Vameșul și Fariseul – Preot Iosif Trifa

– Evanghelia de Duminecă: A Vameşului_ şi Fariseului. –

«Zis’au Domnul pilda aceasta: Doi oameni au intrat în biserică să se roage, unul Fariseu și altul Vameș. Fariseul stând așa se ruga înru sine: Doamne mulțumescu-ți, că nu sunt ca ceilalți oameni, jefuitori, nedrepți, preacurvari sau ca și acest vameș. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuiala din toate câte câștig. lară vameşul de departe stând nu vrea nici ochii săi la ceruri să-i ridice, ci îşi bătea pieptul său zicând Dumnezeule milostiv fi mie pacatosului.- Zic vouă, că s’a pogorât acesta mai îndreptat la casa sa, decât acela Că tot celace se înalță smeri-se-va, iară  celace se smerește înălța-se va». (Laca cap 18 vers 10-14).

           Evanghelia de Duminecă pune înaintea noastră doi oameni ca să ne uităm la purtările lor și să luăm învățătură dela ei. Vameşul îşi dusese păcatele la biserică şi așezându-se cu ele ruşinat acolo înapoi lângă uşe; le stropia cu lacrimile părerii de rău. Dela ei șă învațăm smerenie și căință pentru påcatele noastre. Fariseul ajungând la biserică, deschide larg ușa şi intră tropotind din cisme ca toată lumea să afle că a sosit şi el. Îa loc de rugăciune, începe a se lăuda şi a huli pe deaproapele. Din purtarea lui să învățăm a ne feri de păcatul trufiei.
           Smerenia este temelia veții creştineşti, iar temelia smereniei este cunoașterea păcatului și căința pentru păcat. «Nimic nu-l poate smeri pe om așa tare ca păcatul și cunoașterea lui». zice sf. loan Gură de Aur. «Celce păcătuește trebue a se umili ca un desnădăjduit, ca unul ce nu are curaj, ca un osândit, ca unul ce numai prin milă poate fi mântuit, ca un netrebnic şi vrednic de mii de pedepse… dacă pururea vei avea în cugetul tău păcatele făcute, niciodată nu vei cleveti, nu vei bârfi, nu vei cugeta lucruri mari de tine, nu vei cădea iarăşi în ele, iară spre cele bune vei fi îucă mai aprig» (loan Gură de Aur).
           Fariseul tocmai această temelie n’o avea. În biserică, în fața lui Dumnezeu, el nu zicea: «Doamne iartă-mă că n’am putut face tot ceeace ar fi trebuit să fac». Nu zice nici măcar aşa: «Doamne mulțămescu-ți că m’ai ajutat să fac asta şi asta». Ba încă mai mult decât atât, el se laudă pe el și huleşte pe deaproapele, Nu aşa vameşul. Acolo după uşa bisericii el stă cu sufletul smerit în fața lui Dumnezeu și zice: «Dumnezeule sunt un păcătos, un mare påcătos, sunt cel mai mare păcătos. Pacatul mă apasă, mă chinue, mă doboară… mă înec… Fie-ți milă Doamne de mine. Ridică-mă, scapă-mă, ajută-mă». În clipa aceea vameșul s’a mântuit.
           Evanghelia ne spune că vameşul «s’a pogorât acasă într’o stare după voia lui Dumnezeu», adecă într’o stare îndreptată şi schimbată. «Doamne, ce o fi cu el»? se va fi întrebat mirată nevasta vameşului când a văzut că sotul ei nu mai strigă, nu se mai răsteşte, nu mai înjură… «Ce-i cu tine bărbate»? – va fi întrebat soția lui – «că ieri erai morocănos, amărât, gata de ceartă și acum eşti atât de liniştit şi voios». – «M’ați văzut îngândurat și nemulțumit – va fi răspuns vameșul – pentrucă în mine se trezise cunoștința păcatului care mă chinuia. Azi am mărturisit acest lucru înaintea lul Dumnezeu şi El m’a iertat, m’a primit.   De acum încep o altă viață» («lsus vă chiamă»).
          Aşa trebue să te schimbe și pe tine, cetitorule, smerenia şi căința cea adevărată.
          Creştinilor! Toate Scripturile ne spun că trufia este începutul și «răsadul tuturor păcatelor» (Sirah 3, 27). Prin måndrie a intrat păcatul în lume pentrucă Dumnezeu îl făcuse şi pe Satana o făptură bună, dar måndria a intrat în el şi l-a ridicat împotriva lui Dumnezeu şi a oamenilor. Cu mândria s’a apropiat diavolul şi de Adam îndemnåndu-l să se facă și el «asemenea lui Dumnezeu» (Facere cap. 3) şi tot cu mândria pescueşte şi azi satana pe cele mai multe suflete. «Smerenia este căruța care ne ridică la cer. Toată nevinovăția noastră, toate ostenelile, toată truda şi faptele noastre oricât de bune ar fi ele, dacă le punem în căruța trufiei se răstoarnă și nimica s’alege de ele. Temelia cea de piatră a vieții noastre este smerenia». Tot celace nu zideşte pe această temelie, clădeşte în vânt» (st. loan Guri de Aur). Precum måndria este izvorul răutătilor, aşa smerenia este începutul faptelor bune. Ai tu, cetitorule, această temelie, acest izvor al unei vieți de creştin adevărat?
I. Tålcuitor. 

Lumina Satelor 1924/nr.6

          Aşa ne spune evanghelia de Duminică despre vameş că-și bătea pieptul în semn că acolo simțea el răul şi păcatul.
       Tot aşa și pe fariseul, mândria din inima lui îi înfoia burta şi îi căsca gura să se laude pe sine și să hulească pe alții. «Dumnezeu n’a ascultat numai cuvintele vameșului – zice st. loan Gura de aur – ci s’a uitat în inima lui și aflându-o smerită şi înfrântă s’a îndurat de dânsul». Tot aşa, Dumnezeu se uită şi în inima ta, iubite cetitorule. Dacă inima ta nu este curată curățită de îngâmfare şi de celelalte påcate, zadarnică este viața și numirea de creştin. «Vai vouă fariseilor că curățiți blidul pe dinafară, dar pe dinlăuntru este plin de necurățenie și răutate» (Luca 11, 39). 

Aşa mustra Isus pe farisei și așa ne mustră și pe noi când ne curățim numai pe dinafară cu posturi, rugăciuni, slujbe, vorbe goale, dar pe dinlăuntru inima noastră este plină de răutate.
       Isus Mântuitorul arăta cu toate prilegiurile «că din inima oamenilor ies gåndurile cele rele: preacurviile, uciderile, furtişagurile, lăcomiile, vicleşugurile, înşeläciunile, înverșunările, hula, trufia, nebunia» (Marcu 7, 22, 23).
       Chipul de mai sus ne arată o inimă de om peste care s’a făcut stăpån satana cu cele 7 păcate de moarte. Cu trufia – păunul – se începe şirul celor 7 păcate, în semn că trufia-i mai mare.
       Începutul îndreptării trebue să plece din inimă, aşa cum a plecat la vameşul care se bătea pe pept. Şi ca să facem începutul trebue mai întâi să zburăturim păunul – trufia – și celelalte păcate din inima noastră pentruca în locul lui să se poată aşeza porumbelul, adecă duhul cel sfânt, de viață făcator și alungător de păcate.
       Uită-te bine, cetitorule, uită-te bine la chipul de mai sus. Aşa este inima omului «ce trăeşte după duhul care este acum în lume» (Efeseni 2, 2). O! câți oameni trăiesc astăzi în această stare ticăloasă. Din creştinismul de azi lipsește tocmai inima, sau mai bine zis lipseşte Hristos din inimile oamenilor de azi și de aceea s’a răcit atât de mult dragostea, bunătatea, iubirea şi mila dintre oameni. Tu cetitorule, cum stai cu inima ta şi în ce stare se află inima ta??
«Ce se trufeşte pământul și cenușa, că murind omul va moşteni şerpi, fiare și vermi» (Isus Sirah 10 11).