Pavel, chemat să fie apostol al lui Isus Hristos… har şi pace dela Dumnezeu, Tatăl nostru … I. Cor. ev 1, v. 1—3

Vinovatul și nevinovații

Un ministru se prezintă odată în inspecție la o temniță. Dupăce inspectează bunul mers al institutului, trece pe urmă în revistă și pe cei deținuți. Se înteresează despre soarta lor și despre păsurile lor.
       – Dumneata cum ai ajuns aici?
       – Sunt nevinovat d-le ministru! Lucrurile stau așa și aşa. Am fost judecat pe nedreptul.
       – Dar cu dumneata ?
       – Şi eu, d-le ministru, tot aşa. Alții m’au cumpenit să ajung aici. Sunt neviovat.
       – Şi dumneata?

       – Tot satul știe că am fost omul cel mai de treabă. Numai întâmplător eram și eu atunci la crâşmă. Lucrul stă așa și-aşa. Eu sunt nevinovat!..
       Și tot aşa al 4-lea deținut, al 5-lea, al 6-lea, al 10-lea etc.
       Numai un biet ocnas stătea la o parte smerit și cu capul aplecat.
       – Dar cu dumneata ce-i? – îl întreabă ministrul, agrăindu-l.
       Eu, d-nule ministru – grăește robul smerit și plângând – am fost un hoț și un tâlhar, şi sufăr după dreptate pentru blestemățiile mele… Sun un ticălos și-mi iau acum pedeapsa ce mi-se cuvine.
       Atunci ministrul, intorcându-se spre directorul temniţei ii zise: D-le director, cum ții d-ta pe acest ticălos intre drepții ăştialalți? Dă-i drumul de aici! Aici sunt numai oameni nevinovați. Și locul acestui vinovat nu este aici! Dă-i drumul de aici!
       Şi astfel, vinovatul fu dat afară din temniţă, iar „nevinovaţii” rămaseră și pe mai departe acolo.
       Exact asa se întâmplă și cu creştinul care făcând păcatul îşi arată mereu „nevinovăţia” și se apără mereu, în loc să-și plângă greșala cu amar.
       Face pe advocatul” in loc să-și plângă păcatul cu amar.
       Toți cei ce-şi apără păcatul, în „temniţă” vor rămânea – și toți cei ce-și recunosc păcatul şi-l plâng cu amar, vor scăpa din temniţă, din peire sufletească.
Articol din Isus Biruitorul 1936 Nr.1 pag.6