Evanghelia din Dumineca primă a postului Învierii Domnului

,,De unde mă cunoşti? Rätpuns-au Isus: mai înainte până nu te chema Filip, te-am văzut sub smochin’’…

        Doi oameni vedem !n această evraghelie: pe Filip şi pe Nataniel.  Evanghelia ni-i arată cum stau faţă de Mântuitorul. În lumina aceasta vom cerceta faptele şi vorbele lor. Îu lumina aceasta trebuie să ne cercetăm şi pe noi înşi-ne. Întreg rostul nostru de creștini stă într’o singură întrebare categorică, precisă: cum stai tu faţă de Isus Mântuitorul?

        Despre Fiiip ne spune evanghelia că îl aflase pe Mântuitorul. De bună aeamă, îl căutase mai întâi. Îl căutase în cercetarea Scripturilor, în profeţiile lui Moise şi ale prorocilor. Mântuitorul şi mântuira se descoperă numai celor ce-L caută.
        Filip îl aflase cu adevărat pe Domnul. Dovadă? Îl vestea şl altora. Simţa o lipsă, un îndemn sufletesc, o râvnă să vestească mântairea și altora.
        Bucuria aflării Domnului îl duce pe Fiiip la Natanail cu vestea de bucurie: am aflat pe Mesia, am aflat pe Cel făgăduit de Moise şi proroci.
        Dovada aflării Domnului este şi azi tot aceasta: vestirea Domnului şl râvna pentru Domnul. Un suflet care l-a aflat cu adevărat pe

Domnul, capătă îndată un fel de lipsă sufletească de a-L vesti şi ailtora.
        Mulţi — chiar şi dintre cei învăţaţi — nu se pot împăca cu o Oaste a Domnului, vestitoare a Domnului… cu ostaşi care vestesc şi ei — după puterile lor sufleteşti — pe Mântuitorul şi mântuirea. Ar pofti de !a noi să fim ca orbul cel din evanghelie, care nu ştia nici măcar cine l-a vindecat nici cum să-l vestească şi altora (loan 10, 20). Dar dovada puterii Oastei Domnului este — şi trebue să fie — tocmai râvna pentru Domnul şi vestirea Domnului. Dacă n-am avea această râvnă, ar fi un semn vădit că n-am aflat cu adevărat pe Domnul. Aflarea Mântuitorului face şi azi Filipi, care strigă pe toate drumurile: «am aflat pe Domnul».
        Oastea Domnului este şi ea — trebue să fie — un Filip ce strigă în lume: «am aflat pe Domnul»… veniţi la Domnul. Fiecare ostaş trebue aă fie un mic Filip ce spune tuturor, pe tot locul «am aflat pe Domnul».
        Îmsetnnaţi-vă aici bine un lucru: Filip a adus la Domnul pe Natanall cu o predică foarte scurtă: «am aflat pe Domnul». Numai cel ce l-a aflat cu adevărat pe Domnul poate duce şi pe alţii la mântuire. Aducerea sufletelor la mântuire pleacă dela: «L-am aflat pe Domnul».
        Toate predicile şi chemările care nu pleacă din: «am aflat pe Domnul», n’au nici o putere. Pot fi cât de învăţaţi cei ce le spun; pot avea ranguri cât de mari, nu pot aduce la Domnul pe nimeni.
        Natanail primeşte cu bucurie vestea Mântuitorului. Era şi ei un cercetător al Scripturilor (câţi însă dintre «creştinii» de azi nici măcar n-au văzut sf. Scriptură!), Filip a găsit un pământ bun, un pământ care stătea gata să-I primească pe Domnul. Dar băgaţi de seamă şi aici un lucru, Fiiip se încurcă cu predica. Mesia nu era profeţit ca fiul lui losif din Nazaret. Natanail obsearvă greşala, dar Filip îndată se corege zicând: vino şi vezi…: vino, Natanaile, şi vezi tu însuţi ce poate face acest «om»… vino ş-auzi ce spune şi cum răscoleşte sufletul… te va convinge nu atât predica mea ci aceea ce vei auzi şi vei simţi.
        Minunată lecţie şi pentru noi. Nu cu «dovezile» noastre să-i aducem !a Domnul pe cei ce nu-L cunosc, ci să-i apropiem ca să-i atragă El, Isus Mântuitorul este un uriaş Magnet sufletesc care atrage cu putere pe toţi cei ce se apropie de El. Apropiaţi pe cei păcătoşi în sfera de atragere a acestui «magnet»… apropiaţi-vă în sfera aceasta de atragere şi veţi vedea înşivă ce binecuvântări se revarsă în sufletul şi viaţa voastră.
        Natanail ascultă chemarea lui Fiiip. El pleacă îndată. El pleacă în grabă spre Domnul. Oh! ce lucru scump este să vezi un suflet alergând spre Domnul. Oh! ce lucru grozav este să vezi un suflet ce nu vrea să s’apropie de Domnul. Şi oh, ce lucru şi mai grozav este să vezi pe cineva împedecâod un suflet ce vrea să s’apropie de Domnul.
       Şi acum să-l vedem pe Natanil; în faţa Mântuitorului. Domnul îi spune că l’a văzut sub smochin mai nainte de a-l chema Filip. Şi pentru atât s’a convertit Natanail? Da, pentrucă prin aceste cuvinte, Domnul intrase în tainele vieţi lui sufleteşti.
        Evanghela nu ne spune ce făcea Natanail când Domnul l-a văzut sub smochin, iar cheia convertirii lui este tocmai întrebarea: ce a făcut Natanail sub smochin? Vechile Cazanii spun legenda că pe timpul uciderii pruncilor de Irod, pruncul Natatnail ar fl fost și el ascuns sub frunzele unui smochin şi atunci l-a văzut Domnul. Dar adevărul se pare a fi altul.
        În Orient, smochinii cu Umbra lor slujiau şi ca loc de retragere în rugăciune. Credincioşii se retrăgeau în grădină, în umbra smochinilor şi stăteau de vorbă cu Domnul prin rugăciune şi cercetarea Scripturilor. O asfel de retragere va fi avut şi Natanail cel credincios. Va fi intrat în grădină, va fl încuiat uşa după el şi sub umbra smochinului îşi va fi mărturisit sufletul Domnului, rugându-se mai ferbinte ca oricând.
       Şi iată Domnul cunoaşte acest lucru «Te-am văzut sub smochin Natanaila… aduţi aminte de ziua aceia»…
       Natanail se vede dintr’odată descoperit. Îşi vede dintr’odată descoperită în faţa Domnului întreagă viaţa lui cea sufletească, cu
toate tainele ei, cu toate luminile ei şl cu toate umbrelei ei. El cade biruit şi convertit Ia picioarele Domnului.
        Așa s’a întâmplat şi cu femeia Samariteancă. L-a cunoscut pe Domnul dupăce i se spusese câţi bărbaţi a mai avut. Aşa s’a întâmplat şi cu Zacheu şi aşa se întâmplă şi azi cu cei care ÎL caută şi ÎL află pe Domnul.
        Puterea şi tăria evangheliei tocmai în asta se arată: ea cunoaşte tainele noastre cele sufleteşti; ea grăeşte tainelor noastre sufleteşti. Prin evanghelie, prin darul Duhului Sfânt, Domnul străpunge inima noastră şi ne vorbeşte despre taine pe care numai noi şi Ei le ştie.
        Întrebaţi pe ostaşii Domnuli de ce au intrat în Oaste; citiţi mărturisirile lor şi veţi afla că cuvântul lui Dumnezeu le-a căzut în inimă, și a atins corzile sufletului lor!… Le-a grăit parcă anume despre ei şi viațs lor. Un om îmi spunea că citind cartea cu Oglinda inimii omului şi a văzut în ea speriat întreagă viaţa lui cu toate luminile şi umbrele ei.
        Astfel de suflete, dupăce l-au aflat pe Domnul se fac mărturisitorii şi vestitorii Lui. ÎI vestesc pe Domnul în toate chipurile şi pe tot locul.
        Un necredincios se miră de mărturisirile ce Ie fac cei ce intră în Oastea Domnului. Ei s-ar ruşina să Ie facă. De ce? Pentrucă nu l-au aflat pe Domnul Mărturisirile celor din Oaste, mărturisirile celor credincioşi sunt strigarea Iui Filip: «am aflat pe Domnul»… sunt mărturisirea lui Natanail: «tu eşti Hritosul, fiul lui Dumnezeu»… sunt strigarea Samarinenci: «veniţi să vedeţi pe Domnul care mi-a spus întreg trecutul… care cunoaşte toate tainele sufletului meu»…
        Fratele mea! Oricât de întunecată ar fi viaţa ta, trebue să fi stat şi tu cândva sub un «smochin… trebue să fi avat o lacrimă, un suspin, un dor trezit după o viaţi mai curată. Află că Domnul ştie acest lucru, Domnul te-a văzut sub acest «smochin» şi este gata să te primească în dragostea Lui. «Vino la El!»
        Când europenii au intrat prin adâncul Africei şi au dat pentru primadată zahăr copiilor negri – copiii au început a striga pe părinţii lor: am gustat ceva minunat de tot… «Şi cum era acel minunat? — întrebară părinţii. Cam aşa şi aşa. dar anume nu vă putem spune». «veniţi şi voi şi gustaţi».
       Scumpul meu frate! Eu am gustat din dulceaţa ce o dă Mântuitorul şi mântuirea. Anume însă n’aş putea spune ce gust minunat are această dulceaţă. «Vino şi-l gustă», fratele meu! «Vino şi vezi»!!

Articol preluat din «Lumina Satelor» 1929 Nr, 8 pag. 4.