DOAMNE, CÂND SFÂRȘEȘTE OARE?!
Gigi Gîrneață
Doamne, când sfârșește oare acest îndelung calvar?
Că-ngrozită-i omenirea de atâta suferință.
Când sfârșește tânguirea, acest geamăt prea amar?
Ne-ai dat morții pe vecie, ori nu mai avem credință?
Oare așa-i de greu păcatul de nu vrei să mai primești
Nici o jertfă, nici o rugă, cât ar fi în plâns scăldată?!
Ai închis pe totdeauna toate porțile Cerești
Că pe-ntreaga zare, Doamne, nici un înger nu se-arată.
Iartă-ne Stăpâne Veșnic, că-ndrăznim să Te-ntrebăm
Și să înălțăm spre Tine ochii-ncercănați de lacrimi…
Soții și părinții noștri, astăzi nu-i mai îngropăm,
Ci îi ardem în cuptoare, ca pe morții plini de patimi!
Stau la geam copiii noștri și privesc îndurerați,
Arătându-ne-n tăcere semnul dragostei curate
Să-Ți înduplece iubirea, Doamne, poate-ai să Te-arați,
În uitare și durere să nu le-ngropăm pe toate.
Prietenii se-ndepărtează de la ”Iovii” de acum,
Cei ce leagă răni deschise, vin cu fețe-acoperite,
”Solii albi” scăpați de moarte, tot mai triste vești ne spun,
Toate locurile sacre sunt mai reci și pustiite!
E nevoie de elogiu și de sânge și de plâns,
Pentru cei ce văd cu ochii marea dramă-a nimicirii,
Ne-ntristăm și plângem singuri poate mult prea mult am râs,
Până va-nflori nădejdea cu-acel zâmbet de iubire.
Acea dragoste de care am uitat cum arăta,
Când ne-ai dat sărutul păcii și ne-ai strâns cu-nfiorare,
O, de-ai face Tu minunea s-o putem îmbrățișa
Cu ce strigăte, o, Doamne, ți-am ieși-n întâmpinare!
12.03.2020
