Roagă-te întotdeauna

Roagă-te întotdeauna, mai nainte de-orice gînd
rugăciunea-ți limpezește orișice-ntrebări, oricînd.

Eu mă rog, eu mă rog Dumnezeul meu
să m-ajuți să fac oriunde numai voia Ta mereu.

Roagă-te la deșteptare dintr-un vis înspăimîntat
rugăciunea te păzește de necazul neașteptat.

Roagă-te cînd simți aproape o primejdie pîndind
rugăciunea-ți întărește inima nădăjduind.

Roagă-te cînd duhul leneș te îndeamnă să mai stai
rugăciunea-ți dă puterea și voința ce n-o ai.

Roagă-te cînd ești la muncă, roagă-te-n odihna ta
roagă-te să poți oriunde liniștit a fi și-a sta.

Roagă-te pentru viață, roagă-te pentru sfîrșit
însă pentru veșnicie roagă-te necontenit!

Fratele Traian Dorz - Vol. Cântările din urmă
—Traian Dorz
https://www.poeziitraiandorz.ro/2558-Roaga-te-int