La Dnmineca Crucii: despre ce înseamnă Crncea şi ce rost au suferinţele.
Dumineca de acum este Dumineca crucii în care Mântuitorul ne chiamă să ne lepădăm de noi înşine şi luându-ne fieştecarele crucea, să-i urmăm Lui (cetiţi pe larg această evanghelie la Marcu cap 8 vers 34—38).
Dăm pentru această Duminecă o Învăţătură din cartea lui Sundar Singh despre ce înseamnă crucea şi ce rost au suferinţele.
Sundar întreabă: Doamne, ce înseamnă crucea? şi ce rost au suferinţele?
Domnul răspunde: Crucea este cheia raiului. Când murim pe crucea Golgotei, ceriul s’a acoperit de nori şi pământul s’a cutremurat. În acea clipă
Dăm pentru această Duminecă o Învăţătură din cartea lui Sundar Singh despre ce înseamnă crucea şi ce rost au suferinţele.
Sundar întreabă: Doamne, ce înseamnă crucea? şi ce rost au suferinţele?
Domnul răspunde: Crucea este cheia raiului. Când murim pe crucea Golgotei, ceriul s’a acoperit de nori şi pământul s’a cutremurat. În acea clipă
s’a deschis cerul. Până atunci, cerul a stat închis din pricina păcatului. 33 de ani mi-am purtat crucea şi pe urmă am suferit moarte pe Golgota ca să deschid oamenilor cerul.
Credinciosul care îşi ia crucea şi îmi urmează, intră fără zăbavă în cer, prin mine (loan 14, 6). Crucea duce în cer pe cei ce o duc şi o poartă cu statornicie în viaţa lor. Aceştia primesc darul unei bucurii fără sfârşit, pe care lumea n’o poate înţelege pentrucă cerul este închis celor necredincioşi.
Când cel necredincios are vre-o întristare îşi perde bucuria. Eu însă împărtăşesc filor mei bucurie şi în suferinţă.
Dumnezeu a prefăcut suferinţa spre folosul vostru cel sufletesc.
El se slujeşte de suferinţele vieţii voastre, să vă facă să simţiţi în adâncul inimii voastre, că voi nu sunteţi zidiţi numai pentru acest pământ, care pentru voi, e o ţară străină (II Corinteni 5), ci aici pe pământ, voi vă pregătiţi pentru sălăşluirea voastră în vecinicie. Năcazurile acestei lumi vă ţin treji, pentrucă să nu fiţi nepăsători şi să nu vă adoarmă inima şi să uitaţi astfel adevărurile vecinice şi chemarea voastră cea cerească.
Suferinţa şi durerea par amare, adesea chiar înveninătoare; dar ca să vindeci pe un otrăvit, trebue să-i dai tot otravă. Prin suferinţă şi durere, Eu dăruesc sănătate sufletească şi putere ucenicilor Mei credincioşi.
Sguduirea pe care o pricinueşte un cutremur de pământ, face uneori să ţişnească din pământ izvoare de apă binefăcătoare care udă şi fac roditoare ţarini cari mai înainte erau sterpe şi uscate.
Tot astfel, sguduirea produsă de o suferinţă mare, face să ţâşnească în fiinţa omului izvoarele apei celei vii.
Din inima acestui om nu se mai aud murmurări şi cârtiri, ci din ea izvorăşte bucuria şi recunoştinţa (psalm 119, 67, 79).
Pruncul nou născut trebue neapărat să plângă şi să ţipe, căci altcum aerul nu poate pătrunde în plămânile lui; fără plângere nu i se lărgesc plămânile şi nu primesc puterea lor de aer şi de viaţă.
Dacă pruncul nu face dela sine acest lucru, trebue să-l batem puţin trebue să-l silim noi să plângă. Aşa şi Eu, în iubirea Mea nesfârşită pentru copiii Mei, de multeori trebue să-i lovesc prin sufeinţă şi tulburare ca să-i silesc să plângă şi să strige cu sufletul lor.
Prin suferinţe şi năcazuri, li se lărgeşte copiilor Mei sufletul şi li se întăreşte viaţa cea sufletească.
Prin suferinţă şi lacrimi ferbinţi li se lărgesc copiilor Mei plămânile cele sufleteşti ca să-şi primească puterea lor de aer şi de viaţă cerească.
Rugăciunea, care este răsuflarea sufletului, în vreme de suferinţă este mai puternică şi oamenii dobândesc prin ea, o viaţă nouă, care-i face să trăiască deapururi.
Crucea este cea mai mare taină şi adâncime; este o adâncime în care înşişi îngerii doresc să şi cufunde privirile lor (I Petru 1, 12). S’a zis că Dumnezeu este iubire. Dar este ceva mai minunat şi mai frumos şi decât aceasta: iubirea Lui Dumnezeu s’a dovedit atât de minunată, că pentru a mântui pe păcătoşi, s’a întrupat El însuşi, încărcându-se cu toată amărăciunea crucii, pentru a le dobândi oamenilor viaţa vecinică.
Eu întăresc pe cei ce-şi poartă crucea. Eu simt toate suferinţele Ior şi durerile lor şi le dăruesc ajutor izbâvindu-i din toate încercările şi văpăile durerii. Salamandra nu moare oricât ar fi focul de mistuitor. Tot aşa şi ceice au primit botezul de foc al Sf. Duh şi s’au născut din nou, sunt pentru totdeauna la adăpost, chiar dacă trec prin foc. Ei sunt în Mine şi Eu în ei.
Dacă vă batjocoreşte lumea nu vă tulburaţi şi nu vă miraţi; viaţa de aici nu e de odihnă, ci de luptă.
Ar fi rău dacă lumea v-ar vorbi de bine. Asta ar însemna că trăiţi în deprinderile şi poftele ei.
Ce împărtăşire poate avea lumina cu întunerecul? Lauda fiilor veacului vă poate primejdui. Prin această laudă, creşterea vieţii voastre duhovniceşti poate fi zădărnicită şi râvna slujbei voastre împuţinată.
Ceeace e din lume, e fugarnic şi fără temei. A te încrede în fiii veacului înseamnă a zidi pe nestatornicia nisipului, mânat de vânturi în toate părţile. Azi te slăvesc, mâine te strivesc.
Cu ce alaiu nu m’au întâmpinat pe Mine în Ierusalim! Iar după trei zile când simţiră că Eu sunt împotriva vieţii lor păcătoase, uitară că strigaseră: Osana! şi începură să strige: răstigneşte-l!
Chiar dacă se ridică împotriva voastră fraţi în credinţă, pentrucă nu vă înţeleg şi vă pricinuesc astfel mâhnire, fiţi-le recunoscători.
Amintiţi-vă că Dumnezeu cu toate duhurile Iui cereşti, cu îngerii şi cu sfinţii, sunt alături de voi, şi vă ajută să vă împliniţi slujba voastră în duhul dreptăţi şi credincioşiei, însuflaţi fiind statornic de Sfântul Duh!
Nu pierdeţi curajul!
Vine vremea când toate hotărârile voastre sfinte şi toată osârdia iubirii voastre se vor vădi lumii. Voi v’aţi făcut vrednici de slava cea vecinică prin trudele voastre şi prin râvna iubirii voastre slujitoare.
Ca să mântuesc lumea, Eu a trebuit să mă lapăd de toate şi să fiu părăsit de toţi — înainte de a câştiga biruinţa deplină. Vă miraţi că vă părăseşte lumea? N’a părăsit ea pe însuşi preabunol Dumnezeu? Fără aceste necazuri şi mâhniri nu puteţi ajunge fii adevăraţi ai Tatălui vostru carele este în ceriuri.
(Luată din cartea lui Sundar Singh :,,La picioarele Stăoânului meu”, care a ieşit de sub tipar zilele acestea).
Credinciosul care îşi ia crucea şi îmi urmează, intră fără zăbavă în cer, prin mine (loan 14, 6). Crucea duce în cer pe cei ce o duc şi o poartă cu statornicie în viaţa lor. Aceştia primesc darul unei bucurii fără sfârşit, pe care lumea n’o poate înţelege pentrucă cerul este închis celor necredincioşi.
Când cel necredincios are vre-o întristare îşi perde bucuria. Eu însă împărtăşesc filor mei bucurie şi în suferinţă.
Dumnezeu a prefăcut suferinţa spre folosul vostru cel sufletesc.
El se slujeşte de suferinţele vieţii voastre, să vă facă să simţiţi în adâncul inimii voastre, că voi nu sunteţi zidiţi numai pentru acest pământ, care pentru voi, e o ţară străină (II Corinteni 5), ci aici pe pământ, voi vă pregătiţi pentru sălăşluirea voastră în vecinicie. Năcazurile acestei lumi vă ţin treji, pentrucă să nu fiţi nepăsători şi să nu vă adoarmă inima şi să uitaţi astfel adevărurile vecinice şi chemarea voastră cea cerească.
Suferinţa şi durerea par amare, adesea chiar înveninătoare; dar ca să vindeci pe un otrăvit, trebue să-i dai tot otravă. Prin suferinţă şi durere, Eu dăruesc sănătate sufletească şi putere ucenicilor Mei credincioşi.
Sguduirea pe care o pricinueşte un cutremur de pământ, face uneori să ţişnească din pământ izvoare de apă binefăcătoare care udă şi fac roditoare ţarini cari mai înainte erau sterpe şi uscate.
Tot astfel, sguduirea produsă de o suferinţă mare, face să ţâşnească în fiinţa omului izvoarele apei celei vii.
Din inima acestui om nu se mai aud murmurări şi cârtiri, ci din ea izvorăşte bucuria şi recunoştinţa (psalm 119, 67, 79).
Pruncul nou născut trebue neapărat să plângă şi să ţipe, căci altcum aerul nu poate pătrunde în plămânile lui; fără plângere nu i se lărgesc plămânile şi nu primesc puterea lor de aer şi de viaţă.
Dacă pruncul nu face dela sine acest lucru, trebue să-l batem puţin trebue să-l silim noi să plângă. Aşa şi Eu, în iubirea Mea nesfârşită pentru copiii Mei, de multeori trebue să-i lovesc prin sufeinţă şi tulburare ca să-i silesc să plângă şi să strige cu sufletul lor.
Prin suferinţe şi năcazuri, li se lărgeşte copiilor Mei sufletul şi li se întăreşte viaţa cea sufletească.
Prin suferinţă şi lacrimi ferbinţi li se lărgesc copiilor Mei plămânile cele sufleteşti ca să-şi primească puterea lor de aer şi de viaţă cerească.
Rugăciunea, care este răsuflarea sufletului, în vreme de suferinţă este mai puternică şi oamenii dobândesc prin ea, o viaţă nouă, care-i face să trăiască deapururi.
Crucea este cea mai mare taină şi adâncime; este o adâncime în care înşişi îngerii doresc să şi cufunde privirile lor (I Petru 1, 12). S’a zis că Dumnezeu este iubire. Dar este ceva mai minunat şi mai frumos şi decât aceasta: iubirea Lui Dumnezeu s’a dovedit atât de minunată, că pentru a mântui pe păcătoşi, s’a întrupat El însuşi, încărcându-se cu toată amărăciunea crucii, pentru a le dobândi oamenilor viaţa vecinică.
Eu întăresc pe cei ce-şi poartă crucea. Eu simt toate suferinţele Ior şi durerile lor şi le dăruesc ajutor izbâvindu-i din toate încercările şi văpăile durerii. Salamandra nu moare oricât ar fi focul de mistuitor. Tot aşa şi ceice au primit botezul de foc al Sf. Duh şi s’au născut din nou, sunt pentru totdeauna la adăpost, chiar dacă trec prin foc. Ei sunt în Mine şi Eu în ei.
Dacă vă batjocoreşte lumea nu vă tulburaţi şi nu vă miraţi; viaţa de aici nu e de odihnă, ci de luptă.
Ar fi rău dacă lumea v-ar vorbi de bine. Asta ar însemna că trăiţi în deprinderile şi poftele ei.
Ce împărtăşire poate avea lumina cu întunerecul? Lauda fiilor veacului vă poate primejdui. Prin această laudă, creşterea vieţii voastre duhovniceşti poate fi zădărnicită şi râvna slujbei voastre împuţinată.
Ceeace e din lume, e fugarnic şi fără temei. A te încrede în fiii veacului înseamnă a zidi pe nestatornicia nisipului, mânat de vânturi în toate părţile. Azi te slăvesc, mâine te strivesc.
Cu ce alaiu nu m’au întâmpinat pe Mine în Ierusalim! Iar după trei zile când simţiră că Eu sunt împotriva vieţii lor păcătoase, uitară că strigaseră: Osana! şi începură să strige: răstigneşte-l!
Chiar dacă se ridică împotriva voastră fraţi în credinţă, pentrucă nu vă înţeleg şi vă pricinuesc astfel mâhnire, fiţi-le recunoscători.
Amintiţi-vă că Dumnezeu cu toate duhurile Iui cereşti, cu îngerii şi cu sfinţii, sunt alături de voi, şi vă ajută să vă împliniţi slujba voastră în duhul dreptăţi şi credincioşiei, însuflaţi fiind statornic de Sfântul Duh!
Nu pierdeţi curajul!
Vine vremea când toate hotărârile voastre sfinte şi toată osârdia iubirii voastre se vor vădi lumii. Voi v’aţi făcut vrednici de slava cea vecinică prin trudele voastre şi prin râvna iubirii voastre slujitoare.
Ca să mântuesc lumea, Eu a trebuit să mă lapăd de toate şi să fiu părăsit de toţi — înainte de a câştiga biruinţa deplină. Vă miraţi că vă părăseşte lumea? N’a părăsit ea pe însuşi preabunol Dumnezeu? Fără aceste necazuri şi mâhniri nu puteţi ajunge fii adevăraţi ai Tatălui vostru carele este în ceriuri.
(Luată din cartea lui Sundar Singh :,,La picioarele Stăoânului meu”, care a ieşit de sub tipar zilele acestea).
Cum este făcută crucea?
Un adânc Înţeles este chiar şi în felul cum este făcută crucea.
O cruce de lemn e făcută din două braţe. Un braţ e mai lung, mai lungăreţ. Acest braţ e par’că o cale netedă, un drum deschis ce alunecă înainte. Celalalt braţ — cei mai scurt — vine şi se pune deacurmezişul peste braţul cel mai lung. Se pune ca şi când ai închide calea cuiva, ca şi când l-ai opri pe cineva în drumul său.
Aici este taina cea mare a crucii. Ea înseamnă o oprire a noastră, a vieţii noastre din calea cea largă a păcatului. Ea trage o dungă peste toate lumeştile noastre planuri şi gânduri. Crucea se pune deacurmezişul în calea vieţii noastre cei păcătoase… ea înseamnă un hotar sufletesc… un hotar de oprire a unei vieţi vechi şi de începere a unei vieţi nouă… ea înseamnă o schimbare din temelie a vieţii.
Însă, vai, puţini au aflat crucea în acest înţeles. Crucea celor mai mulţi creştini are numai un braţ; are numai braţul cel lung: calea deschisă a lumii, a răutăţilor.
Ci-lalalt braţ, cel cu hotarul cel sufletesc şi cu schimbarea din temelie a vieţii, lipseşte.
Nu cumva o astfel de cruce este şi crucea ta, iubite cetitorule?
Articol preluat din «Lumina Satelor» 1928 Nr, 12 pag. 4.
