Te laud, Tată, Doamne al cerului şi al pământului. Matei c. 11, v. 25.
Cerul este scaunul Meu de domnie, şi pământul este aşternutul picioarelor Mele… N’a făcut mâna mea toate aceste lucruri? F. Ap. c. 7, v. .49—50.
Din bătrâni.
Ni se spune de demult, că Mircea Vodă cel mare, care a fost domnitor peste Ţara Muntenească între anii 1386 şi 1418, a plecat spre Ţara Leşească (adecă Polonia) ca să încheie o învoială cu regele polon Vladislav, că dacă vor sări Ungurii pe ei, să se ajute unul pe altul.
În drum dau peste un sat; popa era în liturghie, şi mare i-a fost mirarea când auzia loviturile de săcure în fiecare curte, şi trimite bătrânul Mircea Vodă pe un om dintre ai săi ca să vadă ce păgâni de oameni sunt acei ce lucrează până-i popa în biserică.
Omul trimis se apropie de câţiva ţărani, între cari era şi primarul satului, şi-i întreabă:
— Oameni buni, ce lucraţi voi când nici nu s’a isprăvit sfânta liturghie?
Oamenii răspund ca un glas:
Ce să lucrăm? Ascuţim condeie (pene de scris) pentru Măria Sa Vodă.
Omul se întoarse cu răspunsul la Mircea Vodă. Acesta nu se putea cruci că ce fel de răspuns era acesta. Condeiele e drept se făceau din pene de gâscă şi se ascuţiau, dar nu cu săcurea, şi-apoi Vodă nu scrie cu atâtea pene. Se duce să vadă ce fel de lucru-i acela.
Când întră, ce să vezi? Ascuţeau săgeţi pentru Unguri.
Ăstea-s condeie? Aşa le ziceţi voi la ceea ce numim noi săgeţi? întrebă Mircea Vodă.
Atunci răspunseră ţăranii:
—Condeie-s Măria Ta, că duşmanilor nu le poţi scrie cu altfel de condeie — de vrei să-ţi înţeleagă scrisoarea.
Şi Vodă mulţămit şi-a văzut de drum spre Polonia.
«Tot creștinul. Să avem totdeauna pregatite săgeți pentru vrășmașu diavol. Psalmi c.126, v.4»
Articol din «Lumina Satelor» 1922 Nr.22 pag.2
