin.
Pr. I. Trifa.
Articol din «Telegraful Român» 1921 Nr.61 pag.3