»Dar cei nouă, unde sunt?«

       Duminecă avem la rând evanghelia celor 10 leproşi pe cari і-a tămăduit Isus Hristos, dar numai unul dintre ei s’au întors să-i mulţumiască. »Dar cei nouă, unde sunt?« — a întrebat Domnul (cetiţi pe larg această evanghelie la Luca c.17 v.12—19).

       Lepra era o boală cumplită. Lepră mai este şi azi pe unele locuri; şi e doar cea mai cumplită boală. Nici până azi nu і s’a găsit leacul. Ea atacă mai întâi pielea cu răni grele. Pătrunde apoi înlăuntru şi roade oasele, măduvaroade totul făcând din om un schelet, un mort viu, până ce moartea se îndură şi îl chiamă în pământ.

       Ce boală teribilă este lepra. Dar tot atât de teribilă este şi cealaltă lepră; lepra cea sufletească, lepra sufletului: păcatul. Şi păcatul este o lepră grozavă ce cuprinde şi roade sufletul tot mai mult şi mai mult până ce omul ajunge un mort viu (Efeseni 2, 1). Lepra îl roade de viu pe cel apucat în ghiarele ei; tot aşa face şi păcatul cu cei apucaţi în ghiarăle lui.

 

     Lepra este o boală lipicioasă. în vremile vechi, leproşii erau scoşi afară din sate şi oraşe. Ei umblau rătăcitori. Şi azi, leproşii sunt izolaţi în spitale— în leprozerii — anume făcute pentru ei. Avem şi noi, în ţară, o leprozerie la Lărgeanca.

       Cei mai temuţi oameni sunt leproşii. Ei poartă o boală lipicioasă şi incurabilă, şi toată lumea se fereşte de ei ca de moarte. Dela Lărgeanca au fugit anul trecut doi leproşi şi s’au dus direct la Ministerul sănătăţii publice din Bucureşti să se plângă de răul tratament ce li se dă. Când s’a dat de veste despre aceşti solicitanţi, toţi slujbaşii s’au încuiat prin cănţălării, iar alţi au tulit-o spre casă. Nime nu voia să dea faţă cu ei.

       Şi lepra păcatului este o boală lipicioasă, ce se duce dela om la om. Dar, vai, de lepra aceasta nu se fereşte nime. Dimpotrivă, oamenii o caută. Dacă spre pildă s’ar da de veste că soseşte aici la Sibiu o ceată de 10 leproşi — n’ai mai vedea un singur om pe stradă. Dar când se vesteşte că vine dela Bucureşti Tănase cu porcăriile lui, toată lumea dă buzna la acest teatru de lepră sufletească (acest d. Tănase este un teatralist ce joacă teatre murdare).

       Când în atare sat, cineva cade beteag de tifos sau altă boală lipicioasă toată lumea se fereşte de casa aceea, dar Ia cârciumă, la acest dipău (depat) de lepră sufletească se duce lumea cu mic cu mare.

       Sunt atâţia şi atâţia creştini nepricepuţi cari se duc anume acolo unde se pot umplea de lepra păcatului, şi sunt atâţia şi atâţia părinţi nepricepuţi cari îşi lasă nopţile copii să se umple de lepră sufletească.

        Lepra este o boală incurabilă. Nici până azi nu і s’a , putut afla leacul. Pe leproşii din evanghelie numai singur Isus Hristos і-a putut vindeca. Ce înţeles adânc şi ce icoană vie a păcatului este şi aici! Lepra stărue până azi ca o boală incurabilă pentruca să ne arate cu degetul că şi lepra păcatului este o boală cumplită pe care numai singur Isus Mântuitorul o poate vindeca. Cumplită este lepra păcatului, dar dulce este vestea că noi putem scăpa de ea. Pe toţi cei ce aleargă la El şi strigă — ca leproşii din evanghelie — după ajutorul Lui, Isus Mântuitorul îi scapă îndată de acest beteşug cumplit. »Duceţi-vă de vă arătaţi preoţilor« — le-a zis Isus leproşilor dupăce i-a vindecat Taina mărturisirii chiamă şi azi pe oameni să-şi arate păcatele. Câţi însă se mărturisesc regulat şi bine?

       Şi ne mai spune evanghelia ceva: cei tămăduiţi de boala leprei au căzut în o altă boală; în boala nerecunoştinţii. Din cei 10 tămăduiţi numai unu! singur s’a întors să mulţumiască Domnului.’ O boală grea este şi azi aceasta. O putem vedea la tot paşul şi pe tot locul. Nerecunoştinţa omului faţă de om este o boală generală. Boala asta încă ar mai trece. Fă binele *— zice o vorbă veche — şi îl aruncă în mare.

       Rămâne însă cealaltă boală grea: nerecunoştinţa omului faţă de bunul Dumnezeu. Chiar nimic altceva de ni s’ar fi dat decât sănătatea, şi încă ar trebui să mulţumim lui Dumnezeu neîncetat. Unde sunt apoi darurile cele sufleteşti ce le avem dela Dumnezeu şi în special darul cel mare al izbăvirii noastre prin sângele Fiului Său. Viaţa noastră trebue să fie o neîncetată rugăciune de mulţumită lui Dumnezeu. Dar, vai, nu e aşa. Uitaţi-vă spre pildă cum stau bisericile goale (şi birturile pline). Oare nu se aude în ele întrebarea şi mustrarea Domnului: dar ceilalţi unde sunt?… au doar nu pe toţi і-am ajutat cu darurile Mele?…

       Pe cei 9 leproşi, evanghelia îi mustră pentrucă nu sau întors să-i mulţumiască Domnului. Creştinii de azi stau însă sub o mustrare şi mai aspră. Oamenii de azi nu numai mulţumesc lui Dumnezeu, ci şi batjocoresc darurile ce le au dela El. Uitaţi-vă la cei ce înjură pe bunul Dumnezeu… uitaţi-vă la cei се-şi pradă averea trupească şi sufletească în beţii, desfătări şi alte păcateuitaţivă la cei ce aleargă la birt şi aldămaş de câte ori Dumnezeu le ajută să reuşească ceva — şi veţi înţelege că păcatul celor 9 leproşi din evanghelie este nimica pe lângă păcatul cel grozav al leproşilor de azi.

       Ce mult se aseamănă purtările oamenilor de azi cu cei 9 leproşi, mai ales acum după războiul cel mare. Ca şi leproşii din evanghelie, strigau oamenii în timpul războiului »Doamne Isuse, fie-ţi milă de noi«. Dar unde vezi azi mulţumită oameniior că au  scăpat din acest foc grozav? în vremea războiului, un credincios îmi scria de pe front că de-і va ajuta bunul Dumnezeu să scape din acel foc al morţii, apoi trei sferturi din viaţa sa le va petrece în rugăciuni şi numai un sfert o va trăi pentru sine. Dumnezeu Га scăpat, dar, vai, la un an l’am văzut chefuind într-un birt şi înjurând de cele sfinte de te lua o groază. Mâna lui care scrisese făgăduinţa, izbea masa din birt şi cu gura lui suduia pe bunul Dumnezeu care îl scăpase.

       Cu adevărat, greşala celor 9 leproşi e nimica pe lângă greşala »leproşilor« de azi.

         Articol preluat din ziarul Oastea Domnului 1930 Nr.4 Pag.2