Şi „Tată“ să nu numiţi pe nimeni pe pământ: pentrucă Unul singur est? Tatăl vostru; Acela care este în ceruri. Mat. c. 23, v. 9.

Vulpea și postul

       O vulpe văzu odată o grădină încărcată de toate bunătăţile. Dar grădina era apărată cu ziduri înalte pe cari vulpea nu le putea sări.
       Ce aş putea face să străbat în grădină? — se întreba vulpea. Umblând de jurul împrejurul zidului, dădu peste o gaură în zid, dar gaura era prea îngustă să se poată strecura prin ea. Tot gândindu-se şi judecându-se ce-i de făcut, vulpea îşi zise: ştiu ce voiu face, voiu răbda foame câteva zile, voiu slăbi şi voiu încăpea prin gaură.
       Zis şi făcut. După 3 zile de foame, vulpea se strecură prin gaură şi ajungând la poame se ospătă din belşug. Dar după câteva zile îşi aduse aminte că trebue să iasă iar de aici, mai ales că sosise vremea culesului. Insă aici, un alt năcaz; se îngrăşase deabinelea şi nu mai încăpea pe gaură. Ce-i de făcut?
       Nu-i alt modru să scap de aici — îşi zise vulpea năcăjită — decât să mă pun iarăşi pe foame şi răbdare ca să slăbesc.
       Răbdă iar 3 zile şi slăbind se strecură afară.
       Când se văzu scăpată, uitându-se spre grădina cu poame, zise: frumoasă mai eşti tu grădină şi dulci sunt poamele tale, dar ce folos am avut eu „de ele? Cât am mâncat, atât am răbdat… cum am intrat, aşa am eşit…
       Ce istorioară plină de înţeles! Aşa e şi cu noi. Cum am intrat în lumea aceasta, aşa vom eşi din ea. Nimic nu vom putea duce cu noi. Lume, lume, cât de dulci sunt poamele tale, dar ce folos ne rămâne nouă din ele?
       Istorioara are înţeles şi pentru post. Raiul este şi el o grădină încântătoare, dar cu o uşă foarte îngustă. »Că strâmtă este uşa, care duce la viaţă« (Mateiu 7, 13). Pe uşa asta nu putem străbate decât slăbind prin înfrânare, post şi căinţă pe omul cel vechiu din noi, firea cea veche cu „grăsimea“ei şi patimile ei.
       Dar de altă parte, lumea asta este şi ea o grădină cu fel de fel de »poame« de desfătări, plăceri şi deşertăciuni lumeşti. Cu deosebirea că uşa la grădina asta e foarte largă. »Că largă este uşa ce duce la pierzare« (Matei 7, 13). Daria eşire, este şi aici numai o uşă îngustă pe care putem scăpa prin înfrânare şi căinfă.
       Stăpânul acestei grădini este diavolul, şi vai de sufletul care se va afla la »vremea culesului« în grădina asta.
Articol din «Oastea Domnului» 1930 Nr.10 pag.1