Evanghelia din Dumineca Tomii: „Despre îndoială şi necredinţă“.

      «Deci fiind seară în ziua aceea întru-una din Sâmbete, şi uşile fiind încuiate, unde erau ucenicii adunaţi pentru frica Iudeilor, venita Isus şi a stătut în mijloc şi a zis lot: pace vouă. Şi acestea zicând, a arătat lor mâinile şi coasta sa. Şi s’au bucurat ucenicii văzând pe Domnul. Deci au zis lor Isus iarăşi: pace voauă; precum m’a trimis pe mine Tatăl, şi eu trimit pe voi. Şl acestea zicând, a suflat şl a zis lor: luaţi Duh Sfântl Cărora veţi ierta păcatele, se vor ierta lor, şi cărora le veţi ţinea, vor fi ţinute. Iar Toma, unul din cei doisprezece, care se zice Geamăn, nu era cu dânşii când a venit Isus. Deci au zis lui ceilalţi ucenici: am văzut pe Domnul. Iar el le-a zis lor: de nu voiu vedea în mânlle lui semnul cuielor; şl de nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi de nu voi pune mâna mea în coasta lui, nu voi crede. Şi după opt zile iarăş erau înăuntru ucenicii Lul şl Toma cu dânşii, venit-a Isus, fiind uşile încuiate, şi-a stătut în mijloc şi a zis.- pace voauă. Apoi a zis lui Toma, adu-ți degetul tău încoace şi vezi mânlle mele, şi adu mâna ta şi o pune în coasta mea, şi nu fi necredincios, ci credincios. Şi a răspuns Toma şi a zis Lui: Domnul mau şi Dumnezeul meu. Zis’a Isus lui: căci mai văzut pe mine, Tomo, ai crezut; fericiţi cei ce n’au văzut şi au crezut. Multe încă şi alte semne au făcut Isus înaintea ucenicilor săi, care nu sunt scrise în cartea aceasta; Iar acestea s’au scris ca să credeţi că Isus este Hrlstos, Fiul lui Dumnezeu, şi crezând, viaţă să aveţi întru numele Lui». (loan cap 2 0 , vers 19-31).

       Cu un fel de uşurinţă, apostolul Toma e luat între oameni ca chipul omului slab de credinţă, necredincios. Nu odată auzi pe oameni aruncându-şi vorba: «mă-i Toma, necredinciosule!» Greşită judecată şi greşită asămârare, căci altfel a fost necredinţa lui Toma şi altfel e necredinţa noastră, altfel a fost îndoiala lui şi altfel e îndoiala noastră. Toma a avut o îndoială ce căuta pe Domnul, Toma a avut un beteşug care-i scotea otrava din suflet, Toma a avut nişte îndoieli cari, după 7 zile, l’au îngenunchiat la picioarele Domnului şi l’au predat Domnului. Toma cu îndoiala lui e pus mai mult pentru încredinţarea mântuirii noastre decât pentru el. Alta a fost necredinţa Iui şi alta e necredinţa şi îndoiala oamenilor de azi.
       De două feliuri e necredinţa oamenilor de azi. Unii spun pe faţă că nu cred în Dumnezeu şi în Isus Hristos. Aceştia sunt aşanumiţii «ateişti». «Ateişti» declaraţi, adecă de cari spun pe faţă că nu cred în Dumnezeu sunt mai puţini şi faţă de aceştia măcar şti cu cine ai de lucru. Sunt însă cu mult mai mulţi şi cu mult mai primejdioşi aceia cari nu tăgăduesc pe Dumnezeu, dar se poartă cu nepăsare faţă de EI şi faţă de sufletul lor. De tăgăduit nu tăgăduesc pe Dumnezeu, dar trăesc în lume ca şi când n’ar fi Dumnezeu. Din viaţa şi purtările lor nu se vede nici o dovadă că ar crede în Dumnezeu. Aceştia sunt cei despre cari zice Scriptura că nu sunt nici calzi, nici reci (Apocalips 4, 10). Aceştia suut cei ce se numesc creştini dar în faptele şi purtările lor sunt mai răi şi decât păgânii.
      Sunt apoi o altă tagmă de oameni — foarte mulţi şi aceştia — cari au o credinţă fără rădăcini vii şi lucrătoare în sufletul lor şi de aceea pomul vieţii lor arată numai frunze — şi flori frumoase câte odată — dar roade de fapte bune ba. Oare nu cumva şi tu, cititorule, eşti între aceştia? Dacă spre pildă, eu ţi-aş zice: «tu omule, nu crezi în Isus cel viu şi înviat din morţi»… tu îndată ai sări sus ca batjocorit şi mi-ai răspunde da cum Doamne să nu cred că doar nu sunt eu păgân spurcat, că numai păgânii nu cred în învierea Domnului Isus Hristos. Eu însă te întreb mai departe, fără nici o supărare: «Ş’apoi dacă crezi că Isus a înviat şi e viu, atunci de ce trăeşti ca şi când El ar fi murit? De ce vorbeşti ca şi când El nu te-arauzi? De ce minţi de parcă El n’ar asculta? De ce te făţăreşti şi vicleneşti de parcă El nu te-ar auzi… de ce trăeşti aşa ca şi când El n’ar auzi, n’ar vedea, n’ar simţi?… Cei mai mulţi creştini au o astfel de credinţă fără rădăcini adânci şi adâncite în sufletul lor. Rădăcinile credinţei celor mai mulţi oameni încă n’au ajuns şi n’au pătruns în pământul cel cu suc de viaţă, care este: Jertfa Mântuitorului şi de aceea pomul vieţii lor nu rodeşte decât frunze goale.
       Tot aşa de rea e apoi şi îndoiala. Un om din popor m’a întrebat odată: «oare zău părinte, să fie rai şi iad în cealaltă lume?» Asta înseamnă că diavolul începuse să sape în credinţa lui. Când diavolul nu poate răsturna dintr’odată corabia vieţii unui om, e mulţumit să facă în ea găuri de îndoieli prin care apoi apa pătrunde încet încet şi pe urmă corabia sufletului se îneacă. Satana strecoră îndoiala în inima omului şi îi şopteşte mereu să se îndoiască în rai şi iad, pentruca să poată omul păcătui mai uşor şi mai mult. Satana a scornit între oameni şi credinţa greşită că trebue omul «să-şi trăiască viaţa», «făcând voile trupului şi a gândurilor» lui.
       Iată deci ce mare deosebire este între necredinţa lui Toma şi necredinţa noastră, între îndoiala lui şi îndoiala noastră. Credinţa lui a fost roasă de o indoială bună, credinţa noastră e roasă de nepăsare şi de îndoieli. îndoiala lui caută pe Domnul, îndoiala noastră caută să se scape de Domnul ca să putem păcătui. Toma şi-a vindecat credinţa căzând la picioarele Domnului. Să cădem şi noi cu credinţa noastră cea bolnavă la picioarele lui Isus şi să pipăim ranele cuielor, adecă să ne adândim credinţa în Jertfa Crucii, în credinţa şi înţelegerea că Isus Hristos a murit şi a înviat pentru noi şi învierea noastră la o viaţă nouă. Numai din această cădere la picioarele Domnului şi la picioarele Crucii ne vom putea ridica şi noi strigând cu Toma : «Domnul meu şi Dumnezeul meu… fi Tu deacum Stăpânul meu, fi Tu Domnul meu, fi Tu Poruncitorul meu şi Cârmuitorul vieţii mele»…
Articol din Lumina Satelor 1925 Nr.18, pag.3

Degetul lui Toma – Fr. Traian Dorz