Aruncă dar aurul în ţărână. .. Şi atunci Cel Atotputernic va fi aurul tău, argintul tău, bogăţia ta. Iov. c. 22, v. 24—25.

Ispitele.

       O corabie plutea pe întinsul mării ducând cu sine mulţi călători. Unii se întorceau acasă alţii mânaţi de năcazuri plecase în ţară străină să-şi fericească vieaţa. În liniştea ce domnia printre călători căpitanul corăbiei tresare deodată şi aleargă la cârmă. Corabia se apropia de o stâncă ce nu se vedea din apă, dar de care corăbierul iscusit ştia. înlăturată primejdia unei ciocniri corăbierul se întoarse liniştit şi spuse călătorilor: nu-i nimic, o stâncă ce trebuia încunjurată. Cineva întrebă de ce oare sunt stânci în mare şi grămezi mari de nisip ce se ridică aproape până la faţa apei? Corăbierul iscusit răspunse: «pentruca corăbierii să le înconjurate.
       Să luăm aminte că şi în marea vieţi noastre sunt stânci şi dealuri de nisip şi acelea sunt ispitele. Să le înconjurăm căci altcum şi corabia vieţii noastre izbindu-se de ele se poate sparge şi ne poate îneca în valurile păcatelor.
       Ce am auzit!
       Că e mai bine să şezi într’un bordeiu şi să te gândeşti la palate, decât să locueşti într’un palat şi să nu mai ai la ce te gândi.
Artivol din Lumina Satelor 1922 Nr.14 pag.6