Înainte de Mine n’a fost făcut niciun Dumnezeu, şi după Mine nu va fi. Isaia c. 43, v. 10.
Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, şi afară de Mine, nu este alt Dumnezeu. Isaia c. 44, v. 6.
Despre credinţă.
Apostolul Toma cu îndoiala lui din evanghelia de Duminecă este pus înaintea noastră ca învăţătură, precum zice şi cântarea bisericească: «pe Toma l-a încredinţat pentru mântuirea noastră».
Învăţătura este aceasta: să avem credință tare, sănătoasă şi ferită de îndoeliie care o slăbesc. Credinţa noastră în Dumnezeu şi învăţăturile Lui, este temeiul şi temelia vieţii noastre creștineşti. Să ne închipuim că într’o bună dimineaţă cineva ar putea fura din sufletul nostru credinţa în Dumnezeu şi în nemurirea sufletului. Oare ce s’ar întâmpla cu noi? S’ar face dinti’o dată noapte cumplită în vieaţa noastră. Am ajunge în rând cu animalele, să trăim numai pentru mâncare şi pentru dobitoceştile pofte. N’am mai râvni să facem nimic bun şi vieaţa noastră s’ar găta deodată cu a boului din jug, sau cu a calului din ham.
Credinţa ne leagă pe noi cu Dumnezeu, cu ceriul, cu vieaţa cealaltă de dincolo de mormânt. Credinţa este temeiul şi temelia vieţii noastre creştineşti şi începutul mânturii noastre sufleteşti. Dar nu orice credinţă este mântuitoare de suflet, ci numai credinţa cea bună, cea tare, cea vie şi lucrătoare. Ceeace este rădăcină peniru un pom aceea este credinţa pentru un om. Puterea şi sănătatea oricărui pom stă în rădăcinile ce le are. Dacă are rădăcini sănătoase, tari şi adânci, pomul este sănătos, face frunze, fiori şi roade şi stă neclintit în faţa vânturilor şi furtunilor.
Dimpotrivă, dăcă rădăcinile lui sunt slabe
şi putrede, — pomul slăbeşte şi el, se usucă şi vânturile îl doboară şi rup. Întocmai
aşa sunt şi rădăcinile credinţii pentru pomul vieţii noastre. Dacă rădăcinile credinţii noastre sunt tari, adânci şi sănătoase, pomul vieţii noastre este sănătos şi arată florile dragostei şi roadele faptelor bune. Orice vânturi şi furtuni de năcazuri, de întristări, de ispite sau păcate ar sufla în pomul vieţii noastre, nu-i pot rupe şi dobori până când rădăcinile credinţă lui sunt tari şi sănătoase.
Evanghelia ne spune că apostolul Toma după îndoiala sa, a căzut la picioarele lui Isus cu vorbele : «Domnul meu şi Dumnezeul meu» şi din acea clipă s’a făcut un vestitor neînfricat a lui Hristos, care pe urmă şi moarte de martir a răbdat pentru credinţa în evanghelia lui Isus. Asta înseamnă că şi tu cetitorule trebue să cazi cu credinţa ta cea bolnavă la picioarele lui Isus şi să pipăi şi tu ranele cuielor, adecă să-ţi dai seama prin credinţă de jertfa cea mare a Crucii; să-ţi dai seama că pentru tine şi păcatele tale şi mântuirea ta a pătimit, a murit şi a înviat Hristos. Din această cădere la picioarele lui Isus, trebue apoi să te ridici şi tu ca Toma: cu o credinţă tămăduită, cu o credinţă vie şi tare, gata de orice jertfă pentru Hristos şi sufletul tău. Numai o astfel de credinţă va fi roditoare şi de fapte bune.
Cititorule! Nu uita nici odată că semnul cel mai bun că ai o credinţă vie şi tare, acesta este: faptele tale cele bune, căci scris este «credinţa fără de fapte, moartă este».
I. Tâlcuitor.
Articol din Lumina Satelor 1923 Nr.14. pag.3
