Un fiu cinsteşte pe tatăl său … Dacă sunt Tată, unde este cinstea care Mi se cuvine? Maleahi c. 1, v. 6.

Apele mării.

       Aple mirii sunt sărate, grozav de sărate, şi cu toate asta, peştii din ele nu sunt săraţi. Trăesc o viaţă întreagă în o apă sărată şi totuşi n’au un gust sărat.
       Aşa e şi creştinul cel adevărat. Trăsşte în lume, dar nu se dă după «duhul acestei lumi», ci cum zice Mântuitorul: «voi în lume sunteţi, dar nu sunteţi din lume» (loan 17, 11). În duhul care stăpâneşte această lume, un creştin adevărat îşi păstrează firea lui; cea deosebită, firea lui «cea duhovnicească». O viaţă întreagă trieşte în lume, dar nu se dă după «modele» lumii, ci îşi trieşte viaţa lui cea duhovnicească.
       Aşa faci tu cititorule?

Peştele în plasă.

       Când peştele ajunge în plasa de pescuit, el se crede liber; el este încă viu şi umbli încoace şi încolo. El ar simţi cursa numai dacă s’ar izbi de păreţii ei încercând să scape. El însă se zbate să scape numai în clipa când plasa se ridică din apă, dar atunci e prea târziu.
       Aşa e şi păcătosul. El e prins în plasa păcatului. El trăeşte încă şi e viu… el se crede liber… el ar simţi carsa şi robia păcatului numai dacă ar încerca libertatea cea adevărată a sufletului, a vieţii sufleteşti. Însă el nici habar nu are de această libertate… el se crede liber şi slobod… abia în clipele morţii bagă de seamă că e prins în plasa păcatului… abia atunci începe a se zvârcoli cumplit ca să scape,. dar atunci e prea târziu, e prea târziu ,..
       Ia seama, dragi cititorule poate şi tu te-ai prins la plasa păcatului şi a morţii sufleteşti. Ieşi îndată din ea. Primeşte-l îndată pe lsus Mântuitorul căci El a venit anume să rupi plasa păcatului şi a morţii sufleteşti. Ieşi îndată din ea. Primeşte-L pe El ca și scapi iarăşi în marea vieţii, în oceanul cel nemărginit al iubirii Sale şi al vieţii veşnice.

Ţine-te binet

       Ua păcătos ajuns pe patul de moarte, era cuprins de o mare spaimă şi groază. Un prietin stătea lângă el şi îl întărea cu vorbele: nu-te teme… ţine-te bine!
       Tocmai asta aş vrea şi eu — răspunse muribundul — să mă pot ținea de ceva, dar n’am de ce mă ţinea.
       Se simţia, sărmanul, lipsit de orice reazim sufletesc.
       În ceasurile morţii nu este, dragă cititorule, decât un singur reazim: lsus Mântuitorul şi viaţa cea trăită cu El. Vei avea tu acest reazim ?
Articol din «Lumina Satelor» 1927 Nr.22 pag.4