Mă încred în Dumnezeu şi nu mă tem de nimic. . Ps. c. 56, v. 11.
Care Dumnezeu este mare ca Dumnezeul nostru? Ps. c. 76, v. 13.

Cum am aflat eu moartea şi învierea Domnului.

       Sunt câţiva ani de atvnci. O boală neiertătoare se furişase în peptul meu şi o altă boală şi mai grea rodea în sufletul meu. Cu paşi repezi alergam spre peire trupească și sufletească. Pe urmă se întâmplară lucruri mari în viaţa mea. În casa mea se petrecu o Golgotă și medicii clătinară din cap la căpătâiul potului meu. Eram perdut… Atunci avui o noapte plina de fior, o noapte pe care o ţin minte şi azi. Îndată ce adormi mi se părea că în faţa mea se deschide un mormânt şi se face o judecată. Glasul unui judecător se auzi înşirându-mi păcatele şi de ce le înşira, mormântul se lărgia. Pe urmă răsună sentinţa; «plata păcatului este moartea» (Romani 6, 23). îmi dădeam seama că e vorba de osândirea mea şi ca un fior de moarte am strigat «vai de mine, sunt perdut». Dar în aceea clipă o voce se auzi: «staţi, staţi, nu omorâţi pe omul acesta… dreptule Judecător, mor eu în locul acestui vinovat»… şi celce venise începu să moară pentru mine cu chinuri mari. Chinurile lui mă uşurau pe mine şi moartea lui astupa mormântului din faţa mea. Pe urmă judecătoria se închise strigând: «eşti ertat pentru sângele lui»…
       Când m’am trezit din acest vis eram tot asudat şi sudorile din faţa mea mi se părea că sunt sângele celui ce murise pentru mine.
       Am înţeles îndată că Celce murise pentru iertarea şi viaţa mea fusese Isus Mântuitorul şi căzănd în genunchi m’am rugat cu lacrimi fierbinţi.
       De atunci eu «sănt un nebun pentru Hristos» (I Corint. 4. 10).
       De atunci eu nu mai sunt al meu, ci sunt al lui Isus Hristos care m’a răscumpărut cu un preţ mare (1Cor. 3, 25 şi 6, 19). De atunci, clipă de clipă îmi dau seama că eu ar trebui să fiu azi un mormânt acoperit demult cu iarba uitării, dar sunt o fiinţă vie şi înviată de El. De atunci, clipă de clipă îmi dau seama că «nu mai (trăiesc) viez eu — cu patimile şi voile mete — ci (trăiește) viază (şi trebue să vieze) întru mine Isus Hristos care s’a dat pe sine pentru mine» (Galateni 2, 20). De atunci, îmi închin mereu Lui toată viaţa mea şi îmi pun toată averea sufletească la picioarele Crucii. De atunci eu mă înfior de câteori zic «Hristos a înviat» şi mă cutremur când aud cântarea «şi celor din mormănturi vieţă le-a dăruit».
       Pus-am această mărturisire aici la gazetă ca să te întreb şi să te întrebi şi tu cititorule, despre feliul cum ai aflat şi tu moartea şi Învierea Domnului. Învăţătura despre datul învierii din morţi este frumoasă, dar nu ne este de mântuire sufletească, dacă n’am înviat la o viaţă nouă prin Jertfa Cruci încă trăind în această lume. Numai această înviere biruieşte moartea cea adevărată. Ai primit tu cu adevărat Jertfa Crucii ca să ai această înviere?
P. Trita.
Articol din Lumina Satelor 1925 Nr.17 pag.1