Ce tristă şi întunecată este istoria Omenirii, din veacurile lipsite de lumina Domnului Hristos! Însufleţiţi numai de lăcomia de a stăpâni unul asupra altuia, oamenii s’au sfâşiat mereu între ei… Şi temeiul propovăduirii şi luptelor lor fiind ura, s’au frământat mii de ani în întunerecul cel mai negru al păcatului. Istoria Omenirii, în cea mai mare parte a ei, nu vorbeşte de vremile de pace, ci de cele de răsboaie, lăudând mai mult pe acei oameni care au fost mai sângeroşi,” care au omorît, care au jefuit, care au aprins şi au pustiit mai mult.
În acest întunerec de sălbătăcie şi necunoştinţă, ce har a fost venirea Domnului Isus şi Lumina adusă de El! Puternica Lui Lumină a străfulgerat veacurile şi a arătat Omenirii nu numai josnicia stării nenorocite în care zace — ci şi Calea minunată spre culmile curăţiei, Luminii şi Iubirii din Dumnezeu, spre Care ne-a chemat.
Ce a însemnat, în mare, pentru Omenire Lumină Lui, aceasta înseamnă, în mic, această lumină, pentru fiecare dintre noi. Astfel minunata lumină a Domnului Hristos, a făcut şi face în lume şi în inima noastră, patru mari lucrări hotărîtoare — şi anum e:
I. L U N I N E A Z Ă
Cea dintâi lucrare pe care o face Harul lui Dumnezeu în inimi prin Domnul Isus, a fost şi este descoperirea stării nenorocite de păcat, în care zace Omenirea întreagă şi fiecare om în parte. Alungarea răului, începe cu descoperirea lui. Prezenţa Domnului Isus descopere îndată păcatele unei inimi sau a unei adunări, iar aceste păcate, odată date la iveală de lumină, când este dorinţă sinceră de mântuire, uşor pot fi înlăturate.
Aceasta este una din pricinile pentru care oamenii nu vreau să vină la Domnul Isus : ca să nu li-se vădească faptele (Ioan 3,19-21)
Dar va veni o zi în care Lumina Domnului Hristos va alunga tot întunerecul în care s’au ascuns cei ce iubesc fărădelegea — şi atunci toţi se vor vedea goi şi descoperiţi, în ruşinea faptelor cu care s’au spurcat (Romani 2,16).
Dar lumina Lui va descoperi atunci şi altceva: atâtea minunate fapte curate de iubire şi bunătate făcute de ai Lui — dar rămase ascunse.
Şi unii şi alţii îşi vor primi plata (Romani 2,6-13).
Între care vei fi tu?
II. A R D E
Flacăra luminii lui Hristos, dă apoi foc gunoaielor şi uscăturilor de orice fel, curăţind astfel, locul unde trebuie să răsâră roadele Duhului (Gal. 5,22). După descoperirea răului, Hristos Domnul face în suflete sau în biserici, stârpirea şi arderea lui. Este o operaţie de multe ori dureroasă şi grea, dar este totdeauna binefăcătoare şi aduce celor ce trec prin ea cu bine, roada dătătoare de pace a neprihănirii…
O, dacă acest lucru n’ar fi împiedecat de multe ori de noi şi de alţii, ce minunate răsaduri duhovniceşti ar răsări în vieaţa noastră şi a B i s e r i c i i noastre! Dar sunt atâţia care ascultând de şoapta celui din întunerec, împiedecă această lucrare curaţitoare a luminii cereşti, spre paguba veşnică a lor şi a celor care îi ascultă.
Dar răul tot va fi odată ars, acolo în gheena veşnică, odată cu diavolul şi cu acei care l-au făcut. Şi fumul chinului lor, se va sui în sus în vecii vecilor. (Apoc. 14, 11 şi 20, 10.
O, vino azi la Domnul Isus, să nu fii atunci printre acei care vor arde acolo.
III. Î N C Ă L Z E Ș T E
A treia minunată înfăţişare a Luminii Domnului Isus, este că ea nu este rece ca lumina care vine din lume. Ea încălzeşte, ea înviază, ea înviorează sufletul şi desmorţeşte adunările şi bisericile unde este lăsată să lucreze. Ea topeşte îndată răceala dintre suflete şi aduce în Ioc, o dragoste fierbinte pentru Isus’ în inimi. Face ca dragostea să fie în clocot şi Duhul să fie liber şi înviorat. Unde arde această flacără în biserici, în familii şi în suflete, acolo harul lui Dumnezeu dă binecuvântări din belşug. Şi se cunoaşte îndată unde arde, pentrucă acolo şi vorbirea, şi cântarea şi lucrarea se face într’o dragoste fierbinte şi bucuroasă.
Cum aprinde şi cum încălzeşte această flacără a Domnului (Cântarea Cânt. 8,6) sufletele celor ce o simpt! „Nu ne ardea inima în noi — spuneau ucenicii în Emaus! – când ne vorbea pe drum şi ne deschidea Scripturile?“ Ah, când El îţi deschide Scriptura, când El îţi cântă, când El îţi vorbeşte — îţi arde inima. Şi când în astfel de stări simţi că îţi arde inima — să ştii că este flacăra Lui. O, dacă am lăsa-o mereu să ne ardă — inimile noastre s’ar topi mai degrabă pentru a se putea închega şi unii între ele, pentru a fi întradevăr, între noi UNA, după dorinţa Lui.
Voi care doriţi cu dor aceasta, nu pierdeţi nădejdea. Va veni o Zi în care flacăra dragostei Lui ne va uni toate inimile noastre în una singură : Inima Lui. Numele Lui va fi atunci singurul Nume, dragostea Lui singurul Steag fluturat peste toţi şi El, Mielul şi Mirele nostru, Singurul Luminător, în Ierusalimul de sus care este Mama noastră (Gal. 4,26) dorita şi veşnica cetate, a tuturor sărbătorilor noastre (Isaia 33,20).
Ce fericire Doamne, va fi atunci! Vino mai repede Iubitule. Intoarce-te mai repede Iubitule, peste munţii care ne despart (Cânt. Cânt. 2,17). _
IV. Î N A L Ț Ă
Flacăra suie mereu în sus, făcându-ne să ne pironim ochii spre răsplătire. Umblaţi după lucrurile de sus — este îndemnul Duhului iar cei care au în ei lumina Domnului Isus vor umbla pe căile acestei triste lumi cu ochii şi inimile îndreptate în Sus aşteptând fericita Nădejde: arătarea Slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor lsus, care va schimba trupul stării noastre smerite şi îl va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-şi supune toate lucrurile (Tit. 2,13; I Cor 15,49-58)
O, Isuse Mântuitorul şi Domnul nostru iubit, fă ca lumina Ta să descopere tot ceiace mai este gunoi şi uscătură în noi. Flacăra Ta să ardă aceste rămăşiţe ale firii pământeşti ca să rămână curat ogorul inimii noastre pentru Tine. Căldura Luminii Tale să ne aprindă într’o dragoste tot mai clocotitoare şi mai fierbinte, pentruca purtaţi din slavă în slavă prin Duhul Tău, să fim înălţaţi tot mai sus, până când vom ajunge la Locul şi Starea în care Tu Singur vei fi totul în toţi. Tu Isuse, iubitul nostru, Singur Tot.
Articol din Calendarul Isus Biruitorul 1948 pag. 31-34
