Iată istoria mântuirii noastre în chipul de mai sus.

       Eram perduţi. Ajunsesem în prăpastia fioroasă a păcatului, a perzării. Şi ori ce nădejde de scăpare o vedeam perdută. Să eşim, nu mai era chip, ori cât de mult ne-am fi trudit. Cu glas tot mai stins behăiam a moarte, a peire. Atât era tot ceia ce mai puteam face.

       Dar iată… când totul părea perdut, s’a ivit Cineva care ne-a auzit. S’a ivit Cineva care ne căuta. S’a ivit Păstorul cel Bun, care î-şi căuta oaia cea perdută. Şi când a aflat-o I-s’a făcut milă de ea. O lacrimă caldă a picurat din ochii Lui. Plângea de mila oii, de starea ei jalnică. Şi-a strigat-o dulce pe nume. S’a coborât în prăpastie la ea. S’a aplecat plin de iubire spre ea, şi a luat-o în brațele Sale. Nici un cuvânt de mustrare n’a grăit către oaia ce se perduse. Nici un cuvânt de ocară. Avea şi băţ Păstorul, dar nu ca să bată oaia, ci să o scoată din peire.

       Şi oaia, sărmana, şi-a reaflat pe Păstorul ei cel Bun. Poate că încă nu-L cunoscuse, cu adevărat, până acum. Fusese mai înainte între cele 99 şi abia acum, când ajunsese cea singură, cea perdută — a cunoscut dragostea şi bunătatea Păstorului. Şi n’a mai eşit din turma Lui.

       Aceasta a fost mântuirea noastră, iubiţi fraţi ostaşi. Şi aceasta e mântuirea tuturor perduţilor cari î-L caută pe Domnul; şi Domnul î-i caută pe ei.

       Să afli mai- întâi că eşti căzut într’o prăpastie, în prăpastia cea grozavă a păcatului. Să afli şi să simţeşti că, singur, nu mai poţi scăpa. Că î-ţi trebuie un ajutor şi să strigi după ajutor. Strigă! Strigă, plângând din adâncul sufletului tău! Atât se cere dela tine. Şi atât poţi face tu. Strigă şi roagă-te plângând:

       Isuse, prea bunul meu Păstor! Eu sunt oaia cea perdută. Eu sunt oaia cea căzută în prăpastia pierzării. Sunt rănită şi n’are cine mă lecui. Aud lupii urlând şi tremur de groază. „Frica morţii a căzut asupra mea“. Fie-ţi milă de mine Doamne căci mă prăpădesc, Apleacă-Te cu milă spre mine şi mă ridică în braţele Tale. Şi mă du iarăşi la „păşuni verzi şi ape de odihnă“ (Psalm. 22, 3) ca să trăiesc pân’ la sfârşit în turma Ta cea binecuvântată, Amin.

Păr. IOSIF TRIFA

Articol din Calendarul Isus Biruitorul 1948 pag. 45