Da, Tată, Te laud, pentruea aşa ai găsit Tu cu cale. Mat. c. 11, v. 26.
Când cade un cal — toti sar să-I ridice
dar când cade un om cine sare să-l ajute?
Zilele trecute am văzut un cal ce căzuse pe lunecuşul străzii. Mulţime de oameni se strânseseră în jurul animalului căzut şi toţi ajutau la ridicarea lui. Un lucrufrumos este acesta . Când cade un dobitoc, toţi ajută la ridicarea lui.
Eu însă m’am gândit în mine, ce bine ar fi dacă s’ar petrece acest lucru şi între oameni. Ce bine ar fi dacă oamenii ar sări
să ajute şi pe semenul lor ce cade. Căci şi omul cade, în atâtea şi atâtea feliuri. Cade şi trupeşte şi sufleteşte. E plină lumea de oameni căzuţi, dar cine sare în ajutorul lor?
Eu de câteori merg pe stradă, îmi vine să plâng văzând atâţia şi atâţia oameni pe care şi faţa lor îi vădeşte că sunt căzuţi şi decăzuţi. Câţi dintre ei nu s’ar putea ridica dacă s’ar apropia cineva de ei cu cuvântul cel dulce al evangheliei; cu ajutor sufletesc şi trupesc. Câţi căzuţi nu se află prin spitale, temniţe , etc. – cine merge să-i ridice? Câţi căzuţi nu s’ar putea ridica mergând la ei cu ajutor sufletesc şi trupesc.
Unde suntem, unde am ajuns dela fericitele timpuri apostolice, când creştinii »erau una« şi trăiau ca într-o familie, ajutându-se şi întărindu-se unii pe alţii (Fapt. Ap. 4)? Unde suntem dela cuvintele apoşt. Pavel: »voi sunteţi corpul lui Hristos, şi fiecare în parte mădularele Lui… şi dacă sufere un mădular, toate mădularele sufăr împreună cu El« (1 Corinteni 12, 26 – 27); adecă dacă un membru, dacă un frate de al vostru sufere, ajutaţi-l şi tămăduiţi-l căci altcum întreg corpul vostru sufere …
Vai, cât ne-am depărtat şi aici de evanghelie! Când cade un om azi sar zece să-l ajute a cădea mai adânc, şi alţi douăzeci sar să-l împiedice a se ridica. Când înfiinţezi o Oaste a Domnului anume pentru ridicarea celor căzuţi, te râde lumea, te batjocoreşte, te »critică«, ba încă te face şi »sectar«.
Vai, ce vremuri cumplite trăim!
Articol din «Oastea Domnului» 1930 Nr.6 pag.1
