„Şi vindeca toată boala şi neputinţa în popor“…

      «În vremea aceea trecând Isus de acolo au mers după Dânsul doi orbi, strigând şi grăind: milueşte ne pre noi, Fiul lui David. Iar după ce au mers în casă, au venit la Dânsul orbii şi le-a grăit lor Isus: credeţi că pot să fac Eu aceasta? Grăit-au Lui, aşa, Doamne! Atunci s’a atins de ochii lor, grăind, după credinţa voastră, fie vouă! Şi s’au deschis ochii lor. Şi le-a poruncit lor Isus, grăind: vedeţi, nimenea să nu ştie. Iar ei ieşind, L-au vestit pre Dânsul în tot pământul acela. Iar ieşind ei, iată, au adus la Dânsul pre un om mut îndrăcit. Şi scoţându-se dracul, a grăit mutul. Şi s’au mirat noroadele, grăind, că niciodată nu s’a arătat aşa întru Israil.
       Iar fariseii grăiau: cu domnul dracilor scoate pe draci. Şi străbătea Isus prin toate cetăţile şi oraşele, învăţând în coboarele lor, şi propovăduind Evanghelia împărăţiei, şi vindecând toată boala şi toată neputinţa întru norod». (Matei c. 9 vers. 27—35).

       Evanghelia îl arată pe Mântuitorul ca pe un Doctor bun ce dă lumină la doi orbi, vindecă pe un îndrăcit şi tămădueşte toată boala şi neputinţa în popor.
      O, ce Doftor mare şi bun a fost Isus Mântuitorul! Pe oriunde ajtungea El, boalele şi durerile încetau, bolnavii se făceau sănătoşi. «Mergând spuneţi lui loan — zicea însuşi Isus — că orbii văd şi şchiopii umblă, leproşii se curăţesc şi surzii aud, morţii se scoală şi săracilor bine se vesteşte» (Matei 11, 4—5). Erau sate întregi unde nu mai era nici o boală, nici un bolnav şi nici o durere căci Isus trecuse pe acolo şi le vindecase. Dar minunata putere şi lucrare a Mântuitorului nu stătea numai în aceea că El vindeca şi boalele cele trupeşti. «Duhul Domnului — zicea Isus — m’a trimis să tămăduesc pe cei zdrobiţi cu inima, să vestesc iertare celor robiţi şi orbilor vedere» (Luca 4, 18—19). Mântuitorul tămăduia şi inimile, tămăduia orbia şi elogia cea sufletească şi deslega suflete din robia diavolului. Mântuitorul punea tămăduirea boalelor trupeşti în legătură cu tămăduirea cea din lăuntru, cea sufletească a omului de aceea zicea celor tămăduiţi: «iată te-ai făcut sănătos, de acum să nu mai păcătueşti» (Ioan 5, 14).
       Isus Mântuitorul e şi azi tot acelaşi Doftor minunat al sufletelor şi trupurilor noastre. Evangheliile ne spun că «bolnavii se atingeau de El căci putere ieşia dela Dânsul» (Luca 6, 19). Prin atingere de Isus Mântuitorul se vindecau atunci bolnavii. Tot prin o astfel de atingere ne putem vindeca şi noi, prin o atingere sufletească prin o atingere cu toată credinţa noastră, cu toate lacrimile noastre, cu toată dorinţa, cu toată fiinţa şi puterea noastră cea sufletească. Atingerea cea adevărată de Mântuitorul face şi azi minuni. Sunt şi azi boale trupeşti în faţa căror medicii stau neajutoraţi, cei ce le poartă se tămâduesc prin credinţă vie şi tare în Dumnezeu.
       Dar şi mai mari sunt minunile ce le face atingerea de Mântuitorul, în sufletele noastre. În orice boală sufletească ai suferi, îndată scapi de ea când te atingi cu adevărat de Mântuitorul. Orice năcaz ai avea, orice durere te-ar paşte, poţi lua îndată mângâiere, întărire şi scăpare dacă te apropii şi te atigi de Doftorul cel Mare, de Isus Mântuitorul. Eu zic că nu este în această lume om năcăjit şi nefericit decât acela care nu cunoaşte pe Mântuitorul şi nu se ştie atinge de El.
       O, ce Doftor minunat avem noi în Isus Mântuitorul!
       Însă lumea nu cunoaşte pe acest Doftor minunat, sau mai bine zis nu vrea să-l cunoască şi să se apropie de El, de aceea satele şi oraşele sunt pline azi de cumplite boale trupeşti şi sufleteşti.
      Dragă cititorule! Toţi suntem bolnavi cu trupul şi mai ales cu sufletul E o mare înşelăciune diavolească părerea că noi am fi «curaţi» şi fără de păcat. Când ne credem mai curaţi, atunci nu mai băgăm de seamă câtă otravă mai este încă în noi şi câtă boală sufletească. Începutul mântuirii sufleteşti nu e atunci când crezi că te faci mai curat ci atunci când simţeşti că te-a orbit patima, când simţeşti că-ţi s’au stricat ochii cei sufleteşti, când simţeşti că nu mai poţi sta şi umbla pe picioarele tale şi strigi cu lacrimi, din adâncul sufletului : «Isuse Mântuitorule, mântueşte-mă şi mă tâmădueşte!» Noi nu putem face altceva pentru mântuiea şi tămăduirea noastră, decât să ne apropiem de Mântuitorul şi să ne atingem de El cu credinţă vie şi tare. Tot ceea ce se cere dela noi şi tot ceea ce putem face noi, e să-L căutăm pe Mântuitorul cu toate neputinţele noastre şi cu toată credinţa noastră şi să strigăm după El ca cei doi din evanghelie: «Miluieşte ne pe noi, Fiule a lui Dumnezeu»!
       Şi apoi după ce am luat tămăduire, să facem şi noi aşa cum au făcut cei doi orbi din evanghelie : să-L vestim în lume pe marele Doftor şi să aducem la El şi pe alţi bolnavi. Sunt oameni şi sunt suflete care nu se mai pot mişca pe picioarele lor cele sufleteşti. Păcatul şi patimile i-a ologit cu totul şi i-a doborât cu totul în noroiul fărădelegilor. Pe aceştia să-i ridicăm şi să-i aducem la Mântuitorul aşa cum Samarineanul cel milostiv a cules de pe drumuri pe cel rănit de tâlhari şi l-a dus la tămăduire. Să aducem mai întâi pe cei daţi în seama şi răspunderea noastră sufletească.
       Tu, dragă tată, adă-ţi copilul la Mântuitorul nu numai când e bolnav în corpul lui, ci şi când otrava şi boala cea sufletească a pătruns în sufletul lui. Tu, dragă mamă, adă la Mântuitorul pe fetiţa ta nu numai când zace în patul durerii şi în braţele tale, ci şi când nopţile se cere şi se duce pe la jocuri păgâne şi destrăbălate.
       Tu, dragă ostaşule din Oastea Domnului, ia aminte că şi datoria ta este să umbli neîncetat după astfel de bolnavi şi să-i aduci la Mântuitorul. Apropie-te de cel ce-şi bea prin crâşme sănătatea şi pânea pruncilor, ceteşte-i gazeta, dă-i o gazetă, dă-i o carte de chemare sufletească şi fă tot ce poţi să-l poţi apropia de Isus Doftorul cel Mare. Voi toţi, care «orbi aţi fost şi acum vedeţi» aveţi datoria să-L vestiţi în lume, să spuneţi tuturor despre toate ce v’a făcut vouă Domnul şi să aduceţi şi pe alţii la El să ia tămăduire. Nu este în această lume o chemare mai frumoasă decât să aduci bolnavi la Mântuitorul să ia tămăduire şi viaţa. Spuneţi tuturor că Isus, marele Doftor şi tămăduitor umblă şi azi din sat în sat şi din oraş în oraş. Tot cel ce se apropie de El şi se «atinge» de El, ia putere, ia dar, ia tămăduire, ia viaţă şi mântuire sufletească.
Articol din «Lumina Satului» 1926 Nr. 29 pag.3