PESCARUL VEȘNIC

Pescuirea minunata

Când Iisus, Pescarul veșnic, cel dintâi prin care

Pescuirea minuată s-a facut sub soare,

Fiind doar la începutul propovăduirii,

El, pe-ai Lui a vrut să-I prindă-n mrejele iubirii.

Astfel, a urcat în luntrea mai apropiată,

Spre a converti pescarii, nu sărmana gloată.

Să le crească-n piept credința, ca o piatră vie,

S-o așeze-n sfântu-I Templu, tare temelie,

Neclintită peste veacuri, de nicio furtună,

Fericiți pescari de oameni, vrednici de cunună.

Deși li se-mpotrivise valurile, vântul,

Totuși, în adânc de suflet, I-au crezut Cuvântul.

Aruncarea în adâncuri, chiar de-a fost poruncă,

Au simțit o mângâiere-n inima lor frântă.

Și-au simțit apoi în mreje-o mare greutate,

Peștii toți s-au prins să iasă către libertate.

Marea-și înălța talazuri, tot mai cu putere,

Oglindind doar Chipu-I dulce-a lui Iisus în sfere.

Sfinții dragi, văzând minunea Lui Dumnezeiască,

Coborâ-n adâncul lumii, doar să pescuiască.

Și nu pești sortiți să fie hrana trecătoare,

Ci pe cei căzuți în patimi și-n neascultare.

Cele mai adânc pierdute suflete-ntristate,

Care nu aveau puterea de-a ieși din moarte.

Însă pentru-a-i scoate afară, trebuie-o minune,

Și o mreajă-atât de mare, cât cuprinde-o lume,

Iar aceasta a fost Jertfa fără de măsură,

Ce-a cuprins pe-acei de care numai El se-ndură.

Jertfa-I răscumpărătoare a făcut în lume

Pescuirea omenirii, pentru Sfântu-I Nume! Amin.

Fr. Gigi Gîrneață – Vol. Triunghiu Dragostei