Dumineca înaintea Naşterii Domnului:
Cu ce pregătiri să aşteptăm praznicile mari.
Evanghelia din Dumineca aceasta cuprinde »Cartea neamului lui Isus«. Această carte arată că a trebuit o anumită pregătire, lungă de veacuri întregi pentru primirea lui Isus Hristos.
Şi praznicile cele mari trebuesc aşteptate cu pregătiri sufleteşti pentrucă fiecare praznic închipueşte o lucrare şi un dar a Mântuitorului Hristos pentru mântuirea noastră iar darul praznicului trebuie înţeles şi primit cu folos sufletesc. Cu pregătire sufletească trebuie să aşteptăm şi Crăciunul, Naşterea Domnului.
În anii trecuţi o gazetă dela Bucureşti a pus un premiu, adecă o întrecere de 1000 Lei pentru acei cari vor scrie cel mai frumos articol pentru numărul de Crăciun al gazetei. Articolul premiat a scris şi următoarele despre Crăciunul din vremurile noastre: »Aşa cum se prăznueşte astăzi Crăciunul, eu socot — zice scriitorul — că este mai mult un praznic păgân decât unul creştin. Cu săptămâni înainte încep oamenii să facă pregătiri de mâncări, de haine şi beuturi pentru sărbătorile Naşterii, iar în săptămâna din urmă nu mai încapi de mulţimea oamenilor cari strâng carne, untură, beutură, grăsime pentru serbarea praznicului. Fiecare om bogat sau sărac ţine să aibă »Crăciun gras« şi să tragă un chef bun de sărbători. »Unde să chefuim la sărbători«, asta este îngrijorarea de Crăciun a celor mai mulţi oameni. Eu nu sunt preot — scrie mai departe acel scriitor (care este advocat) — dar am părerea şi credinţa că altfel de chemări are praznicul Naşterii Domnului şi altfel a fost prăznuit la începuturile creştinismului«…
Cel care a scris aceste păreri despre prăznuirea Crăciunului de azi, a avut toată dreptatea pentrucă bucuriile şi desfătările cele lum eşti au astupat şi au acoperit cu totul bucuriile cele sufleteşti pe cari le aduce Naşterea Domnului şi pe cari trebue să le simţim la Naşterea Domnului. Asta nu e bine, pentrucă b u c u ria cea a d e v ă r a tă a Naşterii nu o aduce porcul, nici grăsimea, nici mâncarea, nici beutura, ci o aduce vestea cea mai bună a sosirii unui M â n tu ito r a l tă u , carele se pogoară din cer pentru tine, pentru păcatele tale, pentru iertarea ta, pentru iubirea ta şi mântuirea ta.
Chipul de mai sus este de învăţătură despre cum trebuie să aşteptăm Naşterea Domnului. Cu mare plângere a eşit Adam şi Eva din rai dupăce і-a înşelat şarpele-diavol. Dar Dumnezeu і-a mângâiat în durerea lor cu făgăduinţa unui mântuitor care va »zdrobi capul şarpelui«. Vestea cea bună a sosirii acestui Mântuitor o aduce Naşterea Domnului.
Dar acest Mântuitor n’a venit numai »pentru păcatul lui Adam şi a lumii«, ci a venit şi pentru mine şi tine, cetitorule. Şi tu eşti un Adam pe care păcatul te-а scos din raiul ascultării de Dumnezeu. Tu trebuie să ţi dai seama despre starea păcătoasă în care te afli. Trebuie să-ţi dai seama că eşti bolnav şi să te doreşti după doftor. Trebuie să-ţi dai seama că eşti pierdut şi numai un Mântuitor te poate scăpa din pieire sufletească. Acest Mântuitor ţi-l aduce Naşterea Domnului. Dorul, dorinţa şi aşteptarea acestui Mântuitor este pregătirea cea adevărată, pentru Naşterea Domului.
Crăciunul trebuie să fie un praznic al milostivirii faţă de cei săraci.
O istorie veche ne spune că dela Răsărit a mai plecat un craiu (in afară de cei trei) să-l afle pe Hristos. Artaban îl chema pe acest al 4-lea craiu şi a plecat şi el cu aur mult să-l afle pe pruncul Isus. Dar în calea lui a întâlnit oameni flămânzi, năcăjiţi, săraci, bolnavi şi făcându-i-se milă de ei le-a tot dat din aur până când apropiindu-se de Vifleem s’a trezit că nu mai are nimic. Şi s’a întristat foarte Artaban. dar în somn i-s’a arătat Isus şi i-a zis: »Nu te întrista Artabane, căci amin zic ţie: tu m’ai aflat cu adevărat pe mine«..
Se apropie Crăciunul. Vrei să-l afli şi tu cetitorule, pe pruncul Isus şi să і te închini Lui ? Vrei să prăznuieşti cu adevărat Naşterea Domnului? Intră atunci cu ajutor în casa celui sărac, năcăjit, bolnav căci El a zis: »orice veţi face unuia dintre aceşti mai mici, mie mi-aţi făcut« (Mat. 25, 40).
Cel ce se va naşte peste câteva zile în eslea Vifleemului este pilda cea mai măreaţă despre cum trebuie să ne coborâm şi noi între cei săraci.
În Vifleemul Iudeii erau şi palate, căsi frumoase, destule, dar Isus s’a pogorât din lumina ceriului într’o peşteră rece şi întunecoasă. Din lumea îngerilor s’a pogorât între păstorii cei săraci şi năcăjiţi pentruca să ne arete că şi noi datori suntem să ne coborâm cu lumină şi ajutor în traiul celor săraci şi năcăjiţi.
Şi mai ales în aceste vremuri de cumplită scumpete să nu uităm dragostea şi mila faţă de cei săraci. Răsboiul a lăsat atâţia săraci atâtea rane şi atâţia orfani. Nu auziţi cum răsună azi mai duios ca oricând colinda lor:
La casa de om sărac
S’a gátat făina ’n sac
Moş Crăciun, Moş Crăciun…
Ce Crăciun vor avea aceşti săraci? Şi ce lucru creştinesc ar fi acela ca »unii să se îmbete iar alţii să rabde foame« (I Cor. 11, 21) de Crăciun? Naşterea Dom nului este şi trebuie să fie praznicul milei şi milostivirii faţă de cei săraci.
În fiecare sat să se afle un om al milei, un om al Domnului care să umble din casă în casă şi să strângă daruri de Crăciun pentru ceice n’au Crăciun.
Articol preluat din ziarul Oastei Domnului 1933 Nr.51 Pag.5