Castelul lui Huniade din Beregsâu s’a dărâmat, fiindcă urmaşii n’au ţinut, ce a lăsat tatăl cu limba de moarte.
Am scris că în Castelul lui Huniade din Beregsău bântuie duhurile. Doctorul Huniade, stăpânul castelului n’a mai putut şedea în el, ci a trebuit să se mute.
La faţa locului au venit maimulţi învăţaţi din ţări străine şi au vrut să stea de vorbă cu duhurile. Dar duhurile n’au vrut să le răspundă, decât prin bubuituri şi trosniri, la 12 ore.
Când goliau castelul s’a pornito huruitură, o parte din zidurile grele şi tari de peatră s’au prăbuşit, omorând pe administratorul castelului şi rănind grav pe doi ţărani, care târguiau în curte la nişte boi.
A doua zi după prăbuşirea castelului, a venit înaintea doctorului Huniade, un ţăran bătrân cu numele, Ioan Kövari spunându-i următoarele:
«Tatăl d-tale — Ştefan Huniade fost mareşal la curtea din Viena —la care am slujit credincios 30 de ani, mi s’a arătat ieri noapte în visîn hainele lui scumpe şi frumoaseşi mi-a spus:
«Ianoş, când am murit, am lăsat cu limbă de moarte ca tot aurul din casa mea, 3000 galbeni, potire, 24 linguriţe şi 6 sfeşnice,toate de aur, să le dea ca danie bisericii din Beregsău, iar haznade pe moşia mea s’o împartă în fiecare an săracilor din sat în ziua morţii mele. Pentru tine am lăsat o păreche de junei şi o sută de galbeni; du-te şi-i cere. Cei rămaşi în viaţă au făcut uitat legământul meu şi din această pricină ei nu se vor putea odihni. Nimic nu se va alege din castelul şi bogăţiile lui dacă n’ar îndeplini legământul.
«N’am vrut să vă tulbur liniştea — a terminat bătrânul — cuvisul meu, dar n’am mai putut tăcea după ce s’a prăbuşit tinda castelului».
La început n’au vrut să-l creadă pe ţăran, dar la urmă doctorul Huniade a recunoscut, că tatăl său aşa zisese să facă cu averea, şi n’a făcut, şi că ţăranul n’a avut de unde şti ce a lăsat tatăl său în testament decât prin arătare.
Să ia aminte, cei ce nu ţin samă de suflet. Împlinească ce lasă înaintaşii cu limbă de moarte.
Articol din «Lumina Satelor» 1926 Nr.35 pag.4
