Punctul de unde pleacă mântuirea noastră cea sufletească

 
          Despre mantuirea sufletească se vorbeşte mult şi In multe feliuri. Şi trebue să se vorbeasca pentrucă un suflet de om e mai scump decât toate comorile şi bogățile lumi.
Un lucru trebue să stim când e vorba despre mântulrea sufletului: punctul de plecare al mântuirii noastre sufletesti este simtirea şi cunoaşterea stării noastre cei păcătoase… este cunoaşterea deplină a stării grozave în care ne-a adus pacatul,
Carul mântuirii noastre sufleteşti nu pleacă la drum când ți-ai pus în gând și te laşi de păcate, ci pleacă în clipa când îți simțeşti ticăloşia în care trăiești… pleacă în clipa când înfrângerea pentru păcat îi străpunge ca un fulger inima… cind smerenia şi umilința te apleacă în genunchi sa strigi: <Doamne sunt un păcătos, sunt un mare păcătos, sunt cel mai păcătos… sunt vredoic de osandă, vrednic de pedeapsă şi peire pentu păcatele şi fărădelegile mele».
Scripturile sunt pline de suflete cari s’au mântuit în clipe de aceste, când înfrângerea şi umilința i-a doborât la picioarele Domnului. <leşi dela mine Doamne că om picălos sunt eu> a strigat Petru în clipele când Domnul -a făcut apostol si vestitor al evangheliei. 《Doamne nu sunt vrednic să intri sub acoperemântal casei meles a satrigat Zacheu în clipele când Mântuitorul a intrat cu mântuire în casa lui. Vamesul îşi băiea peptul cu umilință în clipa când s’a <îndreptat>, Saul a fost doborât de pe cal când mergea plin de trufie spre Damasc; a fost aruneat la pământ ca un biet orb neputincios şi din această stare s’a ridicat un om schimbat, un om nou: Pavel, marele apostol.
Începutul mântuirii noastre sufletești se face în clipele când simțim sufletul nostru ca un vulcan ce clocote de pacate şi fărădelegi şi din acest vulcan țișneic pe urmă lacrimi ferbinți de căintă.
Lacrimile de căința sunt lacrimi sfinte ce vestesc mântuirea unui păcătos.
Un astfel de început de mântuire sufletească arată și chipul de mai sus. În el se vede inima unui om în care Duhul sfânt a început să lucreze cu putere. Duhul sfânt l’a adus la cunoașterea stării sale păcătoase și nenorocite
Ca pe fiul cel perdut din evanghelie l’a oprit in loc si vază unde a ajuns şi ce a ajuns. Cel trezit din păcate abia acum vede si simte starea grozavă şi fioroasă în care l’a adus păcatul… abia acum i s’au deschis ochii cei sufleteşti să vadă că a trăit o viață de slugă şi rob al diavoleştilor patimi. Simțind starea aceasta, începe să şi plângă viața perdută, începe să stropească cu lacrimi trecutul său cel plcătos… începe să simțiască prăpastia perzării în care se află… începe să simțiască lipsa unui ajutor și mântuitor. Simțind starea aceasta, strigă plångånd: O nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi din o astfel de moarte 1 (Romani 7, 24). În clipa asta ceriul îi aduce vestea cea bună: sângeie Domnului Isus ce s’a vărsat pe Crucea Golgotei ne curăteşte de orice păcat și ne scapă din orice moarte…
Când omul înaintează pe această cale de mântuire, când lasă pe Duhul Stânt să lucreze în inima lui, diavolul cu dobitoceștile patimi fuge speriat. Patimile şi ispitele nu mai au nici o putere asupra unei inimi în care a început să lucreze darul şi harul Duhului Sfant
Dragă cetitorule! Mantuirea sufletului se începe în clipa când simțeşti starea grozavă şi nenorocită în care te-a adus păcatul.. începe in clipa când simțești rănile cele sufletești și alergi la Doftorul cel sufletesc. Nu pentru
păcate, își perd oamenii sufletul și viața de veci, ci pentrucă nu simtesc påcatul, nu simtesc rănele cele sufletești și nu aleargă cu ele la Doftorul sufletelor noastre, la Isus Mântuitorul.. nu lasă Duhul Domnului să lucreze în inima lor și sa-i trezească la o viață nouă.
Rugăciune.
Isuse, bunule Doamne! Eu sunt,un păcătos, eu sunt cel mai păcătos om din lume. Averea sufletească am risipit-o… talanții i-am cheltuit înzadar… haina am zdrențuit-o. Totul e stricat… totul e bolnav în mine. Sufletul meu este mâhnit și mă tulbură (psalm 63, 10). totul s’a tulburat în lăuntrul meu… Păcatele și fărădelegile s’au grămădit în sufletul meu.. Păcatele şi färădelegile s’au grămădit în sufletul meu ca un vulcan ce clocote. Fa Tu Doamne, ca din acest vulcan să țâşnească lacrimi ferbinti de căință… să taşnească mărturisirea păcatelor mele.
Sunt bolnav, Isuse Doamne și Tu singur mă poți tămădui căci Tu ai zis: 《bolnavilor trebueste doftor> (Mateiu 9, 12). mă scufund în peire şi numai Tu singur mă poți scăpa. Doamne Isuse! Eu vin la Tine cu toate păcatele mele și cu toate lacrimile mele. Primeste-mã sub brațele Crucii Tale să picure peste mine sângele cel sfânt al iertării şi împăcării mele cu Dumnezeu. Primeste-mă şi mă mântueste.
(Aceasta învățătura e luatp pe scurt din cartea Oglinda inimii omului  ce a ieşıt acum de sub tipar. E o minunată carte de intărire a vieții sufletești și de trezire a pacatosilor la o viata noua. Are 20 de
«oglinzi» și după fiecare oglindă urmează o preafrumoasă rugăciune. Cuprinde 80 de pagini și se vinde numai cu 15 Lei pentruca să poată pătrunde prin toate casele şi sufletele. Toți cei din Oastea Domnului şi toți cei cu râvnă pentru lucrul Domnului să citească și să răspândească această carte).
Lumina Satelor Nr. 48 Noiembrie 1927