Întoarceți-vă la Dumnezeul cel viu, care a făcut cerul, pământul şi marea, şi tot ce este în ele. F. Ap. c. 14, v. 15.
Mazărea ca mărturie.
Englezii au o lege care pedepseşte cu bani pe toţi cei ce înjură.
Într’o cârciumă se întâmplă să intre unul, care avea o gură de tot nespălată; aproape toată vorba îi era sudalmă. Un ţăran vine dela hotar, unde pusese mazăre, şi intră şi el în cârciumă să bea un pahar de vin. I se scoală părul în cap, când aude ce scoate acela din gură… De la o vreme se scoală şi pleacă fără să zică o vorbă.
La câteva zile cel cu năravul cel rău e chemat la judecătorie, — fără să bănuie măcar de ce. Se înfăţişează, dar când intră în sală, se miră văzând pe unul că numără icoane de mazăre. «Sunt 392 de boane, domnule judecător, le-am numărat acum de trei ori şi tot atâtea mi-au ieșit. Iacă de atâtea ori a înjurat acest om numai până am stat eu în cârciumă, mărturie sunt aceste boane de mazăre, — că de câte ori suduia, am vârât un bon în celalalt buzunar.
Cel cu păcatul n’a îndrăsnit să zică, că nu-i aşa, mai ales când a văzut că mărturiseşte mazărea împotriva lui. A scos banii şi a plătit pedeapsa. Iar de atunci, încolo şi-a stăpânit gura.
Şi la noi legea ar trebui să pedepsească pe suduitorii de cele sfinte. La noi se fac atâtea sudalme încât dacă ar trebui dovedite cu bobi de mazăre, s’ar strânge pe la judecătorii saci întregi de mazăre ca dovezi împotriva celor cari le fac.
Articol din «Lumina Satelor» 1922 Nr.23 pag.3
