Îndrăciții din latura Gherghesenilor

Acum Duminecă avem la rând evanghelia cu cei doi fioroși îndrăciți din laturea Gherghesenilor cari l-au întâmpinat pe Domnel strigându-l: «lsuse, Fiul lui Dumnezeu, ai venit mai înainte de vreme să ne muncești pe noi…» și au cerut voie să intre în o turmă de porci. Intrând în porci, turma a sărit în mare și s’au înecat, Cei doi îndrăciți, cari se purtau legați în lanțuri, au scăpat (cetiti acea evanghelle pe larg la Luca cap 8 vers 26-39)
Evanghelia cu cei îndrăciți se repetă (cu mici deosebiri) de patru ori în Duminecile de peste an, La fiecare vom da un alt tâlc. Acum vom spune că patimile cele rele sunt niște lanțuri diavoleşti pe care numai Isus Mântuitorul le poate frânge.
Vom spune că evanghelia cu îndrăciți se petrece și azi. Sunt și azi destui «îndrăciți», Oamenii cred – foarte greșit – că cei îndrăciți ar fi ceice sufăr de boala cea grea, numită epilepsie, fals. Dar această boală de multe ori n’are de a face nimic cu diavolul. E o boală numai trupească «îndrăcți», cei adevărați sunt toți cei cuprinși și stăpâniți de patimi rele și urâte. Patimile cele rele sunt tot atâtea lanțuri diavolești. Ce îndrăcit înfricoșat este, spre pildă, bețivul. «Betivul – zice sf. loan Gură de aur – are de suferit aceleaşi patimi ca cel îndrăcit. El de asemeni se clatină în toate părțile, tot așa cade la pământ, tot aşa zgăește ochii și spumegă gara. Cine trăește în beție a căzut sub tirania Satanei», Din calea bețivilor trebue să fugi mai rău ca din calea îndrăciților.
Tot așa sunt şi celelalte patimi rele. Lanțuri tot atât da grele poartă și ceilalți pătimași: desfrânații, zgârciții, zavistuitorii etc. Uitați-vă, spre pildă, la cei desfrânați cum îi târăște satana nopțile după el. Uiați-vă la cel zgârcit cum l-a legat satana și i-a tras până și mâncarea dela gură.
Evanghelia cu îndrăciții o putem vedea în toate părțile. În toate părțile zuruie lanțurile diavolului. Diavolul de meserie, este ferar. El face meretu la lanțuri de patimi cu cari leagă pe oameni. Și lucru ciudat. Ferul din care satana face lanțurile, îl dau oamenii. Din bunăvoia sa se bagă omul în aceste lanțuri fioroase.
Oh! ce lucru grozav este un om legat în lanțurile diavoleștilior patimi. Un astfel de om și-a pierdut libertatea, și-a pierdut viața, şi-a pierdut sufletul.
Dar aici vine evanghelia cu vestea cea dulce și scumpă. Toți cei cuprinși de duhul cel rău al patimilor rele… toți cei legați şi ferecați în diavoleștile lanțuri ale patimilor rele pot fi mântuiți… mântuirea lor nu e pierdută. Lar această mântuire o dă Isus Mântuitorul. Toate evanghelile cu cei îndrăciți se întâlmesc într-un singur punct: cei îndrăciți s’au tămăduit când s’a apropiat Mântuitorul de ei, sau când ei s’au apropiat de Mântuitorul. Este aceata o veste scumpă și dulce ce ne spune că tot aşa se pot tămădui și «îndrăclțil» de azl, adecă cei cuprinși de patimi rele și urâte.
Patimile cele rele sunt lucrul diavolului, iar Isus Mântuitorul a venit în lume anume să strice lucrul și puterea diavolului (Matei cap. 10). El a venit anume să ne scape de sab puterea lui Satan. Patimile cele rele sunt niște lanțuri diavoleșt, iar Domnul Isus a venit în luma anume să rupă aceste lanțuri. El singur poate frårge aceste lanțuri blestemale.
Despre combaterea patimilor rele se vorbește mult și în multe feliuri. Li se dau oamenilor sfaturi bune, li se țin conferințe, Se apelează la voința oameniior, se apelează la punga lor, la sǎnătatea lor, la foloasele sau pagubele lor materiale – dar toate aceste sfaturi nu prind nimic și najută nimic. Patimile şi năravurile cele rele sunt lanțuri diavoleşii pe care numai Isus Mântuitorul și Jertfa Lui cea sfântă le poate frânge. Diavolul doarme liniștit pe tot timpul când li se vorbește oamenilor despre patimile și năravurile cele rele. El se trezește speriat numai când aude verbindu-se despre Isus și Golgota. El se cutremură numai când Domnul intră în hotarale vetii noastre, sau când noi înșine intrăm în hotarale Golgotei.
Iară și iară voiu spune și aici că fără de Domnul nu putem face nimic (loan 15, 5). Toate încercările noastre să scăpăm de patimi şi păcate sunt și vor fi zadarnice până când Domnul nu intră în hotarăle vieții noastre sufletești.
Grecii ziceau: omule cunoaştete pe tine însuți. Românii ziceau: omule, stăpânește-te. Chinezi zic: omule, fă-te mai bun. Mohomedanii zic: omule, apleacă-te. Judeii zic: omule sfințește-te.
Dar Domnul și Mântuitorul nostru lsus Hrlstos zice: «Fără de Mine nu puteți face nimic» (loan 15, 5).
Ah! ce lucru grozav este un suflet de om prins în lanțurile diavoleştilor patimi. El este exact ca îndrăciții din evanghelie. El face întru toate voia diavolului. El însuși simțește că o putere străină îl ține legat și ferecat în patimă. La cel pătimaș și căzut nu mai găsești nici voință, nici simțire, nici inimă, nici milă. Dar Domnul și Mâtuitorul nostru Isus Hristos îi poate scăpa şi pe acești perduți. Îi scapă prin dragostea Lui și prin dururile Lui.
Dela altfel de bolnavi, Domnul lsus a mai cerut şi dela ei câte ceva. Pe orbui l’a trimis să se spele în lacul Siloamului, celui cu mâna uscată i-a zis să-și întinză mâna, dela alții a cerut să creadă mai întâi.
Dar dela cei îndriciții, Mântuitorul n’a cerut nimic. N’a vorbit cu ei nimic și nici n’a cerut dela ei nimic, Ştia bine Mântuitorul că ei, sărmanii, nu pot da nimic, Ştia bine ca sunt căzuți cu totul în puterea lui Satan.
O, ce veste scumpă și dulce este aceasta pentru cel biruiți de patimi și păcate grele. Oricât de păcătos, de căzut și de decăzut ar fi cineva, el poate fi mântuit. El poate fi mântuit chiar dacă nu mai poate face nimic pentru mântuirea sa. Un singur lucru se cere dela el, Să-l lase pe Duhul Sfânt să lucreze. Sunt clipe când și cei mai ticăloşi oameni suspină după o viață mai curată suspină după libertatea pe care au perdnt-o. Aceste clipe binecuvântate sunt lucrarea Duhului Sfânt. Păcătosul trebue să folosească aceste clipe de trezire sufletească… trebue să-l lase pe Duhul Sfânt să lucreze mai departe; să-și plângă trecutul cu lacrimi de foc şi să se lase dus de Duhul Sfânt la picioarele Crucii unde îndată va afia iertare și mântuire.
Vom spune însă îndată că nu merge tocmai aşa de usor această mântuire. Când se trezește cel păcătos, se trezește și dlavolul și mişcă toate pietrile să nu-l piardă. În cartea cu Oastea Domnului, Oglinda inimii și celelalte, am scris pe larg despre aceasta. Aici vom spune pe scurt numi atât: când Duhul Sfânt lucrează mai tare la scăparea unui pâcătos de sub puterea lui Satan, atanci Iucrează mai tare și diavolul.
Diavolul imitează pe Duhul Sfânt. Trezește și el în om un fel de râvnă. De multe ori e greu de ales între râvna cea bun cea rea. Aici vom spune o regulă Duhul Sfânt ne îndeamnă îndeamnă să privim spre Golgota, spre Jertfa Crucii. Diavolul ne îndeamnă totdeauna să privim spre noi și spre ce zice lumea. Şoapte ca aceste:
«ești prea păcătos omule spre a fi mântuit.. sau ca acesta: nu te face de râs la lume cu Oastea Domnului» – vin totdeauna dela diavolal.
Noi să ascultăm totdeauna de îndemnurile Duhului Sfânt. Nu căuta, suflete dragă, spre ce zice lumea, nu căuta nici spre tine, spre neputințele tale şi slăbiciunile tale, ci caută neâncetat, caută zi și noapte, caută clipă de clipă spre Golgota, spre Jertfa scumpulni nostru Mântuitor și atunci nici 1000 de diavoli nu vor aves ce-ți face.
Voi spune apoi că tot un fel de «îndrăciți» sunt şi cei cari cred în Domnul dar de răutați nu se lasă. Cetiți evangheliile cu cei îndraciți și veți afla în toate c diavolii îL recunosc pe Isus și cred în El. «Tu ești lsus, Fiul lui Dumnezeu» grăesc îndrăciții din evanghelia de Duminică. «Ştim că ești sfântul lui Dumnezeu» – grăesc alții – credem în Tine dar te rugăm «să ne laşi în pace» (Marcu 1, 22-26).
În chipul acesta sunt și creştinii cari cred în Dumnezeu, se și roagă Lui, dar din răutățile lor nu te lasă să-i tulburi. Cred oamenii în Dumnezeu, cred în Isus Hristos, dar când te apropii da ei să-i scoți din patimi și năravuri urâte, îndată te întâmpină cu strigarea: te rugăm lasăne în pace cu lucruri de astea… te rugăm nu ne munci cu Oastea Domnului… nu ne munci cu hotărâri contra băuturilor şi sudalmelor… nu ne scoate din obiceiurile noastre strămoșeşti….
Când omul crede în Dumnezeu, dar de răutăți nu vrea să se lase, asta-i – dragii mei – cel mai rău și primejdios diavol.
Nu cumva și tu, cetitorule, ești chinuit de un astfel de diavol?

Articol preluat din ziarul ,,Lumina Satului” 1929 Nr. 26 pag 4.