,,Cu ochii la oameni şi între ei!”
Chemarea preotului azi mai mult ca oricând. _
Văzând cele ce se petrec zi de zi în poporul nostru, în toate părtile țării, – cum trimişii unui duh vrăşmaş, atacă dela om de om, pe cei mai slabi de inger sau goi in sufletul său… plini de deşertăciune şi dornici de a se face judecători asupra unor lucruri pe cari nu le pricep, Preacuviosul Arhimandrit Scriban, scrie in Pastorul ortodoxs (foaia bisericească a judetului Ilfov) un articol sub titlul de mai sus, asupra căruia atragem toată luarea aminte a preotimei noastre, ca asupra unui cuvânt prea luminat şi bun indrumător. lată ce scrie invățatul Arhimandrit:
Astăzi oamenii se pot mişca mult mai iute ca altădată, şi gândurile se strecoară printre ei cu o iuțeală nemaiauzită. Odată auzi că cutare părere a intrat in capul lumii și nu știi cum de a pătruns. De oarece oamenii însă se pot vedea unul cu altul mult mai uşor; deoarece se pot lega intre ei apropieri cum nici nu se puteau bănui odată; deoarece foaia tipărită duce gåndurile cât de departe, inseamnă că oamenii işi pot impărtăşi părerile cu o iuteală negåndită.
Starea aceasta are mare resfrângere asupra mersului credinței noastre. De unde această credintă stătea odată nevătămată in sufletele oamenilor oricât de neinteleasă şi neâtrebată era ea, azi găseşti intre oameni păreri care se incuibează foarte uşor şi prind rădăcini intre ei. Oamenii se întâlnesc cu cine nu te gândeşti, care le poate vâri în cap gânduri abătute dela credinta noastră, ori pot fi căutați de străini care umblă după părtaşi pentru credințele lor. Oamenii sunt amenințați a cădea pe mâna unor învățători, care se strecoară şi fură sufletele Nici satele nu mai sunt azi apărate de această primejdie.
De aici urmează că preotul trebuie să stea azi mult mai des intre oameni ca în altă vreme; trebuie să stea cu ochii roată pentru a vedea ce se petrece in jurul său… Dacă oamenii săi au lipsit pe undeva, să se teamă ca nu cumva in vremea aceasta cineva să fi turnat in sufletele lor gânduri potrivnice sau străine de credința noastră.
Preotul este dator să caute tovărăşia oamenilor mai mult ca inainte, să stea de vorbă cu ei. Chiar stând oamenii numai in sat, sosesc acolo foile de aiurea, şi gânduri nesăbuite sunt trântite cu vraful in depărtarea satelor prin ziarele noastre
După cum un comandant de oşti, atunci când se află in fața vrăjmaşului, umblă mai des şi cercetează colțurile de pază să se încredințeze cum se îndeplineşte slujba, ca nu cumva vrăjmaşul să-şi facă drum inăuntru, tot aşa preotul trebuie să fie azi mai veghetor ca inainte, fiindcă primejdia e mai mare. Vrăjmaşul e totdeauna în față. El pândeşte laturile slabe, pentruca să dea iureşul pe acolo.
Se spune că propoveduitorii sectanti caută să răzbească şi că şi răzbesc tocmai pe acolo, unde sunt preoți mai moi, cu mai puțină grijă de turmă.
De aceea, dacă este aşa, să luăm aminte ca nu cumva tocmai la partea noastră să fie această coastă slabă unde pătrunde vrăjmaşul. De fapt, el pătrunde şi nu ştii cum. Căile de răsbatere sunt foarte multe, pe unde numai o priveghere isteată le poate descoperi.
Zilele acestea, un preot îmi povestea despre câțiva adventişti care se găseau in Spitalul Colteas din Bucuresti, pe unde umbla el. De asemenea, se găseau acolo şi alte feluri de sectanți, încât iată că în mijlocul credincioşilor tăi se găseşte sământa Satanei care lucrează cum apucă.
De unde să poti sta de strajă acolo toată ziua ca să prinzi ceva? Dacă mai pui că se găsesc şi printre slujbaşii spitalelor oameni câştigati pentru secte şi că aceştia işi strecoară credintele printre bolnavi, iată cat suntem de amenintati. Bolnavii sunt oameni care trebuind să zacă, sunt foarte gata să asculte. Vă închipuiti cu ce stare sufletească se întorc ei acasă, dacă au avut in spital astfel tovarăşi de odaie, care le-au impărtăşit gânduri straine şi dacă au avut in spital slujbaşi care strecoară gåndul străin.
Preotul pomenit îndată a prins de veste şi s’a pus pe lucru. A venit la mine, mi-a cerut cărti, i-am dat ce aveam, i-am spus de altele care se puteau găsi, şi așa am luat câteva măsuri. Dar oricum, aceasta e numai o parte din ce se poate face. Lucrul mai
de seamă este a avea la indemână oameni, care sa poată sta cu oamenii, să le vorbească Nu ajungem numai noi. Trebuie så avem cât mai mulți în lumea credincioşilor mireni.
Pe aceştia fi vom trezi şi insufleți dacă ne vom ținea de ei, şi aşa să fie ei gata la treabă cånd nu suntem noi. Dar pentru a putea face aceasta, trebuie să avem ce am spus la inceput: privirea vie şi ochii roată, pentru a vedea ce se petrece şi a lua indată măsurile de trebuintă.
Arhim. Scriban.

Sursa Oastea Domnului 29 Martie 1931 pag.2

,,Floarea salbatica si crinul!”

In Pastorala de sf. Paşti trimisă de Pr. S. Sa Episcopul Grigore al Aradului credincioşilor săi, aflăm următoarea asămănare potrivită:
»Un drumeț trecea odată printr’un câmp pustiu, şi, zărind o floare sălbatecă, o rupse şi o mirosì, rămânând uimit de mirosul ei plăcut.
– »De unde ai acest miros plăcut, tu floare săbatecă? întrebă călătorul
– »Dela crin, care aflându-se aproape de mine, m’a atins și mi-a dat din mireasma lui « răspunse floarea sălbatecă..
Sufletele noastre, – ne face să întelegem I. Pr. Sfintitul arhiereu sunt ca acest fel de flori sălbatece, crescute în pustiul vietii acestei lumi. Crinii cei albi ca spuma laptelui şi ca fața nevinovăției, şi cu dulce miros, sunt învățăturile sfinte ce le-a sămănat Mântuitorul nostru lisus Hristos în tot pământul… Vântul
Duhului Sfânt bate mereu peste fața lumii pornit dela sfintele altare, şi duce mireasma crinilor dumnezeeşti atingând cu ea florile sălbatece din drumul său… Atârnă dela ele ca acele flori, – ,sufletele – să primească acel parfum, acea mireasmă, şi să se învălue în ea, încât cel ce le va mirosi, să rămână plăcut atins de dulcele lor miros… lar acest miros îl dau purtările frumoase, cuvintele cuvioase şi faptele bune, făcute în duhul evangheliei, de noi.

Sursa Ziarul Oastea Domnului 26 Aprilie 1931 prima pagină

,,Biserica activa!”

– În jurul unei serbări a Oastei Domnului din Deva. ,,Biserica activă„, – ,,Ca pe timpul primilor creștini”

– scrie o foaie de acolo. –

Foaia >Gazeta Inidoarei«, publică următoarele:
Miercuri în ziua de Bunavestire, la biserica ort. română din Deva, după masă la ora 4 s’a celebrat un serviciu religios, care iese din comun. A servit dl protopop Oana dela Inidoara, cu d-nii N. Duma preotul Devei şi Popoviciu din Santindrieş.
Cântările rituale şi răspunsurile au fost cântate de »Oastea Domnului,
– Ceiace constitue nota deosebită în acest act religios este colaborarea simultană a acestor trei factori: preoti, credincioşi din popor şi credinciosi intelectuali
Să asisti la un serviciu religios unde majoritatea credinciosilor a venit să cânte imnuri religioase, şi să cânte din inimă nu numai dela gură, este ceva nou în biserica românească, dar ceva util, extrem de util. Este o problemă pe care a deslegat-o în mod fericit Părintele Trifa cu Oastea Domnului« şi cei cari au reuşit să o pună în aplicare, să-i dea viată, cum a reuşit Părintele Duma, au săvârşit un fapt lăudabil şi din punct de vedere religios şi național.
Aceasta este arma cea mai efectivă în lupta contra sectarismului, imi închipuiesc că cu aceiaş râvna cântau primii creştini, cum s’a văzut pe multe fete şi din multi ochi ai copiilor, tinerilor şi bătrânilor de ambele sexe, grupati în mijlocul bisericii, cu privirea atintită spre d na Goslar Mărioara şi dl Ion Radu cari le
dădeau intonatia pentru cântarea următoare. In haosul luptelor de idei economice si politice tot mai înverşunate şi mai confuze pentru sufletele maselor, nu poate fi ceva mai înviorător decât înapoierea la sânul bisericii strămoşeşti, care în forma ei activă spre care tinde tot mai mult, este singură în stare să aline »mareaviforoasă a acestei vieti«. Pe această cale se poate într’oduce viată în frumoasa catedrală, fructificându-se jertfele aduse pentru renovarea e1.
Timpurile de acum cer cabiserica să fie activă în toate mădularele ei, să aibă viată. Laudă celor cari i-o ştiu da.

Sursa Ziarul Oastea Domnului 26 Aprilie 1931 pagina 2