Sfântul Ioan Botezătorul – o pildă de smerenie

 

       Dacă vrei să te cunoști pe tine, privește la bărbații Stintei Scripturi, îmbrăcați în smerenie, şi mărturiseşte cât de departe eşti tu de ei, față de Dumnezeu şi deaproapele tău.
Unul din cei mai smeriți e loan Botezătorul. Când au trimis la el să-l întrebe dacă e llie sau unul din proroci a räspuns: ,,nu”. Ar fi putut adăuga pe lângă acest: ,,nu” o laudă despr el, ar fi putut spune: ,Eu sunt fiul bătrânului Zaharia. N’ati auzit despre mine? Despre chemarea mea de profet? Nimeni n’a botezat atâți oameni ca mine, nimeni n’a adus poporul la pocăință cum l-am adus eu”.
Sunt încredințat că astăzi ori şi cine ar fi răspuns aşa în locul lui Ioan. Acum, nu de mult am auzit o convorbire într’un vagon, între doi preoți. Se lăudau… unul că savârsise mai multe misiuni în eparhia lui, decât ori şi care alt preot, şi călatorise atâți chilometri, că predicase de atâtea ori, că ținuse atâtea adunări în aer liber… cellalt căuta să-l întreacă. Da, trăim într’un timp de lăudăroşie, de îdolatrie a ,eului” nostru.

         Mi-am dat seamă de curând că David nu cântă nicăeri în Psalmii lui, biruința sa asupra lui Goliat. Dacă acest act eroic s’ar fi petrecut în zilele noastre, s’ar fi scris volume întregi despre el, s’ar fi cântat în versuri faptele mărețe ale acestui erou. Marele învingător al lui Goliat ar fi trebuit să ție conferințe despre lupta lui. Azi nu se aude vorbind decât despre marele misionar, marele predicator, marele teolog.
         -,,Cine eşti tu, Ioane?”l Întreabau.
         -,,Sunt glasul celui ce strigă în pustiu”.
         -Un glas! şi atât! Nici o vorbă despre el însuşi.
       Am auzit odată o păsărică cântând alături de mine. Cu cât se depărta de mine, şi cu cât se ridica mai sus, cu atât era cântecul ei mai dulce. Dacă ne uităm pe noi înşine, dacă ne lepădăm de ,,eul” nostru, dacă învățăm de la El să fim blânzi şi cu inima smerită, atunci ne vom ridica până la locaşurile cereşti.
       Ev. Marcu ne spune în capitolul 1. stih 7 despre o predică a lui Ioan Botezătorul: ,,După mine vine Cel ce este mai puternic decât mine, căruia eu nu sunt vrednic să mă plec să-I desleg curelele încălțămintelor. Eu, da, v’am botezat cu apă; dar El vă va boteza cu Duhul sfânt”.
       Ce cuvânt mare şi minunat, Pe Hristos îl priveau ca pe un înşelător, ca pe fiul dulgherului; pe Ioan, fiul preotului îl cinsteau mai mult ca pe Hristos. Toți alergau la loan, chiar Irod îl ascultau cu plăcere.
       Când au venit ucenicii lui la el să-i spuie că toți urmează pe Domnul Isus, că câştigă tot mai multe suflete, le-a dat răspunsul minunat: ,,Nimeni nu poate primi ceva, dacă nu-i este dat de sus. Voi sunteți martorii mei, v’am spus că nu sunt Hristos, că sunt trimisul Lui. Cine are pe mireasa e mirele. Prietenul mirelui stă şi’l ascultă, şi să bucură de glasul mirelui. El trebuie să crească, eu să mă micşorez. Acela care vine de sus e mai mare de cât toti”.
       Să privim acuma la noi. Ne-am smerit? Ne simțim mici şi neinsemnați? Am crescut în smerenie? Mai râvnim la posturi de onoare? Suntem jigniți când nu ni se då cinstea la care credem că avem dreptate? Am auzit acum de curând pe un predicator care spunea depe amvon că ar privi ca o jignire, dacă nu i s’ar da titlul la care ar avea drept. Prietene cum stai tu? te superi dacă ți se trimite o scrisoare fără ,,titluri” de onoare. Ioan nu căuta titluri. Dacă stăm în fața lui Dumnezeu ca copii Lui, nu ne mai gândim măcar la asemenea lucruri. Pavel vorbeste despre el în epistolele lui: ,,ca de cel mai neinsemnat dintre Sfinți”, ca ,de cel mai mic dintre apostoli. Puțin timp înainte de sfârşitul lui, când vorbeşte de păcătoşi scria ,,dintre care cel dintâiu sunt eu”. Aici cunoaștem smerenia lui Pavel. Tot aşa şi loan. Nădăjduesc şi mă rog, ca şi noi să ne arătăm din ce în ce mai smeriți, să piară ,,eul” nostru în noi, să nu mai căutăm nimic decât slava lui Dumnezeu.
       ,,Când mă gândesc la viața mea lăuntrică” scrie Andrei Murray ,,când privesc la biserica lui Hristos din lumea aceasta, mă întristez, căci îmi dau seamă ce puțin râvnim la smerenia, care e semnul după care se cunoaşte un creştin”. În viața ta sacerdotală şi în viața de toate zilele, în casa ta, sau în lume, în urmarea lui Hristos și în lucrarea pentru El, – peste tot se vede că smerenia nu e privită ca virtutea cea de căpătenie, cu toate că e rădăcina tuturor virtutilor, condiția cea mai însemnată pentru o legătură strânsă cu Domnul nostru.
       Domnul Hristos, vorbind de Ioan, spune că e o lumină care arde şi luminează. El îi dă cinstea care i se cuvine. Dacă vrei ca Domnul să stea alături de tine, să te sprijinească, atunci fi smerit.
       Mi-e frică, că cei mai mulți dintre noi ar fi zis în locul lui loan: ,,Hristos a spus de mine că sunt o lumină care arde şi luminează” Am fi văzut aceste cuvinte în jurnal, am fi trimis jurnalul prietenilor, cu acel articol însemnat cu creionul albastru. De câte ori n’am primit cereri din jurnale, despre cutare şi cutare mare predicator să-l iau la mine în biserica mea. Credeți că un om care e într’adevăr un mare predicator trebuie să caute o biserică? Bisericile trebule să-l caute pe el. Nu e umilitor, dragii mei, că trebue să ne gândim mereu la lucrurile aceste? Eu mă mir că să mai întâmplă convertiri în zilele noastre.
       Lăsați pe alții să vă laude, nu vă lăudați pe voi înșivă. Dacă vreti sa vă înalțe Domnul, trebuie să vă smeriți înaintea Lui. Cu cât ne înjosim, cu atât mai mult ne va ridica Domnul, El a preamărit pe loan, zicând: ,,Dintre toți născuți din femeie, nu e unul mai mare ca loan Botezătorul”
          Sora Maria Brăiloiu. – Isus Biruitorul Nr.2/1936