ÎN STAREA DE ODIHNA DULCE – Fr. Traian Dorz

ÎN STAREA DE ODIHNĂ DULCE

– Sînt felurite limbile, dar Cuvîntul este Același.
– Sînt felurite inimile, dar iubirea este la fel.
– Sînt felurite stãrile, dar harul este unic.
– Sînt felurite vasele, dar izvorul este neschimbat! Și din Tine se umplu toate, dupã cît pot cuprinde ele.
– Același Cuvînt, – dar este auzit de fiecare minte dupã limba sa. Și dupã mãsura ascultãrii de El.
– Aceiași Iubire, dar se cuprinde în fiecare inimã dupã capacitatea ei. Și dupã dorința care este înflãcãratã pentru ea.
– Același Har, – dar îl simțim fiecare din noi dupã curãția stãrii noastre sufletești, – la ceasul revãrsãrii lui.
– Ori de cîte ori eram adormit cînd îmi vorbeai, – nu ți-am auzit Cuvîntul Tãu în limba mea.
– Starea de nici treaz – nici dormind, – este cea mai rea stare. Nici nu aud bine ca sã înțeleg bine, nici nu aud deloc ca sã nu înțeleg rãu. Ci dormind, aud doar atîta cît mã face sã înțeleg chiar cum nu auzise Cuvîntul Tãu. Atunci mi se zdrobește inima în cel mai dureros fel. Tocmai cînd ea ar trebui sã-mi fie cea mai fericitã. Atunci duhul meu, abia ajutat, – mi se prãbușește și mai adînc. Iar Mîna Ta ajutãtoare trebuie sã se arunce și mai grãbitã dupã el, spre a-l ridica iarãși.
– O, ce luptã minunatã este iubirea. Ce prãbușiri și ce înãlțãri împreunã, pînã cînd ajunge sã rãmînã îmbrãțișatã în dreptul unei raze eterne.
– Postul și rugãciunea sînt cei doi soți ai iubirii care îi fac casa ei cea mai puternicã.
– Binefacerea și Dãrnicia sînt fiicele ei cele mai scumpe.
– Casa poate fi puternicã prin soți, dar fericitã poate fi numai prin copii.
– Casa zilei acesteia a fost o astfel de casã. Întreagã familia sfîntã a Iubirii s-a îmbrãțișat la Poarta Îndurãrii, așezînd la picioarele Tale Preaiubitule, o cerere cu o jumãtate de lacrimã pentru minunea întreagã.
– O, Tu care crești pîinea în cuptorul înalt și peștele în apa adîncã, – primește înãlțarea și numai a unei singure mîini cînd cealaltã este încã prea slabã. Și cînd ajung în împrejurãri în care trebuie sã lucrez prea repede se prevãd atîtea situații în care omenește mi-ar fi cu neputințã sã le trec cu bine, atunci intervino Tu Izbãvitor Prieten. Fã atunci minunea care singurã poate sã mã mai salveze – Și salveazã-mã.
– Domnul meu și Dumnezeul meu, eu nu știu cum faci Tu aceasta. Nu știu în ce fel sînt împins sau treaz, dar dupã ce clipa avutã pentru întîmplãri care cer ceasuri, a cuprins tot fulgerãtor – și ne revedem dincolo fericiți, nu mai știu cum sã Te binecuvîntez Binecuvîntat Binefãcãtor.
– Cîndva n-am înțeles cum. Dar acum înțeleg Cine.
– Totdeauna atunci nu mai pot cînta ci numai plînge.
– O, Domnul și Dumnezeul meu atît de puternic, atît de aproape, atît de iubitor, atît de bun!
– Cînd Tu ne deschizi, cine sã mai poatã închide, și cînd Tu ne aperi, cine ne-ar mai putea face vreun rãu?
– Cu toate tãcerile mele mã închin spre Fața Ta, ieșitã deasupra tuturor munților mei!
Preaiubitule Strãlucitor, ce mult Te iubesc!
Fr. Traian Dorz – Prietenul tinereti mele