ESTE CÂNTECUL DIN URMĂ

 

Este cântecul din urmă, cu psalmul pe care-l știi

Ce ni-l cânți fără de harpă, fără-a corzii melodii.

Doar ecoul lui răsună peste inimi, peste gând,

Peste cei ce-ți stau aproape și-l ascultă-acum plângând.

Vântul dragostei îl poartă peste-al Țării-ntregi poteci,

Iar tu-n urma lui, aievea, cu-al tău dulce zâmbet treci!

Văile nu-l pot ascunde, munții nu-l mai pot opri

Cât trăiește al tău cântec, în el, și tu vei trăi!

Cine în adânc de suflet face liniște, va ști

Cântecul iubirii tale ce anume va șopti.

Dacă-i inima de mamă, ea va spune orișicui

Că aude-un glas de înger șoptind: ”Puiul tatii pui”!

Astfel, legănându-și pruncul, dulce-i va cânta la fel,

Amintindu-și de-al tău cântec cu iubirea pusă-n el.

Dacă-i inima  de tată, ori de fiu ce-a rătăcit,

Vor vedea în zare-același semn: ”Cireșul înflorit”.

Astfel, în îmbrățișare, deplin se vor contopi

Cu eterna clipă-n care Dragostea îi va primi!

Când vor trece-aceste zile cu răsunet de tristeți,

O să te arăți aievea între marii cântareți.

Cu ființa-ntinerită, cu același zâmbet drag,

Lângă Harpa de Lumină pe al Veșniciei prag!

 

 

Recomandate