„Voieşti să fii sănătos?” – l-a întrebat lisus. „Doamne, om nu am care să mă bage la vreme în scăldătoare”. „Scoală-te – i-a zis atunci lisus – ia-ti patul tău şi um­blă”. Şi îndată s-a făcut omul sănătos, şi luându-şi patul său a început a umbla (loan cap.5, vers 1-15)

Între minunile pe care le-a făcut Mântuitorul la Ierusalim este şi vindecarea slăbănogului de la lacul Vitezda. Acest lac avea putere tămăduitoare, „îngerul Domnului – spun evangheliile – se cobora la vreme în scăldătoare şi tulbura apa, şi care intra întâi după tulburarea apei se făcea sănătos ori de ce boală era cuprins” (Evanghelia ce se citeşte la Sfeştanie). Aici la acest lac a aflat Mântuitorul pe un slăbănog care aştepta şi el de 38 de ani să se bage în scăldătoare. „Voieşti să fii sănătos?” – l-a întrebat lisus. „Doamne, om nu am care să mă bage la vreme în scăldătoare”. „Scoală-te – i-a zis atunci lisus – ia-ti patul tău şi um­blă”. Şi îndată s-a făcut omul sănătos, şi luându-şi patul său a început a umbla (loan cap.5, vers 1-15). Imaginea de alături arată această evanghelie. O aşa înfăţişare se crede că ar fi avut locul unde s-a petrecut minunea tămăduirii slă­bănogului.

Locul unde a fost odinioară scăldătoarea oilor se păstrează şi azi. Se află în Ierusalim, în partea de răsărit a oraşului. Spre acest loc plecăm în după-amiaza zilei de 28 septembrie. Locul e în posesia unui ordin călugăresc catolic care îşi are aici un grup întreg de edificii. Intrăm pe o poartă largă. Un călugăr ne pri­meşte binevoitor şi ne duce prin curte spre locul unde a fost lacul Vitezda. Înaintăm cu sufletul înfiorat, dându-ne seama că păşim pe locul unde a umblat Mân­tuitorul. O portiţă se deschide – şi intrăm într-un loc înconjurat de toate părţile de ruine vechi. Ici-colo se văd urmele unor scări vechi de piatră. Călugărul ne spune că pe baza săpăturilor şi a studiilor făcute aici la faţa locului, lacul Vitezda s-a refăcut cam aşa după cum era pe vremea Mân­tuitorului. Pentru ca să vedem acest lac trebuie să intrăm în adâncul pă­mântului. Trecem mai întâi printr-un gang boltit. Pe un perete al acestui gang vedem o rama mare cu evanghelia ce s-a petrecut aici, tradusă în optzeci de limbi. O surprindere. Iată evanghelia şi pe limba noastră românească şi încă de două ori. O dată cu litere cirilice şi o dată cu litere latine. Pelerinii noştri încep a citi:

„Şi este în Ierusalim, lângă poarta oilor o scăldătoare ce se numeşte Vitezda”… E ceva mişcător să citeşti evanghelia la locul unde s-a petrecut, şi încă în româneşte!

Înaintăm mai departe. Cu lumânări aprinse în­cepem să coborâm în adânc. Coborâm o mulţime de trepte largi, de piatră, cu cotituri. Tot coborâm în adânc, şi lacul nu se mai iveşte. Eu mă gândesc mereu la bietul slăbănog cum a aşteptat el, sărmanul, treizeci si opt de ani, căci n-avea cine să-l pogoare în această afunzime. La a treia cotitură, o portiţă se des­chide şi iată în faţa noastră la­cul Vitezda. E cam cat o vatra de casă mare. Are şi acum puţină apă pe fund. Fotogra­fia de alături arată încăperea din adâncul pământului în care se află lacul, aşa cum e în starea de azi.

Ne aplecăm cu evlavie de această apă a tămădui­rilor. Ne udăm cu ea faţa şi ochii, rugându-ne sa ne fie şi nouă spre tămăduirea bolilor trupeşti şi sufleteşti. Eu mă gândesc la taina ce o avea această apă: numai când îngerul Domnului se pogora în ea avea putere de tămăduire. Mă gândesc că aceasta e şi azi taina tămă­duirii bolilor noastre sufleteşti şi trupeşti. In viaţa noastră creştinească trebuie să se pogoare o putere, un dar de Sus: darul şi harul Duhului Sfânt.

– „Cam unde ar fi locul unde a stat slăbănogul din evanghelie?” – îl întrebăm pe călugăr.

Ieşim afară. Călugărul ne duce în două încăperi vechi ce stau deasupra lacului. Iată, aici se crede că a stat slăbănogul. Un fior sufletesc îmi străbate sufletul. Parcă aud pe slăbănog tânguindu-se şi parcă aud pe Mântuitorul întrebându-1: „Voieşti să fii sănătos?” Simt ceva ce-mi răscoleşte tot trecutul vieţii mele.

Mă retrag după un stâlp de piatră. Ochii îmi ume­zesc şi încep să mă rog:

Doamne lisase, şi eu am stat ca slăbănogul de aici, ologit în păcate şi fărădelegi. Am stat şi eu ca la douăzeci de ani. Tu mă întrebai mereu: „ Voieşti sa fii sănătos?”, eu însă nu răspundeam nimic. Abia pe urma Te-am chemat, şi Tu îndată ai venit şi m-ai ridicat din patul fărădelegilor, dintr-o moarte sigură, trupească şi sufletească.

De atunci eu „am început să umblu” – şi până la sfârşitul vieţii mele n-am o altă dorinţă decât să umblu mereu în căile Tale.

Mă ridic. Trebuie să plecăm. Privind încă odată lacul Vitezda mă gândesc că e plină şi lumea de azi cu cei slăbănogi cu sufletul. Câţi umblă însă să se vinde­ce?

Tot aici în curtea acestui edificiu e şi Biserica Sf. Ana, zidită pe locul unde tradiţia spune că ar fi fost casa Sf.Părinţi loachim şi Ana. Tradiţia spune că aici s-ar fi născut şi Preacurata.

Locul unde tradiţia spune că s-ar fi născut Fecioara e într-o criptă ce se afla dedesubtul altarului. Cobo­rând în adânc vreo douăzeci de trepte se vede un altar mai mic împodobit cu mătăsuri, flori şi candele. Prin­tre flori şi candele se vede chipul Preacuratei în forma unei păpuşi ce zâmbeşte. Această păpuşă ar reprezen­ta naşterea Preacuratei, însă acest fel – de prost gust şi greşit – de a reprezenta pe Sf.Fecioară, nu trezeşte simţămintele pe care ar trebui să le ai în faţa acestui loc. Au spus acest lucru toţi câţi au cercetat acest loc (chiar şi scriitorii catolici). O icoană frumoasă, în­făţişând naşterea Preacuratei ar fi cu mult mai po­trivită decât astfel de chipuri nepotrivite.

In afară de lacul Vitezda şi Biserica Sf.Ana, mai este de văzut în acest loc încă un lucru interesant. Un muzeu în care se află adunate, reconstruite şi făcute toate lucrurile şi obiectele despre care se vorbeşte în Sf.Scriptură. Aici am văzut mană de care a căzut în pustie. Aici am văzut praştie de care s-a servit David când a omorât pe Goliat. Aici am văzut cum erau candelele pe care le-au avut cele cinci fecioare cuminţi şi cele cinci nebune din pilda evangheliei. Aici am văzut arginţi de care a luat Iuda în preţul vânzării Domnului.

Aici am aflat un lucru ciudat despre cum erau talanţii de care vorbeşte pilda evangheliei. Un talant trebuia să ţină la cântar greutatea unui bolovan de 42 kilograme. Foto­grafia de alături arată o astfel de piatră măsură­toare de talanti. Am ră­mas uimit aflând ce sumă   enormă era un talant: o bucata de aur sau de argint 42 kilograme. Cu adevărat – m-am gândit în mine -mare, dar mare răspundere le dăduse Domnul oa­menilor din pilda evangheliei când le împărţise la unul cinci, la altul doi şi la altul un talant. Nebunia celui ce îngropase talantul în pământ reiese şi mai mare când afli ce sumă uriaşă era un talant.

Încă multe alte lucruri in­teresante am mai văzut în muzeul Sf. Ana. In acest muzeu am aflat că „mie­rea sălbatică” cu care s-a hrănit Sf. Ioan Botezătorul e sucul unor arbori care cresc în pustie, iar un soi de lăcuste se mănâncă şi azi. Aici am văzut şerpi veninoşi despre care vorbeşte Biblia, aici am văzut suliţe de care au împuns coasta Mântuitorului, aici am văzut haine, arme şi fel de fel de unelte şi lucruri despre care vorbeşte Biblia.

Un ajutor minunat este acest muzeu pentru cu­noaşterea Bibliei. A fost păcat că n-au avut răgazul cuvenit toţi pelerinii să-1 cerceteze cu de-amănuntul. Ziua care am petrecut-o vizitând moscheiele arabe de prin Cairo (Egipt) ar fi trebuit să o petrecem în muzeul Sf.Ana.

Părintele Iosif  Trifa
din volumul “Pe urmele Mântuitorului“