Celui drag, plecat, dela cei rămași

Un mănunchi de flori de credincioși și de veșnică iubire pe mormântul scumpului Părinte Iosif Trifa.

          Iubiții și dulcii mei frați de pretutiedeni cari am rămas orfani de Părintele cel dreg și atât de mult iubit de noii. Să aducem cu toții floricele de credincioşie, floricele de iubire veșnică și neslăbită, până dinrolo de moarte – din inimile noastre rănite și scăldate în sânge, pe mormântul scumpului nostru păstor.
          Scumpul meu părinte, dulcele meu frate, tu ai plecat la Domnul, – acolo, unde a plecat scumpa mea soție, porumbița mea dragul nostru părinte Vasile și fratele Gheorghe
          Ai plenat pe calea lor, luminoasă, sfântă… Ca să te odihnești împreună cu ei de truda, ce ai purtat-o L’a lume.
          Spune-i, fratele meu, scumpe-i porumbiței mele care și-a părăsit cuibul dela Glinjani, – spune-i zbuciumul cel greu, pe care eu îl duc aici pe pământ… Spune-i și dragostea mea toată de care mă topesc și care mă conduce pe calea veșniciei, – spre întâlnirea noastră în curând. în sânul Domnului Isus Mântuitorul.
          Spune-i dulcele meu părinte, că eu îi urmez voia și credința cu o sfințenie din Sfintele Scripturi…. Spune-i, că noi ducem lupta cu păcatul.. și vrem să învingem pe Satan deplin…
          Scumpul meu părinte, a doua comoară a inimii mele după ,,porumbiță”!… – Tu ai trezit-o la o viață nouă pe iubita mea… Tu m’ai deșteptat cu atâta dragoste și pe mine, nevrendicul, pentru Isus și Cuvântul Lui.. Tu i-ai trezit pe atâția frațl al mei, cu care am rămas și eu orfan în patria cea străină de pe pământ.
          Tu ai plămădit o lume nou de creştini. Tu ai turnat un duh de viaţă nouă în Biserică și Țara noastră scumpă..
          lubite părinte, precum zice la cartea ,,Cântarea Cântărilor: Am căutat noaptea în așternuturile noaatre, am căutat pe iubitul inimilor noastre (pe Domnul lsus): l-am căutat, dar nu l-am găsit… Ne-am sculat, atunci, și am cutreerat cetatea, ulițele și piețele și am căutat pe iubitul inimilor noastre… L-am căutat, dar nu I-am găsit! (3.1-2). Iar tu, iubitul nostru părinte, ni l-ai aflat și ni L-ai dăruit. – Noi prin tine l-am găsit pe iubitul nostru, pe Domnul Isus.
          Și așa, iubite, tu ne-ai înpreuna cu Mirele nostru, Cerescul Împărat…
          Dar ce fel de răsplată îți putem noi da ?!… – decât floricele de credincioșie și de veșică iubire…
          lubite părinte, tu ai purtat în suflet numai bunătate… Tu ai purtat în suflet curaj de Evanghelie… și ne ai învățat și pe noi să suferim. Pentrucă, precum zice cineva (Dostoiewski): ,,O inimă care iubește mult, trebue să sufere mult”… – „Scopurile mari nu se urmăresc fără mari primejdii” (Herodot) Și – „Ochiul nu vede bine pe Dumnezeu, decât printre lacrimi” (V. Hugo).
          Tu ți-ai făcut deplin datoria de apostol, datoria de creștin… Și ne-ai lăsat atâta hrană (prin cărți și prin foi) pentru suflet și atâta lumină pentru ochi nostri cei sufletești – atâta deafătare pentru o viață de creştin..
          Acum ai plecat în marea ta călătorie.. Dar n’ai murit… – Mormântul tău va radia mereu raze frumoase și puternice de lumină sfântă, vie!…
          Tu ai plecat la viață… Pentrucă: „Ce este moartea? E leagănul speranțeli, e mugurul ce se deschide, e capătul speranței, e aurora soarelui după ce se ridieă vălul nopții; e surâsul după plâns”.
          Să știi iubitul nostru părinte losif. că tu vei trăi în inimile noastre, cât vom trăi și noi sub soare. Cum cântă Dorzul nostru în poezia pe care ți-o îngână ție:
,,Pasăre măiastră, dulce Păsărea,
nici odată-n lume nu te vom uita.
Fii tăi spre ceruri vor n’ălța mereu
glas de rugaciune, sus la Dumnezu!”
          Lucrarea ta, iubite, vom trâmbița-o mere la toată lumea, vom mâna – înainte, fără nici o frică și fără nici o clătinare și slăbire… căci pe lume, nici-o moarte nu-i care să ne’întoarcă de pe Drumul Lui!
          Semințele cele bogate ale învațăturilor tale sfinte, curate, iubiul nostru părinte, nu vor rămânea sterpe și neroditoare, ci își vor da roade înmulțite și mereu sporite…
          – lubite, iubite părinte!… Chipul tău cel înțelept, duios și dulce, mere ne va sta înainte și va răscoli în inimile noastre o vie aducere aminte… Ne vom gândi mereu la dulcele tale cuvinte, – și vom lăcrima, vom suspina și ne vom tângui, că nu mai ești cu noi.. dar gândul nostru necontenit va călători acolo, în depărtare la locul de odihnă, și acolo în voie, va poposi în preajma ta…
          Dragă, iubite!… Frate părinte!… Am îngropat-o pe iubita inimi mele… l-am îngropat apoi pe dragul nostru părinte Vasile… iar acum te-am petrecut și pe tine pe calea cea din urmă a veșniciei… Te-am plâns cu amar, ne-am afâșiat inimile noastre, te-am stropit cu lacrimi fierbinți și te-am acoperit cu sărutări de foc. Te-am cântat cu cântece de jale, sfâşietoare, și te-am încredințat Domului. – ca El să-ți dea o răsplătire după osteneala ta fără hotare și plină de jertfe pilduitoare..
          – Sumpul și în veci neuitatul meu părinte losif! După ce la gura mormântului te-am plâns cu amar, și apoi te-am sărutat fierbinte pe obraz și pe frunte, ți-am pus cu iubire și grijă în sicriu la căpătâiu, o cruciuliță mică de lemn, scumpă în amintiri duioase și sfinte…
          Scumpul și duiosul meu părinte!… Acum luminițile cele line și duiose dela candelele de pe morintele noastre seumpe și fără de preț: din Glinjani, Sibiu, București și Hunedoara se vor întâlni mereu în calea lor, se vor încinge într-o povestire lungă și frățească, povestind din calea lor, plin de taină dumnezeiască..
          Părinte și frate al meu preadulce!.. Cele patru și mari scrisori, ce le-am primit dela Tine, le voi păstra ca pe niște comori mari și scumpe, ce au ieșit dintr’o inimă plină de iubire și dintr’un suflet predat Domnului în întregime…
          În iubirea ta față de mine, dragă părinte, eu am ajuns să-ți fiu: Dragă Vladimir, cum îmi ziceai Intr’una din ultimele serisori.
          Părinte losif, când am venit cu mare jale să te petrec în ultima ta călătorie pământească, eu am sorbt cu nesațiu din cerul cel sufetesc al locuinței tale, chiar am dormit în patul, unde tu te-ai sfârșit în Domnul. – și am luat cu mine întreaga ta amintire…
          Aplecându-ne cu toți în genunchi şi cu fruntea pe țărâna mormântului, unde odihnești, în plânsul și suapinuri ne rugăm bunului lsus: odihnește, Doamne, pe robul Tău Iosif, preot în locaşurile sfinților, unde este neîncetată bucurie, iar pe noi, nevrednicii, milueşte-ne, Doamne, cu fărâma milei Tale… Amin!
Preot Vladimir

 Ziarul Glasul Dreptății Nr.12 din 13 martie 1938 pag,1