Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic. Apoc. c. 4, v. 8.
La evanghelia de Duminecă a orbului. Ioan 9, 1-38
Acum Duminecă avem la rând evanghelia cu orbul cel din naştere, dela loan cap 9. Am tâlcuit-o pe larg anul trecut în »Lumina Satelor«, în legătură cu această evanghelie, dăm învăţătura de mai jos.
Mai anul trecut am cetit prin ziare o ştire cu mult înţeles sufletesc. într’un spital, un orb şi-a recăpătat vederea prin o grea operaţie săvârşită de un medic vestit.
Orbul s’a reîntors în satul lui, văzând. Vestea acestei minunate tămăduiri s’a răspândit degrab în lumea orbilor.
Şi ce s’a întâmplat? într’o bună dimineaţă, cel tămăduit s’a pomenit cu nu mai puţin decât 50 de orbi, cari îl rugau stăruitor să-i conducă şi pe ei la doftorul cel vestit.
Cel tămăduit ce era să facă? Ca un fost tovarăş de suferinţă, і-a ascultat. Dar o altă greutate. Cum era să-i conducă pe cei 50 de orbi? După o lungă chibzuinţă, a făcut aşa: a luat o sfoară şi і-a legat pe cei 50 de orbi, unul de altul, şi el, punându-se în fruntea lor, a plecat cu ei la doftorul cel vestit.
Un adânc înţeles sufletesc este în întâmplarea aceasta. Isus Mântuitorul a venit în lume ca un Doftor sufletesc. îndată la coborârea Sa în lume, Mântuitorul şi-a afişat — ca să zic aşa — o firmă de Doftor vestit. »Duhul Domnului M’a trimis a tămădui pe cei zdrobiţi la inimă, a propovedui robilor iertare şi orbilor vedere« (Luca 4, 18).
Mântuitorul a venit în lume să dea orbilor vedere. A venit să tămăduiască pe cei ce »ochi aveau, dar nu vedeau« (Marcu 8, 18). A venit să tămăduiască orbia cea sufletească. Şi a tămăduit pe mulţi; pe toţi câţi au alergat la El şi au primit doftoria Lui.
Mântuitorul e şi azi un vestit »Doftor de ochi«. »Firma« Lui stă şi azi şi chiamă şi azi pe cei ce »ochi au şi nu văd« să vie să ia »doftoria cu care să-şi ungă ochii şi să vadă« (Apocalips 3, 17). Lumea e plină şi azi — mai mult ca oricând — de cei orbi cu sufletul. Vai, ce cumplită orbie sufletească este între creştinii de azi. Numai ici şi colo poţi afla câte un suflet care vede lumea şi viaţa în lumina evangheliei. Cei mai mulţi îşi închipue că văd, dar sunt orbi (loan 9,41).
Ferice de cel ce a aflat pe Isus, Doftorul cel vestit, care dă vedere sufletească. Ferice de cel ce a căpătat ochi noi şi vedere nouă ca Saul pe drumul Damascului.
Dar atâta încă nu-i de ajuns. Tot cel ce s’a învrednicit de un astfel de mare dar, e dator să aducă şi pe alţii la Isus, Doftorul cel mare. Toţi cei cari am scăpat de orbia cea sufletească, suntem datori să-i ajutăm şi pe alţii să scape.
Scumpii mei fraţi ostaşi! Şi noi eram nişte orbi cu ochii cei sufleteşti. Acum am început să vedem lumea şi viaţa cu alţi ochi. Ne mirăm înşine în ce fel de orbie sufletească am trăit. Slăvit să fie Domnul că ne-a deschis ochii.
Avem însă datoria să-i ajutăm şi pe alţii să-şi recapete vederea cea sufletească. Să strigăm — fără ruşine — pe toate drumurile: oameni buni, eu am fost un orb cu sufletul, dar am aflat un Doftor vestit care mi-a deschis ochii să văd minciuna cea mare şi de suflet pierzătoare în care trăiam… vino şi tu la acest Doftor şi vei vedea însuţi ce minunată schimbare se va face în viaţa ta…
Să facem şi noi cum a făcut omul cel cu 50 de orbi. Să-l vestim pe Isus cel ce ne-a tămăduit şi să trezim şi în alţii dorul după acest Doftor mare. Să-i facem neîncetat »reclamă« la acest Doftor mare şi sfânt ca toată lumea să alerge la El.
Articol din «Oastea Domnului» 1930 Nr.22 pag.1-2
