Sfatul lupilor: o poveste cu tâlc sufletesc.
Cică odată lupii au ţinut sfat mare despre cum să-i atace pe vrăşmaşii lor; pe câini.
Spre acest scop au ales dintre ei un lup şpion, care să iasă mai întâi printre câini să afle şi să ştiricească cât de tari sunt vrăşmaşii lor.
Reîntorcându-şe lupul şpion din misiunea sa — toată gloata lupilor aştepta cu gura căscată la ce va spune trimisul lor. în atenţiunea încordată a tuturor lupilor, cel reîntors astfel grăi:
»Fraţilor! Am umblat cu bine pe unde m’aţi trimis. Cuvântul meu cel dintâi este: nu vă temeţi! Vrăşmaşii noştri câini nici pe departe nu sunt aşa de tari cum credeam noi. E adevărat; pe unde am umblat am văzut mulţime mare de câini, dar am băgat de seamă că din câinii aceştia numai cei ce stau legaţi sunt pentru noi primejdioşi, fiind răi. însă cei mai mulţi dintre câini erau de cei nelegaţi şi umblau haimana.
Apoi, am băgat de seamă că între câini sunt o mulţime de soiuri; nici nu le-am putut însemna pe toate, dar cele mai multe soiuri sunt câini mici, cari mai mult latră decât muşcă.
A treia, vă spun un lucru de o bucurie şi mai mare. Am băgat de seamă cum câinii se înfăşcau şi să muşcau mai mult unii pe alţii decât să umble după lupi. Ei‘ se urăsc unul pe altul din toată inima şi decâteori numai pot se muşcă cumplit unii pe alţii. Ei îşi ascut parcă dinţii mai mult unii contra altora decât contra noastră«…
Astfel grăi trimisul lupilor, iar gloata erumpse în strigăte de bucurie strigând: trăiască!
Acum, dragi cetitori, asta-i o poveste. Se află însă nişte tâlcuitori slabi de gură cari spun că povestea ar avea înţeles sufletesc. Sfatul lupilor cică ar fi sfatul diavolilor, iar vrăşmaşii lor, câini, cică ar fi creştinii, cari însă nu prezintă nici o primejdie pentru lupii diavoli dupăce nu stau legaţi în poruncile evangheliei, ci umblă haimana după poftele lor… mai mult latră decât muşcă… şi pe lângă asta, mai mult se înfaşcă şi se muşcă unii pe alţi în loc să-I muşte pe diavolul… îşi ascut dinţii mai mult unii contra altora decât contra lupilor diavoli.
Şi, cică, tâlcuitorul ar avea niţică dreptate
Articol preluat din Foaia Săptămânală Oastea Domnului Decembrie 1929 Nr.1 Pag.11
