Femeia Cananiancă.

,,Și ea venind s-a închinat Lui zicând: Doamne ajută-mă”

  • Şi ieşind de acolo, Iisus a plecat în părţile Tirului şi ale Sidonului.
  • Şi iată, ieşind o femeie canaaneeancă din hotarele acelea, striga, zicând: „Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David!, fiica mea este rău chinuită de demon”.
  • El însă nu i-a răspuns nici un cuvânt. Şi apropiindu-se ucenicii Săi, Îl rugau, zicând: „Elibereaz-o, că strigă în urma noastră”.
  • Iar El, răspunzând, a zis: „Nu sunt trimis decât la oile cele pierdute ale casei lui Israel”.
  • Iar ea, venind, I se închina, zicând: „Doamne, ajută-mă!”
  • El însă, răspunzând, i-a zis: „Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s’o arunci câinilor”.a
  • Iar ea a zis: „Da, Doamne, dar şi câinii mănâncă din fărâmiturile ce cad de la masa stăpânilor lor”.
  • Atunci răspunzând Iisus, i-a zis: „O, femeie, mare este credinţa ta; fie ţie precum voieşti!” Şi s’a tămăduit fiica ei din ceasul acela.

Femeia din evanghelia de Duminecă este pusă înaintea noastră cu înväțätură despre cum trebue să fie credința noastră,
Hananeancă era o femeie păgână ce träia în o țară păgână. Cine a aduso pe această femeie păgână la picioarele Lui Isus? A, adus-o năcazul şi credința ei. În casa ei, femeia avea un năcaz mare, o fiică chinuită de diavolul, iar în sufletul ei avea credința tare că numai singur lsus o poste ajuta. Aşa trebue să fie, iubite cetitorule, și credința noastră. Şi noi trebue să avem o credință vie şi lucrătoare care să ne scoată din țara päcatelor şi aă ne plece după ajutorul Lui Isus Mantuitorul. O credință ce te lasă, sau cu care te laşi să trăești în toate păcatele şi năravurile tale cele rele, este o credință moartă și de suflet pierzătoare.
Pe femeia hananelancă a plecat-o după Hristos năcazul cel avea în casă: fiica ei ce se chinuește cumplit cu diavolul. Şi noi avem un astfel de năcaz. Diavolul chinuește cumplit cu fel de fel de patimi și năravuri urâte şi pe fiica noastră cea scumpă şi iubită: sufletul nostru. Multe hotara va fi trecut sărmana femeie hananeiancă sa-şi poată scăpa fata ei de diavolul. Ea nu putea sta acasă să-şi vază fetița chinuită de diavolul. Şi tu, cetitorule, stai liniştit în păcatele tale? Vezi pe diavolul cum îți chinue sufletul şi nu te mişti? nu pleci să-l afli pe Mântuitoru?
Femeia din evanghelie ne este apoi de învățătură nu numai cum a plecat să-l afle pe Hristos, ci şi despre cum s’a purtat în fața Mântuitorulu!. Cetiți cu luare aminte evanghelia de mai sus şi vedeți la câtă grea încercare a pus Isus credința femeii. Biata femeie plângea şi striga după ajutor, dar Isus «nu i-a răspuns ei cuvânt». A trebuit să se roage apostolii pentru femeie. Dar şi atunci Isus respinge rugărea ei spunând că e păgână (în vremile acele păgânilor li se zicea «câni») și El a venit numai pentru fii lui Israil. Dar credința femeii nu slăbeşte nici în fața acestei respingeri, ci şi mai ferbinte şi stăruitoare se face. Această credință o apleacă la picioarele lui Isus cu vorbele: «Așa este Doamne». Luați aminte! Mare taină este în aceste vorbe. Prin ele femsia zicea: «așa este Doamne, eu ştiu, eu cunosc că sunt o păcatoasă, sunt o păgână vrednică de osândă, de pedeapsă, de peire, dar totuşi te rog slobozeşte şi pentru mine o fărâmă din darul și ajutorul Tău»…
Aşa, iubite cetitorule, trebue să fie şi credința noastră: tare, statornică, stăruitoare. Sunt atâța oameni cari cred numai până ce le merge bine, dar credința lor slăbeşte îndată ce li se respinge o mică rugare, sau le vine un năcaz ca încercare.
Credința cea adevărată trebue apoi să ne aplece şi pe noi la picioarele Domoului Isus, la picioarele Cruci Sale, cu vorbele «aşa este Doamne», Adecă «ne cunoaştem şi noi Doamne că suntem pacătoși, păgâni, nevrednici de ajutor, vrednici de osândă, de pedeapsă, de peire, dar totuşi cădem în fața Ta şi cerem mila Ta». În fața Mântuitorului trebue. să te vezi, iubite cetitorule, neputincios, păcătos, osândit, perdut, pentrucă numai peste aceastä cunoaştere a stării tale celei păcătoase se pogoară darul iertării şi al mântuirii ce izvorăște din jertfa Crucii de pe Golgota.
I. Tâlcuitor – Lumina Satelor nr.5, 1924

Recomandate