Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, parte bărbătească şi parte ferneiască i-a făcut. Facere c. 1, v. 27.
Petruşi Pavel.
Amândoi sunt Apostoli ai lui Isus Hristos Domnul. Petru e din Capernaumul Galileii, om simplu, sărac, căsătorit, care-şi câştiga hrană prinzând peşti împreună cu fratele său mai bătrân Andrei, (care fusese învăţăcel al lui loan Botezătorul şi de faţă la botezul Domnului) abia ştie ceti şi scrie, dar lipsa de învăţătură o împlineşte cu firea lui aprinsă. Pavel, fiul unui fruntaş evreu din Asia, din neam de fariseu, învaţă carte multă mai în urmă la şcoala mare evreiască din Ierusalim, unde întrece pe toţi ceilalţi în ştiinţă şi râvnă, cum spune însuşi, ştie şi o meserie: Împletitul corturilor, de care se foloseşte în drumurile sale pentru lăţirea evangheliei lui Hristos numai şi numai să nu fie cuiva spre greutate. Petru şi Pavel sunt aleşi de însuși Domnul Isus Hristos; Petru prin pescuitul cel minunat, fiindcă pe Petru numai asta-l putea face să înţeleagă, că-l chiamă să-i urmeze Fiul lui Dumnezeu. Pavele ales prin lumina cea cerească pe drumul Damascului, fiindcă sufletul lui Pavel căuta lumină, ştiinţă.
Petru umblă cu Isus Hristos Domnul, se minunează, de minunile şi de învăţăturile Lui, pe care nu le prea înţelege totdeauna (abia după pogorârea Duhului Sfânt), şi fire aprinsă cum era, se îmbulzia să răspundă la orice întrebare a Domnului şi nu se afla să facă făgăduieli ci aceea: «Gata sunt pentru tine şi a muri», pentru că văzând cum este chinuit de farisei şi cărturari, să se facă, că nici nu ştie «pe omul acela». Pavel nu cunoaşte pe Hristos Domnul, nu l-a văzut umblând prin Palestina căci atunci poate era acasă la tatăl său în Tară, — şi râvnitor cum era pentru legea lui Moise prigoneşte pe creştini, dar când lumina îi descopere pe Isus Hristos şi-l face să înţeleagă legea creştină, Pavel nu mai ştie ce este frica, foamea, moartea şi pleacă la drum până la moarte pentru Mântuitorul său şi al lumii «purtând în inimi crucea Domnului, şi ranele cuielor» şi urma suliţei ostaşului, pleacă «în călătorii de multe ori, în primejdii pe râuri, în primejdii de către tâlhari, în primejdii de către rudenii, în primejdii de către păgâni, în primejdii în cetăţi, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare. În primejdii între fraţii cei mincinoşi, întru osteneală şi supărare, în priveghere de multe ori în foame şi sete, în posturi adeseori, în frig şi golătate, afară de năvălirile cele din afară», cum spune însuşi el (ll Cor. 11, 26— 28). Face patru călătorii mari de bună voie, iar a cincia de silă, legat, cele 4 călătorii, făcute pe jos, fără bani şi bogăţii la el, dau peste 8000 de klonetrii lungime. În vreme ce Petru se învârte numai între ai săi, şi când încep prigonirile în Palestina numai pe la sate, Pavel de la început ia drumul printre păgânii şi evreii ceirisipiţi în împărăţia cea mare a Romanilor şi doria să meargă chiar până în Spania, alegându-şi partea cea mai grea: propovăduirea, la oraşe. Pavele apostolul oraşelor. Isus Hristos Domnul l-a ales pentru asta, sorţii traşi i-au arătat acelaş drum. Pentru a ţinea legătură cu credincioşii Petru scrie două scrisori, iar Pavel patrusprezece din care se ceteşte şi azi, «apostolul» din biserică. Cu toate că mulţi vor să spună, că Petru a fost cel mai mare între apostoli, deşi Domnul Isus Hristos a spus-o limpede, că toţi sunt deopotrivă «că cel ce vrea să fie mare să fie vouă tuturor slugă», n’o putem zice şi noi pentru că dacă Petru ar fi fost mai mare, Evreii pe el l-ar fi urât mai mult, pe când îi vedem că urăsc pe Pavel, încât în repetate rânduri vor să-l omoare, ba când din temniţa din Cesarea Evreii fac jurământ să nu mănânce şi să nu bea până nu vor stinge pe Pavel. Pavel aflând aceasta cere să fie dus la judecată la împăratul în Roma unde aflându-l nevinovat după oarecare vreme e lăsat slobod. Întorcându-se prin Asia din nou în Ierusalim. Evreii îl prind din nou, şi acum e adus în lanţuri la Roma. Aceiaşi soarte îl ajunge de astă dată şi pe Petru. Şi nebunul împărat Nero, care dă foc Romii numai şi numai ca să se desfăteze la vederea unui loc mare şi ca să scape de locuitorii înfuriaţi pe el, învinuieşte pe creştini că ei au aprins oraşul, spune să le facă sfârşitul şi celor doi apostoli, Petru şi Pavel.
Pe Petru îl răstignesc cu capul în jos fiindcă aşa a cerut el, iar lui Pavel care era cetăţean roman şi pentru asta nu era iertat să-l răstignească, i-au tăiat capul cu sabia sfârşindu-se amândoi în 29 iunie anul 67.
Petru deci a fost apostolul Evreilor, iar Pavel «apostolul neamului», unul trebue cinstit fiindcă a umblat cu Isus Hristos, şi după Pogorârea Duhului Sfânt e neînfricat a propovăduit între evreii din Palestina, al doilea pentru mărimea lui de suflet, şi de îndrăzneală pentru Hristos între străini şi care cu prea multă dulceaţă voi cheltui şi mă voi cheltui şi pe mine pentru sufletele voastre» (ll Cor. 12, 15). Şi când te gândeşti, că acest om este mic de stat, slăbuţ la trup şi bolnăvicios, şi când te gândeşti că era poate cel mai învăţat om al vremii sale, şi că înaintea lui stăteau deschise toate măririle lumii acesteia de nu se făcea creştin, — mai poţi zice că a fost altul mai mare ca el?
Petru ne arată pe sluga credincioasă, iar Pavelpe creştinul cel adevărat, care pentru legea sa sufere totul. Dar ca să poţi suferi totul, ne spune el, trebue să te faci «om nou» (Efesenii 4, 24), «făptură nouă» (II. Cor. 5, 7), ca să poţi fi «biserică, Lui Dumnezeu» şi ca „ duhul lui să locuiască întruvoi», (I. Cor. 3, 16), trebue să murim păcatului şi să vieţuim lui Hristos» (Roman 6), ca «să nu mai trăim noi, ci să trăiască întru noi Hristos (Galateni 2 20).
Ascultă-i creştinei
«Fraţilor, de va şi cădea vre-un om la vre-o greşală, voi cei cari aveţi puterea duhului, îndreptaţi pe unul ca acela cu Duhul blândeţelor, păzindu-te pe tine, ca să nu cazi şi tu în ispită. Galateni Cap. 6., v. 1.
Articol din «Lumina Satelor» 1924 Nr.27 pag.3
