Fratele Traian Dorz s-a născut la 25 decembrie 1914 şi a plecat la Domnul la 20 iunie 1989. A fost urmaşul şi continuatorul lucrării duhovniceşti a părintelui Iosif Trifa de la Sibiu, iniţiatorul pământesc al Oastei Domnului.

Viaţa

Fratele Traian Dorz s-a născut din părinţii Constantin şi Maria în cătunul Râturi (azi Livada Beiuşului) din comuna Mizieş, judeţul Bihor, în apropiere de Beiuş. Părinţii săi erau oameni gospodari, respectaţi în sat pentru cinstea şi vrednicia lor. A fost singurul copil la părinţi. Tatăl a fost înrolat în Primul Război Mondial, căzând prizonier la ruşi în 1916, de unde a scăpat ca prin minune în 1919.

În mai multe rânduri, în anii copilăriei sale, au intervenit întâmplări ce i-au pus viaţa în pericol şi numai prin grija lui Dumnezeu a scăpat din toate acestea. Astfel, în anul 1918, vara, pe când se afla la seceratul grâului, se taie la picioare într-o coasă lăsată din neglijenţă cu tăişul în sus. În toamna anului următor, cade din vârful unei căpiţe de fân, lângă o grapă aşezată cu dinţii în sus. O mână nevăzută l-a împins parcă mai încolo, scăpându-l cu viaţă. Altă dată, era să fie prins de un ungur şovin, gata să-l junghie cu un cuţit, scăpând ca prin minune. Într-un decembrie, era să fie înghiţit de valurile repezi ale râului din apropierea satului, care, în urma unui dezgheţ neaşteptat, şi-a umflat apele. Un om necunoscut i-a întins o prăjină salvatoare şi l-a scos din apele învolburate. Necunoscutul a dipărut brusc, tot aşa cum şi apăruse.

Mersul cu vitele la păscut, încă de la vârsta de 5-6 anişori, participarea la muncile câmpului alături de adulţi, viaţa creştină a satului transilvănean încărcat de istorie şi suferinţă, singurătatea şi lipsa iubirii celor din jur, peisajul natural generos înfrumuseţat cu cântecul păsărelelor, – constituie universul în care s-a format ca „privighetoare” a poeziei creştine româneşti.

Dragostea de carte şi respectul faţă de biserică i-au fost insuflate de învăţătorul său, despre care scrie:

„Bătrânul învăţător care m-a primit în şcoală din mâna mamei mele se numea Savu Halbac şi era pătruns de o mare credinţă în Domnul Dumnezeu, precum şi de conştiinţa misiunii sale […] Din prima zi de şcoală, am intrat în ordinea şi disciplina impusă de el în cei 25 de ani de când învăţa pe fiii satului Mizieş. La el învăţaseră un timp şi părinţii mei. […] Învăţătorul nostru era nelipsit în fiecare duminică de la biserică. De acolo, din strana din dreapta, el conducea cântările cu glasul lui cel frumos şi limpede, care umplea toată biserica. În fiecare duminică, el ne ducea pe toţi şcolarii lângă strana lui şi ne aşeza frumos, de o parte băieţii şi de alta fetele, toţi îmbrăcaţi curat, cu cămaşuţe albe, cu cojocele de lână şi cu opincuţele de piele, spălaţi şi pieptănaţi. De la „Unule Născut, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu…” şi până la „Fie Numele Domnului binecuvântat…” , noi cântam cu ochii ţintă la gura lui, toate răspunsurile fără greş. Aşa am învăţat eu ordinea şi evlavia în Casa Domnului din acele zile, când pe toate le trăiam cu atâta sfântă teamă şi înfiorare, cum aş fi fost nu pe pământ, ci undeva lângă Porţile Cereşti. Atmosfera aceasta mi-a rămas până astăzi întreagă în inima mea şi ori de câte ori merg în biserică, o trăiesc aievea, cum nu s-ar fi pus niciun fel de depărtare de ani şi de stări între mine, cel de atunci şi eu, cel de astăzi.”

Fiind singurul copil la părinţi, aceştia voiau să-l vadă ajungând un bun gospodar la casa lui şi un sprijin de nădejde la bătrâneţe. Copilul însă, se simţea născut pentru altceva, mai bun. Iubea cartea, citise tot ce era de citit în micuţa bibliotecă a şcolii primare şi în aceea a bunului său învăţător. La terminarea celor 7 clase primare, după examenul susţinut la Beiuş în 7 iunie 1930, copilul Traian Dorz a primit ca premiu cartea „Corabia lui Noe”, scrisă de părintele Iosif Trifa, întemeietorul şi conducătorul Oastei Domnului din Sibiu. Cartea l-a zguduit puternic, schimbându-i definitiv sensul vieţii. Iată cum descrie acel moment crucial: 

„Momentul acela a fost prima mea întâlnire cu numele acestui om trimis de Dumnezeu şi cu numele acestei Lucrări a lui Hristos… A doua zi, ştiu că era Duminica Rusaliilor anului 1930, ziua de 8 iunie. Şi ştiu că, după biserică, am stat numai acasă citind la cartea mea, de care nu mă mai puteam despărţi. Era cam pe la ceasul trei după amiază, în ziua aceea de Rusalii […] Ceea ce m-a zguduit mai mult au fost ultimele cuvinte ale chemării: «Dacă tu nu cazi acum la picioarele Crucii Mântuitorului, să plângi cu lacrimi amare pentru păcatele tale, şi nu-ţi predai viaţa ta Domnului Isus, … tu vei rămâne tot în păcatele tale, până ce, pe neaşteptate va veni şi peste tine potopul pierzării… Sunt numai două stări: ori în corabie, ori afară. Dacă eşti afară, intră îndată în corabia mântuirii, ca nu cumva să vină pe neaşteptate potopul şi moartea şi să te afle nemântuit. Vino chiar acum, înainte de a închide cartea asta şi te predă Domnului, ca să fii pentru totdeauna cu El…»  Soarele strălucea puternic pe tot cerul fără niciun nor… Simţeam că trebuie neapărat şi numaidecât să mă arunc undeva în genunchi şi să dau drumul şuvoiului de lacrimi pe care nu mi le puteam stăpâni. Că trebuie să-mi descarc sufletul strigând lui Dumnezeu pocăinţa mea, întoarcerea mea, predarea mea, legământul meu… M-am suit în podul şurii şi acolo, pe fânul uscat, m-am prăbuşit în genunchi, am izbucnit într-un plâns nestăpânit şi cu mâinile ridicate, înălţate, împreunate, am început să strig şi să şoptesc, rugându-mă şi pocăindu-mă… Mă topeam în faţa Domnului şi Dumnezeului meu, înaintea Căruia stăteam într-un fel în care cred că numai o singură dată dintr-o viaţă poate sta aşa un om… Din ochii mei şiroiau pe amândoi obrajii nu stropi de lacrimi, ci două râuri neîntrerupte… Nu ştiu câtă vreme m-am rugat… Când m-am trezit din starea aceasta, sub genunchii mei, fânul era ud de lacrimi… O pace luminoasă şi nemărginită îmi umpluse tot sufletul din mine, cu tot seninul şi cu toată frumuseţea cerului şi a pământului. Cu toată sărbătoarea strălucită din afara mea.”

Printr-o scrisoare adresată Centrului Oastei din Sibiu, îl ruga pe părintele Iosif Trifa să-l înscrie şi pe el în rândurile ostaşilor şi să-i trimită foaia „Oastea Domnului”, suplimentul duhovnicesc al săptămânalului „Lumina Satelor”, ambele redactate de către părintele Iosif.

La vârsta de 18 ani, părinţii l-au silit să se căsătorească, crezând că întemeierea unei familii va pune capăt plecărilor sale misionare. Căsătoria însă nu i-a putut micşora râvna şi dorinţa sa fierbinte de a sluji Domnului. După doi ani de frământări în sânul familiei, este chemat de părintele Iosif Trifa la Sibiu, în decembrie 1934, pentru a-l sprijini în munca de la Centrul Oastei, care era în curs de reorganizare datorită frământărilor mari care izbucniseră odată cu conflictul declanşat între mitropolitul Bălan şi părintele Iosif Trifa.

„…Întâlnirea mea cu părintele Iosif – consemnează tânărul Traian Dorz – a însemnat pentru mine momentul cel mai înalt din viaţa mea pământească. În momentul acela am trăit în focul iubirii până la alb, până la punctul de sudură divină şi eternă, nu numai cu acest mare trimis al lui Dumnezeu, ci şi cu destinul şi cu scopul Oastei Domnului… La Centrul Oastei Domnului din Sibiu erau atunci tocmai cele mai mari frământări în vâltoarea cărora trebuia să ma arunc şi eu… Sosise răscrucea hotărâtoare de la care Lucrarea Evanghelică a Oastei Domnului avea să-şi înceapă drumul crucii sale […]  Timpul petrecut împreună cu părintele Iosif, lucrând împreună sau stand împreună şi ascultând la tot ce-mi spune el, a fost pentru mine cea mai binecuvântată şcoală. Asta a fost facultatea mea. Aici, stând la picioarele Domnului Isus, lângă patul celui ce mi-a fost părinte, învăţător şi prieten trei ani şi jumătate, mi-am adunat şi primit eu, prin Duhul Domnului, zestrea cu care am putut lucra apoi, tot ce am făcut după ce am rămas fără el.”

Activitatea publicistică

Fratele Traian Dorz a fost un scriitor şi poet de mare inspiraţie, înzestrat cu un excepţional talent. Abia trecut de 15 ani, la puţin timp după naşterea sa din nou, începe să scrie poezii creştine şi povestiri religioase, care i se publică în foile Oastei. Apoi îi apar volume de poezii, care se succed unele după altele. Contribuţia sa scriitoricească se extinde însă pe arii tot mai largi, fiind prezent, cu texte substanţiale, în diverse publicaţii din ţară.

Astfel, la 21 de ani, în 1935 îi apare la Sibiu primul volum de poezii intitulat „La Golgota” în 5000 de exemplare.

La 1 aprilie 1936 este încorporat în armată la Oradea.

În vara anului 1937 îi apare tot la Sibiu al 2-lea volum de poezii intitulat „Pe drumul Crucii” în 5000 de exemplare. În 12 sepembrie, deşi încă în armată la Oradea, participă la ultima Consfătuire Generală a Oastei Domnului la care a luat parte şi părintele Iosif, conducătorul ei, şi unde, în unanimitate s-a luat hotărârea că „Oastea Domnului va rămâne şi va lucra pentru totdeauna pe linia învăţăturii şi credinţei noastre strămoşeşti”.

Tot în acest an, i se naşte fiica cea mare, Florica.

Pe 12 februarie 1938, părintele Iosif Trifa se stingea ca o lumânare arsă total pe altarul Adevărului Evangheliei lui Hristos, pentru mântuirea neamului său. Printre cuvintele profetice rostite în acea noapte neuitată, au fost şi acestea:

„Dragă Dorz, după mine va veni rândul vostru. Mie în curând nu-mi vor mai putea face nimic, dar pe voi vă vor urmări şi vă vor prigoni fără cruţare din cetate în cetate… Dar voi să nu vă temeţi. Nici să nu vă lepădaţi de Domnul şi nici de Lucrarea Oastei Lui, care de la început a fost rânduită la suferinţă şi la necazuri, după cum a fost Domnul nostru în lumea aceasta […] Să păstraţi toate învăţăturile mele întocmai cum vi le-am spus. Eu n-am spus nimic de la mine, ci în toate am ascultat numai de glasul şi de Duhul Domnului. M-am străduit să vă dau nu numai Cuvântul Domnului, ci şi o pildă cum să-l urmaţi. Să călcaţi după Domnul Isus, pe urmele mele. Oricât aţi avea de suferit, să nu-L trădaţi pe Dulcele nostru Mântuitor, Isus Biruitorul, să nu trădaţi cauza Evangheliei şi a Bisericii noastre vii, să nu trădaţi voluntariatul Oastei, nici pe părintele vostru în Hristos.”

După plecarea la Domnul a părintelui Iosif Trifa, datorită confiscării tipografiei şi a interzicerii publicaţiilor de la Centrul Oastei din Sibiu, fratele Traian Dorz a fost nevoit să scoată diferite gazete în diverse oraşe din ţară, care şi acelea n-au putut apărea pe termen prea lung, din cauza cenzurii.

Astfel, în septembrie 1938, scoate la Oradea un supliment la „Noua Gazetă de Vest” numit „Ogorul Domnului” care apare în doar câteva numere, după care este interzis.

Tot în 1938 i se naşte fiul, Viorel.

În martie 1939 este concentrat la Oradea, dar îmbolnăvindu-se, e trimis acasă în concediu medical.

În acest an îi apare la Oradea al 3-lea volum de poezii intitulat „Doina Golgotei” în 4000 de exemplare şi apoi la Cluj al 4-lea volum de poezii intitulat „Darul lacrimilor” în 4000 de exemplare.

Tot în acest an scoate la Cluj, prin bunăvoinţa preotului Vasile Chindriş, împreună cu cel mai apropiat colaborator al său, învăţătorul Ioan Marini, gazeta „Viaţa Creştină”, ulterior „Misionarul Vieţii Creştine”, care apare până în septembrie 1940.

În 1940 este concentrat pe front, dar îmbolnăvindu-se de inimă (stenoză mitrală), este demobilizat.

Scoate la Beiuş revista „Familia Creştină”, care apare până în 1943, când este interzisă de cenzură.

Îi apare la Cluj al 5-lea volum de poezii intitulat „Cântări de pace” în 4000 de exemplare, apoi la Oradea al 6-lea volum de poezii intitulat „Din lupta Domnului” (vol. I) în 3000 de exemplare, urmând tot la Oradea, al 7-lea volum de poezii intitulat „Sfaturi bune” (proverbe versificate) în 3000 de exemplare şi apoi tot la Oradea, al 8-lea volum de poezii intitulat „Din lupta Domnului “ (vol. II) în 3000 de exemplare.

Tot în acest an i se naşte fiica cea mică, Ileana (Nina).

În ianuarie 1941 este concentrat la Comandamentul Diviziei Blindate, Bucureşti şi trimis pe frontul de răsărit unde trăieşte toate grozăviile războiului, ajungând până la cotul Donului. Se îmbolnăveşte şi în martie 1943 e trimis acasă. Pentru activităţile şi misiunile sale de care s-a achitat ireproşabil este decorat cu „Crucea Serviciului Credincios”.

În vara anului 1943 se angajează funcţionar la notariatul comunal din Mizieş, unde lucrează în jur de un an.

Îi apare la Beiuş al 9-lea volum de poezii intitulat „În aşteptarea Mirelui”  în 3000 de exemplare, sub pseudonimul Cristian Dor, din pricina cenzurii.

În 1945 îi apare la Sibiu al 10-lea volum de poezii intitulat „Cântările Apocalipsei”, în 5000 de exemplare.

În 1946 îi apare la Beiuş al 11-lea volum de poezii intitulat „Un cântec de iubire” în 3000 de exemplare. Tot în acest an tipăreşte la Sibiu „Cartea de cântări a Oastei Domnului”, în 20.000 de exemplare.

Tot în 1946 scoate la Sibiu în colaborare cu fratele Ioan Marini şi Tit Trifa (fiul părintelui Iosif) seria nouă a foii „Isus Biruitorul” care apare până în 1 ianuarie 1948, după care este suspendată.

În 1947 îi apare la Beiuş al 12-lea volum de poezii intitulat „Spre Ţara Dragostei” în 3000 de exemplare şi al 13-lea volum de poezii intitulat „Pe genunchii lui Isus” în 3000 de exemplare, tot la Beiuş.

Tot în 1947 editează „Calendarul tineretului şi lucrătorului creştin”.

Timp de 10 ani, între 1938-1948, scoate în colaborare cu fr. Ioan Marini şi Tit Trifa „Calendarul carte” în diferite oraşe ale ţării: Oradea, Cluj, Beiuş, Arad, Bucureşti.

Între anii 1932-1947 colaborează la mai multe reviste din ţară, după cum urmează:

• Revista Funcţionarilor Publici – Bucureşti
• Prietenul copiilor – Iaşi
• Revista Satul – Bucureşti
• Revista Penitenciarelor – Bucureşti
• Farul Creştin – Arad
• Vestitorul Evangheliei – Bucureşti
• Beiuşul – Beiuş
• Glasul Bihorului – Beiuş
• Noua Gazetă de Vest – Oradea
• Ostaşul Domnului – Bucureşti

Anii persecuţiei şi ai închisorilor

În februarie 1947 plecase la Domnul fratele învăţător Ioan Marini. Pierde, în felul acesta, pe cel mai bun prieten şi colaborator. De-acum, lupta devine şi mai grea. La sfârşitul anului 1947, a treia zi de Crăciun, împreună cu un grup de ostaşi şi alţi credincioşi, face o vizită la Penitenciarul din Beiuş, prezentând un program religios şi împărţind alimente deţinuţilor. Impresionat, directorul închisorii adresează fraţilor cuvintele – care s-au dovedit profetice:„uşile noastre vă vor fi totdeauna deschise…” După numai trei zile, fratele Traian este arestat şi timp de 45 de ani, uşile închisorilor au fost deschise mereu pentru lunga pătimire pe care a cerut-o mărturisirea Evangheliei Domnului Hristos. După arestarea de la Beiuş, a fost dus la Penitenciarul din Gherla, unde a stat până în aprilie 1948.

În mai 1948 este anchetat de Securitate timp de o lună. După anchetă, trebuia să se prezinte tot la 3 zile la miliţia din Beiuş. Astfel a petrecut anii 1948-1949.

În 12 februarie 1950 este arestat din nou, supus unei anchete cumplite şi închis în Penitenciarul din Oradea, unde suferă până în noiembrie 1950.

În 1951 se angajează la C.F.R. Simeria. Desfăşoară o vie şi amplă activitate duhovnicească în sânul Oastei Domnului.

În 25 decembrie 1952 este arestat de Securitatea din Deva, unde este anchetat. De aici, în martie 1953, este trimis la Penitenciarul Ghencea din Bucureşti, de acolo, în iunie 1953, este trimis la colonia de muncă Popeşti-Leordeni, iar în noiembrie 1953 este trimis la Penitenciarul din Caransebeş, unde stă până la 2 iulie 1954. De aici, este trimis cu domiciliu obligatoriu în satul Ciulniţa, comuna Dropia, raionul Călăraşi, regiunea Bucureşti.

În 1958 este nevoit să se mute la Călanul Mic. Îşi găseşte un serviciu la Combinatul Siderurgic din Hunedoara.

Încearcă să legalizeze Oastea Domnului, dar nu se reuşeşte (Oastea Domnului fusese scoasă în afara legii, împreună cu toate celelalte asociaţii din cadrul Bisericii Ortodoxe Române, prin Legea pentru regimul general al cultelor, emisă în 1948 de regimul comunist venit la putere).

La 4 noiembrie 1958 este dus la ministrul de Interne, Alexandru Drăghici, care îi pune în vedere să înceteze orice activitate, ameninţând că va nimici Oastea Domnului.

În 13 martie 1959 este arestat din nou pentru că a continuat să activeze în Oastea Domnului. După ce este anchetat şi torturat timp de 9 luni la Cluj, este închis la Penitenciarul din Gherla. De aici este dus la colonia de muncă Periprava-Grind până în 1962, când este readus la Gherla şi ţinut aici până la eliberarea din 22 iunie 1964.

După eliberarea din 1964, este ţinut cu „domiciliu forţat” în satul natal. Este obligat să muncească la C.A.P. I se fac mereu percheziţii şi este ţinut sub o strictă supraveghere de către Securitate. Cu toate acestea, scrie extrem de mult, mai ales noaptea.

În februarie 1967 moare tatăl său, Constantin. Nu i se dă voie să rostească niciun cuvânt la înmormântare.

În 1971 i se alcătuieşte un nou dosar penal pentru activitatea desfăşurată în Oastea Domnului şi pentru că scrisese poezia „Tinerime rătăcită”.

Pe 20 martie scrie un memoriu patriarhului Iustinian, prezentându-i problemele Oastei.

La 8 februarie 1974 aşază crucea-monument la mormântul părintelui Iosif Trifa.

În acest an este angajat arhivar la Protopopiatul din Beiuş, cu jumătate de normă, pentru a fi ţinut sub supraveghere. Lucrează aici până în 1977, când se îmbolnaveşte.

În 11 noiembrie 1975 participă la înmormântarea lui Titus, fiul părintelui Iosif, care este înmormântat în Sibiu, în acelaşi mormânt cu tatăl său.

Încearcă să tipărească unele din cărţile sale, trimiţându-le unor reviste şi edituri din ţară, precum:

• Revista „Albina” din Bucureşti
• Revistele „Familia” şi „Crişana” din Oradea
• Editurile „Albatros” şi „Litera” din Bucureşti.

Deşi i s-a promis, demersul său a rămas fără rezultat.

În primăvara anului 1977 se îmbolnăveşte grav de tromboflebită la piciorul stâng, fiind internat într-o clinică din Cluj. De aici, este trimis pentru tratament la staţiunea Covasna. La această staţiune se va trata vreme de ani de zile, revenind din 6 în 6 luni.

În august 1977 trimite 10 volume din creaţia sa literară celor mai importante foruri ale ţării şi anume:

1. Uniunii Scriitorilor – prin prof. Ioan Dumitriu-Snagov
2. Academiei Române
3. Departamentului Cultelor
4. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.

În decembrie, pentru că i se cere, scrie un memoriu cu privire la activitatea sa publicistică şi scriitoricească.

În 22 noiembrie 1980 îi moare mama, Maria.

În 1982 este arestat din nou şi închis cu deţinuţii de drept comun la Satu Mare. Acuzaţia care i s-a adus era de posesie şi distribuire de materiale religioase neautorizate.

În 1986 merge pe la toţi ierarhii Sf. Sinod, inclusiv la patriarhul Iustin Moisescu, pentru recunoaşterea Oastei. Dăruieşte fiecărui ierarh câte un exemplar din cartea sa, „Minune şi Taină”.

În dimineaţa zilei de 20 iunie 1989 pleacă la Domnul din casa părintească a cătunului Râturi (Livada Beiuşului) şi din mijlocul unui grup de fraţi şi surori care-i însoţesc plecarea cu unele dintre cele mai frumoase şi plăcute cântări şi cu cele mai îndurerate şi fierbinţi rugăciuni. La înmormântare a participat o mare mulţime de fraţi şi surori din Oastea Domnului, precum şi alţi cunoscuţi şi prieteni.

Din 1964, după eliberarea din închisori, a scris foarte mult, fără a putea publica.

Cărţile sale au văzut lumina tiparului după 1990, când, prin voia lui Dumnnezeu, a căzut regimul opresiv, poporul român redobândindu-şi libertatea şi Oastea Domnului reintrând în legalitate.

Lista cărţilor sale

• Cântări Nemuritoare

1. Cântările Dintâi
2. Cântări Îndepărtate
3. Cântări Luptătoare
4. Cântările Bibliei
5. Cântarea Psalmilor
6. Poemele lui Solomon
7. La izvoarele Luminii
8. Comori Universale
9. Pe cărarea-nţelepciunii
10. Osana, Osana
11. Cântarea îngeraşilor
12. Câte-o povestire mică
13. Cântă-mi, mamă!
14. Cântările Anilor
15. Cântările Roadelor
16. Cântări de Drum
17. Cântări Nemuritoare
18. Cântarea Cântărilor mele
19. Cântările din Urmă
20. Cântarea Învierii
21. Cântarea Veşniciei
22. Cântarea Biruinţei
23. Cântări Uitate
24. Cântări de Sus
25. Cântări Noi
26. Cântările Căinţei
27. Cântările Eterne
28. Cântare Viitoare

• Isus Hristos – Dumnezeul nostru (meditaţii la Evanghelia după Ioan)

Vol. 1: cap. 1, 2 şi 3                                                 Vol. 4: cap. 10, 11 şi 12

Vol. 2: cap. 4, 5 şi 6                                                 Vol. 5: cap. 13, 14 şi 15

Vol. 3: cap. 7, 8 şi 9                                                 Vol. 6: cap. 16, 17 şi 18

Vol. 7: cap. 19, 20 şi 21

• Hristos – Pâinea noastră zilnică (scurte meditaţii zilnice pentru toate zilele anului, de la 1 ianuarie la 31 decembrie)
• Hristos – Comoara Psalmilor (meditaţii zilnice la Psalmi, 8 volume)
• Cugetări Nemuritoare

1. Prietenul tinereţii mele
2. Mărgăritarul ascuns
3. Piatra scumpă
4. Lumina iubitului fiu
5. Calea bunului urmaş
6. Avuţia sfântului moştenitor
7. Păşunile dulci
8. Săgeţile biruitoare
9. Cununile slăvite
10. Poruncile Iubirii
11. Răsplata Ascultării
12. Strălucirea Biruinţei
13. Crucea Măntuitoare
14. Eterna Iubire
15. Mărturisirea Strălucită
16. Porţile Veşniciei
17. Numele Biruitorului
18. Garanţia Veşnică
19. Lupta cea bună
20. Alergarea stăruitoare
21. Credinţa încununată
22. La Ţărmul Întâlnirii
23. La Ospăţul Veşniciei
24. La Strălucirea Viitoare
25. Întâi să fim
26. Dorim să fim
27. Acum să facem

• Îndrumări nemuritoare

1. Cărarea Tinereţii Curate
2. Scumpele noastre surori
3. Împreună lucrători cu Dumnezeu
4. Dreptarul Învăţăturii Sănătoase
5. Zile şi Adevăruri Istorice
6. Fericiţii noştri înaintaşi

• Povestiri Nemuritoare

1. Pe genunchii lui Isus
2. Leagănul de Aur
3. Ţara Minunată
4. Cireşul Înflorit

• Hristos – Puterea Apostoliei (meditaţii la Apostolele anului)

Vol. 1 – Apostolele din prima jumătate a anului

Vol. 2 – Apostolele din a doua jumătatea a anului

• Piese şi montaje religioase

1 – Vine Domnul Copilaş (program de Crăciun pentru copii)

2 – Hristos S-a născut (petrecere de Crăciun)

3 – Hristos a înviat (petrecere de Paşti)

• Istoria unei jertfe

Vol. 1 – Grăuntele

Vol. 2 – Cernerea

Vol. 3 – Rugul

Vol. 4 – Pârga

• Hristos – Mărturia mea (lucrare autobiografică)
• Hristos – Solia Bibliei (meditaţii şi versificări la cântările, rugăciunile şi binecuvântările Bibliei)
• Tezaurul împăratului Solomon (meditaţii şi versificări la Proverbe, Eclesiastul şi Cântarea Cântărilor)
• Minune şi Taină (imne, colinde, cântece şi plângeri cu Maica Domnului – 74 poezii)
• Locurile noastre sfinte (sfintele momente printre monumente – 44 poezii şi eseuri)
• Eternele poeme (50 poezii)
• Strângeţi fărâmiturile!

Vol. 1 – Cuvântări frăţeşti la nunţi şi adunări

Vol. 2 – Alte cuvântări frăţeşti la nunţi şi adunări

Vol. 3 – Alte cuvântări…