Îmi place cîteodată
Îmi place cîteodată să stau în cimitir,
s-aud prin șoapta frunzei și ierbii naintașii
cum vin cu bucurie spre mine șir cu șir
cum dragostea le-nvie privirile și pașii.
Și nu știu, din adîncul acestei scumpe glii
sau din atît de-adîncul și tainicul trecut
sau din atît de-adîncul zării iubirii mele vii
se-ntoarce neamu-acesta cucernic și tăcut.
Știu cine odihnește sub cruce-n orice loc
și-așa de-adînc prieten mă simt cu fiecare
simt inima bătîndu-i sub pajiștea de foc
și glasu-i cum mă cheamă mai dulce și mai tare.
Ce-apropiate astăzi sînt lumea mea și-a lor
cum n-ar fi fost vreo moarte și nici o despărțire
cum ar fi fost Prezentul, Trecut sau Viitor
și-n ambele hotare, o unică trăire.
Un dor de veșnicie mă-ncearcă-atunci arzînd
și-așa de grea-mi devine povara firii mele
cînd fiecare-ntoarce Acasă aprinzînd
la geamul unei lacrimi lumina unei stele!
