Pentru noi nu este decât un singur Dumnezeu: Tatăl, dela care viu toate lucrurile, I Cor. c. 8, v. 6.
Prăpastia din Roma şi jertfa lui Curtius: o icoană a Golgotei.
În istoria vechilor Romani a rămas o povestire cu adânc înţeles pentru jertfa Crucii.
Pe urma unui cutremur de pământ, rămăsese în Roma, capitala împărăţiei, o prăpastie adâncă din care ţâşneau şi flăcări de foc. Toate încercările de a se astupa această prăpastie cu petri şi pământ, erau zadarnice. Prăpastia stătea mereu deschisă ca o gură de iad.
Atunci Romanii îşi ziseră: să întrebăm oracolul despre ce-i de făcut? (»oracolul« era un fel de călugări cari spuneau că grăiesc cu zeii prin rugăciune).
Oracolul le dete următorul răspuns: »hotărârea zeilor de sus şi de jos este ca această prăpastie să nu se închidă până ce tinărul cel mai nobil şi viteaz ce-l are Roma, Marius Curtius, nu se va arunca în prăpastie«.
Înţelegând despre voinţa zeilor, viteazul Curtius s’a îmbrăcat în hainele sale de războiu, a încălecat şoimul său, şi, în admiraţia unui popor întreg, a sărit în prăpastie ca un erou. În clipa, acea, prăpastia, înghiţând jertfa, s’a închis şi locul a rămas o câmpie frumoasă ce se chiamă până azi »câmpia lui Curtius«.
Ce icoană minunată este şi aceasta pentru jertfa scumpului nostru Mântuitor. În chipul Romei era lumea înainte de jertfa Crucii. Greşala lui Adam şi căderea omenirii deschisese prăpastia cea adâncă a iadului. Şi nimenea nu putea astupa această cu adevărat »gură de iad«. Toate încercările omenirii erau zadarnice.
Pentru închiderea acestei prăpăstii se cerea o jertfă. Prăpastia cerea pe cel mai nobil şi mai bun dintre fii oamenilor. Iar cum lumea nu l-а avut, ni l-а dat ceriul în persoana Domnului Isus, Omul-Dumnezeu.
Ca odinioară tinărul Curtius, aşa s’a aruncat şi Mântuitorul de bună voie în prăpastia morţii (cu o mică deosebire: Curtius s’a aruncat în admiraţia unui popor întreg, iar Domnul între strigătele şi batjocorile poporului. Curtius era îmbrăcat în mare paradă, iar Domnul era încoronat, în batjocoră, cu o coroană de spini).
Prin jertfa Crucii Sale, Isus Mântuitorul a închis prăpastia iadului şi a scăpat de iad pe toţi cei ce cred în El şi primesc jertfa Lui cea sfântă. Pentru cei credincioşi, pentru cei ce trăesc o viaţă îngenunchiată la picioarele Crucii, nu mai este iad.
Însă pentru ceilalţi, pentru cei ce nu-l cunosc pe Mântuitorul şi n’au primit cu adevărat jertfa Lui cea sfântă, prăpastia iadului stă şi azi deschisă. Pe cei necredincioşi, iadul îi aşteaptă şi azi cu gura deschisă. Aşteaptă moartea lor ca să-i înghită în osânda cea veşnică.
Vai ce lucru grozav este acesta! Fereşte-ne Doamne de cea mai mare osândă ce poate fi pe lumea asta: să trăim o viaţă fără să cunoaştem cu adevărat Jertfa Crucii şi să ne mântuim prin tr’ânsa.
Articol din Oastea Domnului 1930 Nr.16 pag.4
