Un botez la Patifon
În numărul trecut am reprodus aici, în fruntea foii, un articol al I. P. Cuv. Sale, părintele Scriban, în legătură cu Oastea Domnului. în acel articol era şi o constatare dureroasă: »preoţimea n’a luptat contra beţiei şi alcoholului… au luptat preoţi singuratici, dar preoţimea, nu«. Este acesta un adevăr ce nu se poate tăgădui. îl arată pe tot locul faptele. O dovadă din cele multe: dacă slujitorii Domnului ar fi luptat cu îndărătnicie contra acestui mare vrăşmaş, alcoholul n’ar fi pătruns — aşa cum a pătruns — în slujbele noastre bisericeşti, în hramurile mânăstirilor, în praznicile şi datinile noastre bisericeşti etc.
Pătrunderea alcoholului tocmai acolo unde trebuia să і se spună răspicat: »pe aici nu se trece!« — este o dovadă că în direcţia aceasta, »lupta cea bună« nu s’a luptat. Cei ce trebuiau să ducă lupta, au închis ochii şi Evanghelia în faţa răului.
Nu acuzăm pe nime. E vorba numai de o constatare.
Dacă e vorba de acuzare, apoi eu mă acuz pe mine însumi, gândmdu-mă că şi eu — când eram preot la ţară — de atâtea şi atâtea ori am închis ochii şi Evanghelia faţă de răul alcoholului, pentruca să »nu mă stric« cu pamenii şi cu… cârciumarii. îmi trebuia »pace« şi »linişte«. Constatarea făcută de părintele Scriban, — durere — stă şi azi în picioare.
O pildă dureroasă. Bolnavii dela sanatorul din Oeoagiu — unde am zăcut şi eu — aveauun Patifon cu care se delectau. Şi ştiţi care era piesa (placa) lor cea mai »delectatoare« ? Una intitulată: Botezul. Un lucru amarnic şi dureros! Botezul începea, frumos, în Biserică, cu slujba preotului. Se auziau »lăpădările de Satan« şi acordul preadulcelor noastre slujbe bisericeşti.
Dar îndată după aceasta, urma la rând »slujba« cealaltă, a diavolului. Urma cea mai desmăţată petrecere lumească. Oratori beţi se întrec în toaste. Se aud strigăte: u r r r a !… trăiască naşul… u r r r a !
Şi, o minune, auzi-I şi pe preotul. E de faţă şi aici, la »slujba« astălaltă. Ţine un toast într’o limbă care nu prea e »a Canaanului«. »Trăiască popa!!« U r r r a … se aud strigăte din toate părţile.
Ce lucru grozav, ce crimă!
Eu, de câteori, auziam din camera mea, »acordurile« acestui botez, mi se umpleau ochii de lacrimi.
O taină aşa de mare şi sfântă, cum e Botezul, să ajungă o »piesă« de râs şi »delectare« ! Autorităţile noastre bisericeşti ar trebui să cerceteze acest lucru. De unde au luat domnii dela Patifon acest »botez«? Li s’a dat concursul unui preot pentru imitarea slujbei? Şi de unde permisia fabricanţilor de Patifoane de a ne batjocori sf. slujbe. Şi — mai ales aceasta — unde este cuvântul nostru de protest pentru astfel de crime?
E ceasul al 12-lea ca noi, preoţimea întreagă, să pornim ofensivă şi luptă contra vrăşmaşului de veacuri: alcoholul şi beţia.
Articol preluat din ziarul Oastea Domnului 1931 Nr. 49 Pag. 1
