PENTRU SUFLET.
— Evanghelia de Duminecă: sănătatea sufletului. —
În o casă din Capernaum învăţa Isus şi poporul nu încăpea să-i asculte cuvântul. Un slăbănog sosi acolo adus de dorul tămăduirii şi de patru oameni ce-l purtau cu patul. Cercară să intre cu el în casă dar, «neputând a se apropia de Isus, pentru norod, au descoperit casa unde era şi spărgând au pogorît patul în care zăcea slăbănogul. Iar Isus văzând credinţa lor, a zis slăbănogului: fiule, iartăţi-se ţie păcatele tale… scoalăte i-aţi patul tău şi umblă». (Matei 9, 1—8).
Luaţi aminte! Isus a zis mai întâi slăbănogului: «iartă-ţi-se ţie păcatele» şi numai după aceea «scoalăte şi umblă». De ce? Ca să ne înveţe că tămăduirea omului trebue să plece dinlăuntru în afară. Sufletul trebue mai întâi tămăduit şi apoi casa de lut în care locueşte. Boala cea adevărată este cea dinlăuntru, cea sufletească — cealaltă dinafară e numai trecătoare şi nu poate perde pe om. «De aceea nu slăbim — zice apostolul Pavel — chiar de ni se strică casa noastră cea pământească a corpului», «dar omul nostru cel dinlăuntru înfloreşte din zi în zi» (II Corint, 5,1,4,16).
Şi oare sufletul îşi are şi el boalele lui? Da. Le are şi le-a avut totdeauna. Şi apostolul Pavel scria fiilor săi: «între voi sunt mulţi slabi şi bolnavi şi mulţi dorm»… cu sufletul (I Corint, 11, 30). Păcatul, în toate felurile lui şi cu toate formele lui, este acela care ne îmbolnăveşte sufletul. El face rana şi el măreşte şi otrăveşte rana din suflet.
— Creştinilor ! Să luăm aminte. Trăim vremuri de cumplite boale pentru suflet. Niciodată par’că n’au fost atâtea păcate între oameni şi de aceea par’că niciodată n’au fost oamenii atât de bolnavi cu sufletul ca astăzi. Dacă într’o bună dimineaţă sufletele oamenilor ar lua înfăţişare văzută şi ar eşi între noi, — s’ar umplea lumea de slăbănogi, de ciungi, de şchiopi, de orbi, de surzi, de muţi, de hâzi, de zdrenţoşi, de toate schilăveniile şi mirozeniile — ca o dovată cât de puţin şi cât de puţini sunt aceia cari caută grija, frumuseţea şi sănătatea sufletului.
Creştinilor! Nici unul dintre noi nu suntem deplin sănătoşi cu sufletul. Toţi suntem bolnavi, mai uşor sau mai greu. Ce facem noi pentru tămăduirea sufletului? Aproape nimic. Pentru un dinte ce ne doare, pentru o mică rană la un deget alergăm în grabă după leac, — dar rana din suflet o lăsăm să crească şi să se lăţească mereu. Noi nu simţim, ranele din suflet —şi asta-i greşala. Sunt oameni ce poartă grele boale sufleteşti o vieaţă întreagă şi nu le simţesc.
Creştinilor! Vreţi să aflaţi că sunteţi bolnavi cu sufletul? Iată vă spune, sufletul vostru, întrebaţi cu psalmistul: «Suflete al meu de ce eşti mâhnit şi pentru ce mă tulburi»? Ascultaţi bine că el vă răspunde aşa: «pentru că sunt bolnav şi tu n’ai grijă de mine». Creştinilor! Vreţi să vă tămăduiţi sufletul? Iată doftorul sufletelor. Hristos e gata să vă primească, vă aşteaptă, vă chiamă. Acum nu mai trebue să spargem acoperişele caselor ca să aflăm pe Hristos. Uşile bisericilor şi ale pocăinţei sunt deschise totdeauna tuturor. Iată a sosit vremea să ne tămăduim sufletul. Hristos ne-a lăsat multe taine șă începem cu taina care ne poate ierta păcatele şi vindeca sufletele: mărturisirea.
Ferice de cei cari simţesc ranele sufletului şi intră cu ele în biserica lui Hristos să le tămăduiască. ..
Tâlcuitor.
Articol preluat din «Lumina Satelor» 1922 Nr,9 pag.3.
Iisus vede înlăuntrul nostru,
ÎN INIMĂ ŞI ÎN SUFLET, ca intr’un scrin de sticlă…
Când Zacheu, păcătosul vameş, s’a dus în calea lui Iisus, ca să-l vadă, Iisus, fără a-l mai fi văzut vreodată pe acela, a cetit în inima lui ca într’un scrin de sticlă, gândul bun, încolţit dintr’o credinţă curată, de a se da cu totul Domnului şi facerii de bine, — şi răsplătind această hotărâre bună a lui, l-a chemat să se pogoare din dud, că «în casa lui і se cade azi să fie», pentru a se săvârşi «spășenia» casei aceleia…
— Când Natanail, care aştepta pe Mesia, chemat de Filip cu: «Vino şi vezi!» s’a apropiat de Iisus, pe care nu-l mai văzuse, Iisus îndată i-a spus: «Iată adevărat Izrailtean întru care făţărnicie nu este!…» căci cetise în sufletul şi în inima lui, ca într’o carte deschisă şi і le văzuse curate şi drepte, — încât s’a mirat Natanail, că de unde îl ştie pe el.
— Samarinencei і-a spus: Ia puţul lui Iacob, tot trecutul ei şi starea ei de azi, — de s’a minunat aceea şi s’a dus spunând la toţi: Iată om, care mi-a spus mie toată viaţa mea…
— Sutaşului (care era Căpitan roman) deşi era păgân, pentru credinţa umilită şi caldă, pe care a cetit’o în sufletul lui, — і-a tămăduit fiul, fără macar să-l fi văzut pe acela, ci numai cu cuvântul trimis lui din depărtare!…
— Când în Capernaumі s’a adus slăbănogul şi s’a coborît prin acoperişul deschis în casa unde învăţa, cetind în inima lui marea lui credinţă, — şi nu numai a lui, ci şi a celor patru caril-au adus pe el pe umerii lor cu patul, — a cetit şi vina neputinţei lui, care erau păcatele lui… Ci pentru întoarcerea lui la pocăinţă şi pentru adânca lui credinţă, і-a dat aci îndată răsplata, întâi înlăturând pricina boalei lui, când і-a zis: «Iartă-ţi-se ţie păcatele tale»… Şi când fariseii ce erau în casă au spus numai în gândul lor,că: Ce vorbeşte omul acesta? cum poate el ierta păcatele, pe care numai Dumnezeu Ie poate şterge? — Iisus a cetit îndată gândurile acestea din inimile lor şi le-a zis: De ce gândiţiaşa într-u voi… Că ce este mai uşor, a zice «iartă-ţi-se ţie păcatele», sau a-і zice: «Ridică-te, ia-ţi patul tău şi umblă!». Şi şi-a adeverit puterea lui Dumnezeiască de-a vedea gândurile, de a putea ierta păcatele, prin minunea că l-a vindecat aci pe loc, fără leacuri, fără atingere măcar de el, ci numai cu cuvântul, — care nu era cuvânt omenesc ci poruncă a lui Dumnezeu!…
Cuvântul Domnului ne chiamă, mai strigător ca altădată, la pocăinţă!
Întoarce-ţi, creştine, ochii spre lăuntrul tău, pe carele, întru oameni, tu singur îl poţi vedea până în adânc, cât e de curat sau cât e de murdărit de păcate… Şi adu-ţi aminte, că afară de tine, mai este un ochi care vede în acel lăuntru al inimii şi sufletului, ca într’un scrin de sticlă, precum a văzut în inima lui Zacheia, a Sutaşului, a Samarinencei, a lui Natanail, a Slăbănogului şi purtătorilor lui, — acela e ochiul Domnului Iisus!… El vede dacă pocăinţa ta e deplină sau pe jumătate sau numai o făţărie, şi-ţi va răsplăti ţie — după vrednicia pocăinţei tale!
El a dovedit că celor care cu credinţă adevărată, cu suflet curat şi pocăit, s’au apropiat de El, nu le-a trecut nici odinioară cu vederea rugămintea lor, ci răsplată bogată aci pe Ioc le-a dăruit!…
Ţine şi tu minte acest lucru. Întoace-ţi sufletul tău de păcătos şi apropie-te de Domnul, ca să-ţi dea şi ţie răsplata lui cea dulce şi mare!…
Articol preluat din «Oastea Domnului» 1931 Nr,11 pag.3.
