Închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor! Apoc. c. 14, v. 7.
Păstorul şi oile.
Când păstorul vrea să bage oile în staul şi ele nu vreau, ce face? S’apucă şi prinde un miel şi bagă pe ei Înainte. Pe urma mielului, se bagă apoi şi oile.
Aşa face şi Domnul cu cei ce nu vreau să intre în «staulul» Lui. Sunt părinţi Învârtoşat! în păcate, dar când Domnul le ia câte un miel — când le moare un copil — atunci se lasă de răutăţi şi intră în «staulul» Domnului.
Însă cei mai mulţi nici prin astfel de Încercări nu se Întorc la Domnul. Prin războiul cel mare, Domnul a luat atâţia «miei», şi totuşi lumea nu s’a lăsat de răutăţi.
De când — şi în câte felluri — tot umblă Domnul să ne bage în «staul» şi noi nu vrem.
Praful şi focul.
Inima omului celui lumesc este ca o magazie încărcată cu praf de puşcă. îndată ce se apropie focul ispitelor de o astfel de magazie, se întâmplă o «explozie», se face un păcat. Păcătosul nu poate rezista păcatului.
Dar omul cel duhovnicesc este ferit de astfel de «explozii». Inima lui e curăţită de materii inflamabile. El se aprinde numai pentru Domnul şi pentru cele sufleteşti.
Articol din «Lumina Satelor» 1928 Nr.39 pag.3
