Dumnezeu a făcut fiarele pământului. Facpre c. 1, v. 25.

BISERICA

este pentru neamul nostru aşezământul, care ne-a ocrotit sufletul şi ne-a apărat fiinţa faţă de vrăşmaşii ce ne-au dat năvală. Biserica ne-a mângâiat şi întărit sufletele în vremuri de răstrişte şi din pridvorul ei a pornit cultura neamului, ca şi aproape toate îndemnurile de mai bine şi de înaintare.
       În largul cuprins al ţării, pe toate satele noastre, n-a fost mişcare în folosul obştei, la care biserica, prin slujitorii ei, să nu dea ajutorul cel mai de seamă, dacă cumva nu sta în fruntea întreprinderilor folositoare, în afară de chemarea ei religioasă, pe care o împlinea cu sfinţenie.
      Dar azi bucură-se oare biserica de cinstea şi preţuirea pe care ar trebui să i-o dăm? Ea ne-a dat aproape tot ce avem şi ea singură poate să dea fiilor poporului nostru: cuget cinstit, judecată dreaptă şi făptuire izvorâtă din dragoste.
Dacă viaţa noastră se izbeşte de atâtea neajunsuri, dacă zi de zi se aud tânguiri pentru atâtea potigniri, ce se văd la sate ca şi la oraşe şi în întreg cuprinsul ţării, pricina este că oamenii au părăsit biserica, s’au abătut dela învăţăturile ei, nu mai este ea farul de lumină care să ne lumineze cărările vieţii.
       Dacă ticăloşiile s’au sporit, dacă înşelăciunea şi nerânduiala s’au întins şi ne pândesc la toate colţurile, dacă dreptatea se face cu pumnul, şi cel dela putere nu mai ţine seama de nimic, iar cel slabe lovit şi împins fără milă, pricina este că lumea s’a abătut şi a uitat învăţăturile blândului Isus, pe care biserica nu mai are cui le vesti.
      În sărbători oamenii, în loc să alerge la izvorul viu şi nesecat al slujbelor sfinte, să asculte graiul înţelepciunii, ce se desprinde din cărţile religioase, unii aleargă după afaceri, alţii caută petreceri urâte şi necuviincioase, bisericile rămân goale şi sufletele oamenilor pustii.
       Ori cât ne-am tângui de răul vremii, ori cât de mare ne-ar fi nemulţumirea că stările din ţară nu sunt aşa pe cum le-am dorit, ele nu se vor îndrepta fără să ne punem toţi pe muncă cinstită, fiecare la locul unde se găseşte şi după puterile pe care le are.
      Şi mai’nainte de toate pentru a se putea primeni firea cea stricată a oamenilor, pentru înoirea sufletului lor, fără de care nu este îndreptare, să ne întoarcem iarăş la biserică. Să o cuprindem în gândurile noastre, ca pe cel mai scump aşezământ de viaţă, întemeiat de Fiul lui Dumnezeu pentru îndreptarea şi mântuirea noastră.
       Când greul ne apasă, să căutăm alinare la poalele crucii, în faţa altarului; când bucurii ne învălue acolo să aducem mulţumire Domnului, în rugăciune smerită, Dela altarul Domnului să luăm binecuvântare pentru gândurile, pentru vorbele şi toate făptuirile noastre şi atunci viaţa se va schimba ca prin farmec.
       »Căutaţi faţa mea — zice Domnul — şi eu voi fi vouă tată«.
(P.)
Articol din «Oastea Domnului» 1930 Nr.33 pag.1