Isus Mântuitorul, marele Sămănător ceresc…

Isus Mântuitorul a spus pilda cu sămănătorul, pe care cred că o cunoaşteți cu toți (cetiți-o în Noul Testament la Luca 8, vers 5-16). Un sămănător a ieşit să-şi samene sămânța. Trei părți din sămânța lui au căzut în pământ rău şi numai una în pământ bun.
Sămănătorul din pilda evangheliei este Isus Mântuitorul, iar sămânța este cuvântul Lui, cuvântul lui Dumnezeu. Ah! ce sămânță minunată are acest Sămănător. Când învăța Isus pe pământ, gloatele se țineau după El să-i poată asculta cuvântul… «niciodată om n’a vorbit ca omul acesta» (loan 7, 46) – ziceau ceice-L ascultau cu credință. Isus Mântuitorul, marele Sămănător divin, a sămănat în lume o sămânță eternă, veşnică: a sămănat cuvântul lui Dumnezeu.
Toate maşinăriile şi iscodirile veacurilor strânse la un loc n’ar putea fabrica un singur grăunte de grâu cu putere de rodire. Toți filosofii din lume n’ar putea scrie o carte cum este evanghelia şi Biblia. De ce? Pentrucă evanghelia şi Biblia cuprinde cuvântul lui Dumnezeu; prin ea vorbeşte insuşi Dumnezeu. Cuvintele şi învățăturile ce le-a spus Mântuitorul – care se află cuprinse în evanghelie – sunt învățături ce vor trăi peste toate veacurile şi timpurile. «Ceriul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu» – a zis Isus Mantuitorul. Cuvântul lui Dumnezeu este o putere «vie care lucrează» (II Corinteni 4, 10); este o sămânță minunată, din care răsare rodul vieții veşnice. Dar această sămânță, ca să poată încolți, are lipsă de pământ, iar pământul este inima oamenilor. Pilda evangheliei se plineşte şi aici. Pământul este mai mult rău decât bun. În trei feliuri de pământ rău ne spune pilda evangheliei că a căzut sămânța: în pământ călcat și bătucit; în pământ cu petre, care n’avea destulă umezeală şi în pământ cu spini, care au înecat sămânța, Aceste 3 clase de «pământ rău» au fost şi pe vremea Mântuitorului şi ele sunt şi azi.
Fariseii şi cărturarii erau calea cea bătută şi călcată. Învățătura despre Fiul lui Dumnezeu îi tulbura; n’o puteau suferi. Sămânța se izbea în inima lor ca intr’un pământ călcat. În chipul acesta sunt şi păcătoşii de azi cari stărue în răutăți. Vântul fărădelegilor a uscat cu totul pământul ininii lor. Inima lor e o cale bătută, în care nu prinde de loc sămânța. Când o arunci, sare înapoi.
Pământul cel cu p e t r e, ce n’avea umezeală destulă, erau ceice strigau după Mântuitorul «Doamne, Doamne, dar nu făceau voia Lui» (Luca 6, 46), «Ce-mi ziceți mie Doamne, Doamne și nu faceți voia mea?» – le zicea Isus acestora (Luca 6, 46). Pământul acesta «n’avea umezeală destulă»; le plăcea oamenilor cuvântul Domnului; încolțea în inima lor, dar n’avea putere să crească până la roadă. În clasa asta sunt cei cari strigă şi azi: «Doamne, Doamne», dar nu fac voia Domnului. Sunt evlavioşi la vedere; îşi fac rugăciunile seara şi dimineața regulat, şi păcatuesc regulat. Le place de cuvântul lui Dumnezeu; î-L primesc pe Domnul cu bucurie, dar «la vreme de ispită» se lapădă de Domnul şi rămân cu păcatul.
Pământul cu spini, din pilda evangheliei, erau cei mulți, mulți cari şi pe vremea Mântuitorului stăteau prinși în vârtejul afacerilor; îşi vedeau de alergări şi daraveri lumeşti. Pentru sufletul lor n’a veau timp. E plină și lumea de azi de cei înăduşiți de spinii alergărilor şi grijilor lumeşti; de ceice n’au vreme pentru cele sufleteşti.
Pământul cel bun erau în sfârșit cei cari au primit samânța cu inimă predată Domnului şi au rodit o viață nouă Din această sămânță au eşit Zacheii, Magdalenele, Samarinencele şi toți ceialalți păcătoşi cari au înviat la o viață nouă. Aceștia sunt și azi cei cari primesc cuvântul intr’o inimă bună şi rodesc o schimbare din temelie a vieții lor, o viață nouă plină de dar şi de putere.
Cele trei clase de «pământ rău» se pot asemăna cu 3 feliuri de boale şi 3 feliuri de bolnavi. În clasa întâi sunt cei cari nu pot mânca nimic. Li se apropie moartea. În clasa a doua sunt cei cari mănâncă, dar nu pot înghiți mâncarea. În clasa a treia sunt apoi cei cari au poftă şi m ă n â n c ă, dar stomacul lor nu mistue, nu macină mâncarea. Abia în al patrulea rând sunt cei sănătoşi cari se hrănesc cu cuvântul lui Dumnezeu …sunt cei în cari cuvântul lui Dumnezeu se preface în sănătate şi viață sufletească.
Dragă cetitorule! Eu te întreb în care din aceste 4 stări te afli tu? Eu te întreb cum stai tu față de cuvântul lui Dumnezeu? Cum stai tu cu pământul inimi tale față de Isus, marele Sămănător şi față de sămânța Lui? la seama, tu ai o groaznică răspundere față de Isus, marele Sămănător. «Dacă n’aş fi venit (în lume) şi nu le-aş fi vorbit (oamenilor) – zicea Isus – n’ar avea păcat; dar acum n’au nici un răspuns pentru păcatul lor» (loan 15, 22). Sămânța adusă în lume de Isus Mântuitorul, se samănă şi azi și puterea ei este şi azi tot aşa de mare ca atunci. Dar această sămânță nu poate rodi pentrucă pământul inimii tale este rău. L-ai lăsat să se usuce în vântul fărădelegilor… I-ai lăsat să-l calce patimile şi păcatele… l-ai lăsat să se umple de bolovanii patimilor şi năravurilor celor rele… I-ai lăsat să-l înece spinii grijilor lumeşti și alergărilor după cele trecatoare.
Rugaciune
Isuse Mântuitorule! Eu sunt pământul cel rău din pilda evangheliei. Sunt un pământ uscat de vântul fărădelegilor… pământul inimii mele s’a umplut de petrile păcatelor şi de spinii grijilor şi alergărilor lumeşti. Sămânța Ta nu poate încolți şi rodi în el. Vindecă Tu Doamne, pământul inimii mele. Eu stau în fața Ta ca «un pământ pustiu şi fără de apă»… ca un pământ ce şi-a perdut puterea de rodire. Stropește-L cu scump sângele Tau; udă-l cu dragostea Ta şi fă-l iarăşi roditor cu Jertfa Ta cea sfântă. Duhule Sfinte ! Dă-mi lacrimi să ud şi eu pământul cel înțelenit al inimii mele. Revarsă peste el ploaia harului şi darului Tău. «Precum ploaia se coboară din cer şi nu se întoarce până cånd adapă pământul și-l face de r o d e ș t e» (Isaia 55, 10), aşa fă să se reverse şi peste pământul inimii mele ploaia Ta cea făcătoare de roduri bune (Galateni 5, 22). Duhule Sfinte! Trezeşte în mine o «foame de a auzi cuvântul lui Dumnezeu» (Amos 8, 11) şi o sete de a mă adăpa cu el (Isaia 55). Duhule Sfinte! Aprinde cu focul Tău Cel Sfânt ogorul inimii mele să arză spinii, buruenile şi tot ce este rău în el ca să mă desțelenesc Intr’un ogor nou şi să incep o viată nouă.

A M I N!!

Articolul preluat din ziarul ,,Lumina Salelor” 1927 nr. 46 pag 3