„Scrâşnlrea dinţilor”.

     Evanghelia vorbeşte despre scrâşnirea dinţilor în iad. Cum e a se înţelege oare această scrâşniră? În viaţă oamenii scrâşnesc din dinţi de mânie. Eu cred că o scrâşnire a dinţilor de mănie va fi şi cea din iad.
       Fiul va scrâşni contra părintelui că nu ia arătat calea cea bună. Fica va scrâşni contra mamei că i-a dat pildă rea. Prietinul va scrâşni contra prietinului zicând: tu m’ai adus aici… tu m’ai dus pe calea cea rea… de nu mă luam după tine, n’ajangeam aici ,. 
       Părinţii vor scrâşni contra fiilor şi fii contra părinţilor; şcolarii vor scrâşni cortra învăţătorilor celor răi şi păstoriţii contra preoţilor celor slabi. Şi peste toate, osândiţii vor scrâşni de mânie contra lor înşişi că au fost atât de orbi şi de nebuni în viaţa ce-au avut-o în lume.

,,Părinte Avramei”.

       Un credindos visă odată că trecuse în viaţa cealaltă. Ajunsese tocmai între hotarul dintre raiu şi iad, dintre lumină şi întunerec. Sus, în lumina cea strălucitoare a raiului, văzu pe părintele Avram. Un îndemn lăuntric făcu să întrebe: părinte Avrame, cine sunt acolo, Români, Nemţi, Englezi, Francezi, Ruşi, Unguri etc…
       Nici de unii — răspunse un glas de sus.
       Atunci poate că cei de acolo sunt ortodocşi, sau catolici, sau protestanţi, sau baptişti, sau adventişti etc…
       Nici de unii — răspunse iar glasul de sus.
       Atunci poate sunt cei cu «Calindarul vechiu sau cei cu stilul cel nou?
       Nid de unii — răspunse glasul.
       Atunci dară cine sunt acolo?
       Aici — răspunse părintele Avram — sunt numai copii Lui Dumnezeu; sunt numai cei cari au trăit în lume o viaţă de copii ai lui Dmnezen.

,,Oare departe-i iadul?”.

   Un necredincios, mergând cu carul în pădure, voind să-şi bată joc de credinţa unui om evlavios, îl strigă: auzi frate oare departe-i iadul c’aş vrea să ajung pe amiază acolo şi tu cu cărţile tale trebuie să ştii şi acest lucru.
       Domnul să te ferească de calea asta — ii zise credinciosul —
       Batjocoritorul se duse în pădure, s’apucă să taie un fag dar fagul căzu peste el şi îl omorâ. Esact Ia amiază — la orele 12 — ajunsese în iad.
       ,,Nu vă amăgiţi: Dumnezeu nu se lasă să fie batjocorit Ce samănă omul, aceea va secera”. (Galateni 6, 7).

Articol preluat din ,,Lumina Satelor” 1929 Nr.6, pag 6