Torino – Revărsarea firicelului din izvorul de Har

            Undeva, pe un tărâm uitat de lume dar nu și de Dumnezeu, unde credința căzuse pe planul doi, în prim plan rămânând „grijă cea lumească”, a răsunat puternic un sunet de trâmbiță, atât de puternic încât mulți din cei ce dormeau adânc în somnul păcatelor s-au trezit și neștiind ce se întâmplă au început să se îndrepte spre locul de unde provenea acel sunet. Ajungând la trâmbițaș toți s-au întrebat cum de putea un om atât de umil și slab trupește să cheme cu atâta putere încât să se cutremure văzduhurile? Da, era un om slab trupește dar enorm de mare duhovnicește, pentru că era Însuși Dumnezeu Cel care-i insufla acea imensă putere și tot Dumnezeu era Cel care l-a ales pe el pentru a fi piticul de la moară și deșteptătorul neamului românesc. El era piticul de la moară, Dumnezeu punea totul în mișcare iar piticul ajuta după puterile lui. Așa se auto-declarase mult iubitul nostru părinte Iosif Trifa – „piticul de la moară”:

            „În mişcarea Oastei, eu sunt piticul care, în aparenţă, învârt roata morii Oastei Domnului. Dar „moara“ Oastei nu merge prin opintelile mele, ci ea umblă şi macină prin re-vărsarea Duhului Sfânt, prin revărsarea apelor vii. Piticul ar fi ridicol să creadă că moara umblă prin opintelile lui – şi tot atât de ridicol ar fi să creadă şi alţii acest lucru. În Oastea Domnului, totul e re-vărsarea Duhului Sfânt.” – din cartea „Ce este Oastea Domnului” – Părintele Iosif Trifa

            Ani de zile acest izvor de har a fost alimentat de  oameni valoroși,  aleși de Domnul (fr. Traian Dorz, fr. Ioan Marini și mulți alții de mai mică sau mai mare însemnătate) ajungând ca  în ziua de astăzi să găsim revărsate firicele din acest izvor în afara țării noastre iar firicelul despre care voi vorbi este Adunarea Oastei Domnului din Torino – Italia.

            În anul 1998 am început să ne cunoaștem unii pe alții, fiind din diferite zone ale României și să organizăm unele întâlniri duhovnicești la câte vreun frate sau soră sau chiar în parcuri uneori, unde am stârnit curiozitatea trecătorilor care neștiind ce se întâmplă au chemat forțele de ordine, însă aceștia întrebându-ne care este scopul întâlnirii și văzând că nu prezentăm nici un pericol, ne-au lăsat în pace.

            Prima adunare în Biserică s-a desfășurat în 30 ianuarie 2000 în parohia Sfânta Parascheva la invitația și  cu binecuvântarea părintelui paroh Gheorghe Vasilescu care în decursul adunării a luat cuvântul și a spus că ne aștepta de mult timp în casa Domnului unde este și locul unei astfel de lucrări. A fost publicat apoi și un articol referitor la acest eveniment, in ziarul Iisus Biruitorul din anul 2000, numărul 16, intitulat:

            „În urmă cu 22 de ani, sosea pentru prima dată, pe pământul Italiei, la Torino, părintele Vasilescu Gheorghe, de la Mânăstirea Sinaia, căruia i s-a rânduit să păstorească turma Domnului risipită printre străini. Printre cei sosiţi aici de-a lungul timpului,sunt şi câţiva fraţi din Oastea Domnului care, aducându-şi aminte de legământul făcut cu Mântuitorul şi de răspunderea ce o au în Oastea Sa, au căutat să facă şi aici cunoscut cuvântul Evangheliei Sale. Şi astfel, Duhul Sfânt a făcut ca dorinţa părintelui de a-i atrage pe credincioşi la Sfânta Biserică să se unească cu dorinţa fraţilor ostaşi de a împlini ceea ce se spune dimineaţa la Sfânta Liturghie: „Ziua toată, sfântă şi fără de păcat, pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm!“

            Părintele şi-a manifestat dorinţa ca fraţii să se adune la Sfânta Biserică, fiindcă „Oastea Domnului s-a născut în Biserică şi locul de adunare al fraţilor este în Casa Domnului, nu pe la casele fraţilor sau prin parcuri!“ După ce, la rugămintea unui frate ,părintele a prezentat credincioşilor foaia «Iisus Biruitorul», a făcut apoi şi o frumoasă descriere a Oastei Domnului, arătând rosturile actuale ale acestei Mişcări de înnoire duhovnicească din cadrul Bisericii Ortodoxe. Şi a anunţat imediat că primeşte zece abonamente pe care să le împartă gratuit credincioşilor. A urmat apoi prima adunare a Oastei Domnului în biserica din Torino. Fraţii, cu emoţia primei întâlniri în Sfântul Lăcaş, au mărturisit puternic Cuvântul lui Dumnezeu. Cântările au fost cântate de toţi cei prezenţi, înălţând sufletele spre „Acasa noastră“, către Tronul de Slavă al Părintelui Ceresc, făcând pe cei aflaţi întâmplător prin apropiere să spună că aşa ceva  n-au mai auzit până acum. Aşa cum spune şi poetul: „Cântările noastre n-au semăn şi soţ / În nici o simţire şi limbă şi zare, / Oricine le-aude se-aprinde, şi-n toţi / Învie cereasca şi sfânta-ncântare“.

             După primele adunări din duminicile de 30 ianuarie şi 6 februarie, în duminica din 13 februarie, pentru a ne arăta recunoştinţa faţă de părintele nostru sufletesc – Părintele Iosif Trifa – cu toţii am hotărât să facem şi aici parastas întru pomenirea sa. După Sfânta Liturghie, ne-am rugat împreună pentru odihna veşnică a celui care, aşa cum a spus părintele paroh, „a fost un sfânt“. Părintele a descris pe larg, în faţa a sute de credincioşi, viaţa şi activitatea întemeietorului pământesc al Oastei Domnului, majoritatea auzind pentru prima dată aşa ceva. S-au cântat apoi cântările „Aşa grăieşte Domnul slavei“ şi „Noi nu te vom uita părinte“ şi s-au împărţit cele ale Martei, însoţite de foile «Iisus Biruitorul». După amiază, a avut loc adunarea Oastei Domnului în cadrul căreia au luat cuvântul mai mulţi fraţi ostaşi. Cuvântul lui Dumnezeu şi cântările au făcut pe cei prezenţi să se întrebe dacă nu cumva au coborât pe pământ cetele de îngeri din ceruri.

             La îndemnul fraţilor, părintele Vasilescu ia cuvântul, spunând: „Încă din anii când mă pregăteam pentru slujba de preot, am avut bucuria să cunosc Lucrarea Oastei Domnului şi am rămas uimit cum mai-marii de atunci ai poporului nostru puteau ţine legată şi interzisă o aşa Mişcare de înnoire spirituală a Bisericii şi Neamului nostru. Am îndrăgit cântările Oastei Domnului şi pe fraţii adevăraţi, pe care i-am întâlnit de-a lungul timpului. Printre aceştia l-am întâlnit chiar şi pe fratele Traian Dorz la băi, la Covasna, care m-a impresionat deosebit. Pe lângă revigorarea duhovnicească produsă în Biserica noastră o dată cu apariţia Oastei Domnului, un alt fapt demn de semnalat este şi acela că această Mişcare i-a oprit pe mulţi credincioşi să părăsească Biserica. Trebuie să recunoaştem că prezenţa sectanţilor într-o parohie sau comunitate este şi rezultatul lipsei de îngrijire duhovnicească a păstorului. Spune un proverb italian că cine lasă calea veche pentru cea nouă, ştie doar ce lasă, nu şi ceea ce găseşte, subliniind, în acest fel, importanţa statorniciei în cele bune primite de la înaintaşii noştri. Oastea Domnului mai are ceva specific şi anume: cântarea. Spun ornitologii că păsările care cântă frumos fac aceasta nu datorită desfătării, ci ca un rezultat al suferinţelor. Tot aşa şi cântarea de la Oastea Domnului este rezultatul suferinţelor celor ce de-a lungul timpului nu L-au trădat pe Domnul Iisus şi nici adevărul Său dumnezeiesc. Părintele Iosif Trifa poate fi considerat un sfânt fiindcă, pe lângă faptul că a avut o viaţă plăcută lui Dumnezeu, i-a chemat şi pe alţii la Domnul Iisus şi i-a făcut pe cei mai mulţi să afle comori nebănuite în învăţătura ortodoxă.“

           Rugăm pe Domnul oştirilor să binecuvânteze începutul acesta minunat din Torino.Făgăduim să rămânem credincioşi, cu cuvântul şi cu fapta, faţă de învăţătura Bisericii noastre, preţuind Lucrarea lui Dumnezeu în care am fost chemaţi şi mergând  urmele înaintaşilor noştri care s-au jertfit pentru biruinţa adevărului în lume. Slăvit să fie Domnul!

Dumitru BURSUC – Torino, Italia”

            De atunci și până în anul 2016 adunările s-au desfășurat cu regularitate  în sânul Bisericii Sfânta Parascheva cu participarea ocazională a părintelui Gheorghe care datorită activității bisericești sau din cauza cercetării românilor bolnavi de prin spitalele italiene, nu avea posibilitatea de a participa deși ar fi avut dorința.În anul 2016 datorită unor probleme de ordin administrativ parohia Sfânta Parascheva a trebuit să-și mute sediul într-o altă locație. În noua locație datorită situației de provizorat și a faptului că se împarte curtea cu Asociația de Voluntari ai protecției civile, nu s-a mai putut face adunare în biserică de aceea a fost  necesar să căutăm o altă posibilitate pe care cu ajutorul Domnului am găsit-o, o capelă în Oratoriul Valdocco (via Salerno, 12).

            Din nefericire ca orice foc care începe cu doi cărbuni, ajunge la un apogeu unde il simți cum arde fiind în stare să aprindă totul în jurul lui, apoi încetul cu încetul se domolește; la fel și Lucrarea Sfântă a Oastei Domnului, a trecut de punctul de apogeu, de perioada când lacrimile ardeau pe obraji și bucuria întâlnirii  cu Domnul și cu frații era mai presus de orice, ajungând astăzi să fie  într-o stare de amorțeală duhovnicească unde arareori mai licărește câte o scânteie de har, unde arareori se mai varsă o lacrimă de pocăință. În vremurile de aur ale Oastei Domnului prigoana era din afară și se asemăna cu un vânt care suflă vrând să stingă focul.

            Efectul însă era cu totul altul, de fapt vântul prigoanei făcea focul Oastei să ardă mai intens ca niciodată insuflând Lucrării Domnului o și mai mare putere, făcând-o mai vie și mai puternică ca niciodată. Însă după cum proorocise fratele nostru scump Traian Dorz astăzi avem prigoana pornită din mijlocul Lucrării, vicleanul stăpân al întunericului a schimbat planul de luptă atacând din interior prin dezbinare. Duhurile străine au pătruns și au modificat trăirea noastră, au amplificat orgoliul și mândria personală transformând imensul foc al iubirii in mai multe focuri care încet, încet se domolesc și se sting.Ambițiile personale și duhurile sectare au creat între noi cei care eram odată „o Turmă și-un Păstor” niște bariere de netrecut, a dispărut sinceritatea frățească, smerenia, umilința, duhul blândeții, lăsând loc mândriei și răutății; sperăm însă în bunătatea și milostivirea Tatălui Ceresc care le poate pe toate și îl rugăm fierbinte să aibă milă de noi și de Oastea Sa, să trimită din nou Preasfântul Duh de viață darnic, să ne reaprindă viețile că să ardem înmănuncheați ca o Făclie Sfânta, un singur Duh, un singur simțământ, o singură Oaste, un singur țel, cel al mântuirii noastre și a salvării câtor mai multe suflete pentru Dumnezeu aducându-le în Corabia lui Hristos cea mântuitoare.