PESCARUL VEȘNIC
Pescuirea minunata
Când Iisus, Pescarul veșnic, cel dintâi prin care
Pescuirea minuată s-a facut sub soare,
Fiind doar la începutul propovăduirii,
El, pe-ai Lui a vrut să-I prindă-n mrejele iubirii.
Astfel, a urcat în luntrea mai apropiată,
Spre a converti pescarii, nu sărmana gloată.
Să le crească-n piept credința, ca o piatră vie,
S-o așeze-n sfântu-I Templu, tare temelie,
Neclintită peste veacuri, de nicio furtună,
Fericiți pescari de oameni, vrednici de cunună.
Deși li se-mpotrivise valurile, vântul,
Totuși, în adânc de suflet, I-au crezut Cuvântul.
Aruncarea în adâncuri, chiar de-a fost poruncă,
Au simțit o mângâiere-n inima lor frântă.
Și-au simțit apoi în mreje-o mare greutate,
Peștii toți s-au prins să iasă către libertate.
Marea-și înălța talazuri, tot mai cu putere,
Oglindind doar Chipu-I dulce-a lui Iisus în sfere.
Sfinții dragi, văzând minunea Lui Dumnezeiască,
Coborâ-n adâncul lumii, doar să pescuiască.
Și nu pești sortiți să fie hrana trecătoare,
Ci pe cei căzuți în patimi și-n neascultare.
Cele mai adânc pierdute suflete-ntristate,
Care nu aveau puterea de-a ieși din moarte.
Însă pentru-a-i scoate afară, trebuie-o minune,
Și o mreajă-atât de mare, cât cuprinde-o lume,
Iar aceasta a fost Jertfa fără de măsură,
Ce-a cuprins pe-acei de care numai El se-ndură.
Jertfa-I răscumpărătoare a făcut în lume
Pescuirea omenirii, pentru Sfântu-I Nume! Amin.
Fr. Gigi Gîrneață – Vol. Triunghiu Dragostei