Cu Domnul spre Golgota – 1



Joi...
și plînge vîntu-n frunze de măslin cu umbra deasă
e așa de tristă-acuma noaptea asta dureroasă!
o povară făr-de-margini parc-apasă toate cele
trist suspină rîul Chedron
plîns înlăcrimat de stele...
În grădină sub cupole de măslin și palmier,
în genunchi cu ochii-n lacrimi stă Isus privind la Cer:
Tată, dacă-i cu putință, depărtează-Mi suferința
totuși nu cum vreau Eu fie, ci precum ai Tu voința...

Și-n sudoarea cea de sînge rugăciunea I se curmă.
Ah, e greu păcatul lumii, cu de mii de ani în urmă
și cu mii de ani nainte, marea vină-a omenirii
cere-ntreagă-acuma Prețul mare-al Jertfei Ispășirii.

Lacrimi și sudori de sînge
multe se preling la vale,
cîte nu răscumpără-astăzi plînsul suferinței Sale!
Ucenicii dorm sărmanii, L-au uitat pe-nvățătorul
iar prin noapte
ca tîlharii
vine Iuda vînzătorul.


Vineri...
zori de zi... și-aceia ce-I strigaseră Osana
Îl loveau acum cu pumnii la Caiafa și la Ana.
Farisei, soldații, gloate și din față și din spate
Îi cer moartea-n gura mare: Răstignește-ni-L Pilate!

Soare, arșiță... și Crucea se împlîntă-adînc în umăr
este greu păcatul lumii, fărdelege fără număr.
Te cutremuri: tras de funii, prin loviri,
cu Crucea-n spate
Dumnezeu ridică-osînda omenirii vinovate.

Miez de zi... Golgota geme azi sub cea mai grea povară
răcnet răgușit de ură
două cruci se ridicară
cuie,
funii,
scări,
și-ntruna tot mai greu ciocanul pică
între doi tîlhari pe culme, altă Cruce se ridică.

La picioare ucenicul și cu Mama plîng de jale
undeva legat de-o creangă Iuda spînzură la vale
cerul se îmbarcă-n noapte
totul prinde să-nfioare...
Pe Golgota cu tîlharii Dumnezeu pe Cruce moare.


Sîmbătă...
și norii-n fulger gem pe vîrful Căpățînii
spre mormîntul trist se-ndreaptă arhiereii
și bătrînii
și pecețile de piatră le aștern cu-ngrijorare
poate-acuma o să aibă, în sfîrșit, o sărbătoare!

Ucenicii-n deznădejde plîng cu greu îndurerarea
mai amar ca toți își plînge încă Petru lepădarea.
La mormînt de două laturi stau de strajă păzitorii
prin cetate fără grijă chefuiesc răstignitorii
fericindu-se căci iată e-n mormînt Răsculătorul
la Caiafa-n veselie și în cîntec e Soborul
inima li-e mulțumită, împlinită li-e plăcerea
- Numai cineva tainic spune: se apropie-nvierea!

... Este noapte încă... cerul e senin și plin de stele
Petru undeva mai plînge amărît cu lacrimi grele
la mormînt glumesc soldații,
luna scapără spre mare.

Dar de-odată-un fulger cade,
flăcări tot văzduhul pare
și-mbrăcat în foc și raze
un arhanghel se coboară
zbor pecețile-ntr-o parte
piatra-n altă parte zboară
ca trăsniți cad păzitorii tremurînd pierduți de frică
- cu Isus Biruitorul viața nouă se ridică!

E mormîntul gol, căci Domnul înviase cu mărire
ne-a schimbat întunecimea pe vecie-n strălucire,
A-nviat Mîntuitorul pus alăturea cu furii
s-a-mplinit în clipa asta Taina scriselor Scripturii.

Fosta-a judecat de lume,
Crucea grea I-au dat să poarte,
cuie I-au bătut în palme,
omorîtu-L-au cu moarte,
pus-au lespede deasupra, pusu-I-au peceți în cale, - 
însă n-au putut s-oprească slava Învierii Sale!

Cîți nu s-au luptat de-atuncea
să-L îngroape sub vreo glie
și pecețile să-I pună iar deasupra, pe vecie?
- Însă chiar de-a fost pe Cruce
și-apoi pus sub piatră rece,
chiar de-au început călăii plini de fală a-și petrece,
cînd ei nici gîndeau
atuncea au rămas cu toți de-ocară:
de sub lespezi Răstignitul totdeauna iese-afară.

Au fost mulți și fi-vor încă cei ce să-L omoare cată,
dar închis să-L țină nimeni n-o să poată niciodată,
că nu-i om
și nici putere să-L îngroape pe vecie
El Isus Biruitorul
biruie mereu și-nvie!


— Fratele Traian Dorz Vol. Cantarile Dintai

Recomandate