N’avem toţi un singur Tată? Nu ne-a făcut un singur Dumnezeu? Pentruce dar suntem aşa de necredincioşi unul faţă de altul? Maleahi c. 2, v. 10.
HOŢIA LA SATE.
Una dintre urâtele deprinderi,cari bântue unele din satele noastre, alături de beţie şi înjurături — contra cărora «Lumina Satelor» a dus luptă straşnică — este hoţia. Îndeosebi dela război. încoace acest păcat s’a întins ca pecinginea între-o parte din sătenii noştri, care îşi fură unul altuia rodul sudorii şi al unui an de muncă. Începând de primăvara, când încep să-şi taie nutreţurile verzi, până toamna când îşi culeg porumbul, nu numai haimanalele satelor, dar şi unii dintre gospodarii aşezaţi, se ating de bunul altuia.
Şi răul acesta se întinde ca o cangrenă, otrăvind şi demoralizând parte din poporul nostru, ca şi celelalte vicii, cum e beţia şi înjurăturile.
Cunosc un sat — dar nu-l spun, să-l fac de ruşine — unde hoţia a ajuns până acolo, că li s’a furat gospodarilor altoi de vie, plantate în acest an. Prin urmare, nu numai fructul, ci însuşi germenele dătător de viaţă şi de rod i-a fost furat omului, care s’a trudit astă iarnă şi a săpat prin ger, să-şi întemeieze vie pentru el şi copiii lui. Asta într’o comună unde se predică cu multă osârdie învăţăturile creştineşti, de către un vrednic şi însufleţit apostol, dar unde oamenii nu se duc la biserică.
E trist şi nu ne serveşte spre laudă aceasta în faţa străinilor. Sunt convins însă, că sătenii noştri cari s’au obişnuit a-şi însuşi lucrul altora, dacă ar fi pătrunşi demorala credinţei creştineşti, s’ar îngrozi, s’ar scârbi de acest urât păcat al hoţiei, s’ar reţine dela el,lăsând această meserie hoţilor ordinari, acelor gunoaie ale societăţii,pentru care s’au zidit temniţele.
Cu deosebire de alte păcate, legea omenească — justiţia — prevede grele pedepse pentru hoţi, deoarece aceşti paraziţi (fiinţe de nimic) pe lângă răsturnarea ordinei morale sunt şi răsturnători ai ordinei sociale. Iar dacă cu toate acestea hoţia totuşi să practică în măsură mare atât la oraşe, câtp durere şi la sate, e vina stărilor de lucruri în care ne aflăm în zilele acestea. Acum după război,când răutatea a luat aşa mare avânt între oameni, ne-ar trebui o pază mai bună a ordinei publice, o jandarmerie mai destoinică, dar şi mai bine plătită.Durere însă, aceasta nu o avem, iar vina acestei stări de lucruri se restrânge atunci şi asupra unora din stăpânitori.
• •
Din punct de vedere moral,hoţia este unul din păcatele cele mai grele, combătută din cele mai străvechi vremuri, aproape la toate popoarele şi religiile, — un păcat care e păcat şi la păgâni. Contra furtului Dumnezeu a dat poruncă încă lui Moise, în cele 2 table de piatră. Bunul Dumnezeu s’a gândit încă atunci să-l pună între cele 10 porunci, care fac fundamentul moralei şi al credinţei creştineşti. Aceasta a făcut-o ca Atotânţelept, prevăzând ce rele poate aduce asupraomenirei, această diabolică deprindere, pentrucă prin hoţie se fac şi alte păcate de moarte, este lipsa iubirii de aproapelui, este lenea — căci hoţii de meserie sunt trândavii societăţii, cari nu vor să muncească. Până încă a nu fura ai călcat a 10-a poruncă, când numai «ai poftit ce este al deaproapelui tău». Deodată cu săvârşirea furtului se mai pune apoi în perspectivă — în pregătire —Încă un păcat criminal, care este omuciderea, fiindcă hoţul prins, demulte ori foloseşte arma. Adecă,deodată cu planul furtului el concepe şi uciderea, după cum zice evanghelistul Matei, că furturile din inimă ies ca şi omorurile, adulterile şi celelalte (cap. 15, v. 19).
Prin urmare, vai vouă hoţilor care nu vă îndreptaţi, căci chiar de nu veţi fi descoperiţi de oameni,pedeapsa atâtor păcate grele, legate lanţ de hoţie, va cădea asupra voastră. Muncile iadului cu grozăviile lui de atâtea feluri vor tortura în veci sufletul omului hrăpăreţ, nepocăit; pentru clipa unei hoţii va suferi o vecinicie iadul.Căci zice sf. ap. Pavel, că precum ucigaşii, adulterii etc., aşa nici furii nu moştenesc Împărăţia Cerului.(Corint, cap. 6, v. 10).
Articol din «Lumina Satelor» 1924 Nr.24 pag.4
