Tu eşti singurul Dumnezeu al tuturor împărăţiilor pământului! Tu ai făcut cerurile şi pământul. Isaia c. 37, v. 16

Înviere — Viață nonă.

       Foaia noastră, «Lumina Satelor», cercetează şi pe cei ce zac prin temniţe şi prin spitale, unde am trimis şi trimitem foaia gratuit. Mai anii trecuţi cercetând pe robii unei temniţe, am dat peste unui care cetea cu mare râvnă «Lumina Satelor». Era un suflet bun, pe care însă diavolul îl amăgise odată să se îmbete şi în stare de beţie l-a împins să aprindă casa vecinului său cu care să certase. Era judecat pe 3 ani. Oh! ce abătut era bietul om. Şi avea pentruce, căci 3 ani în temniţă însamnă cât 30 ani afară de temniţă. L-am mângâiat, i-am lăsat Noul Testament şi i-am dus mereu cărţi religioase. Dintre toţi robii, el se purta mai bine.
       După un an de robie, directorul temniţei l-a propus şi pe el M. Sale Regelui pentru graţiere (iertare) Şi graţierea i-a venit. Am fost de faţă şi nu voi uita niciodată clipele când a scăpat din temniţă. Când i s’a cetit graţierea, a căzut în genunchi plângând ca un copii, iar când a ieşit afară pe poarta temniţei, a sărutat Noul Testament, a sărutat pământul, părea că strânge în braţe şi sărută şi ceriul şi aierul liber ce-l dobândise. «De acum, părinte dragă — zicea el — eu trăiesc o viaţă nouă… eu mă întorc acasă un om nou… eu am scăpat azi din două temniţe»…
       Astăzi, fostul rob este un însufleţit mărturisitor al Domnului. Acum nu mai aprinde case, ci aprinde inimi şi suflete pentru Mântuitorul.
      Pus-am această întâmplare aici la gazetă, căci in ea este o mare învăţătură pentru ziua învierii. De ziua învierii Domnului trebue să trecem şi noi cu sufletul prin starea prin care a trecut robul de mai sus.
       Păcatul ne-a închis şi pe noi în o temniţă neagră şi grea. Am fost judecaţi după dreptate, după fărădelegile noastre. Această stare grozavă trebue mai întâi să o simţeşti, trebue să te înflori de ea şi să suspini după iertare şi libertate. Este şi pentru această robie grea un Rege bun şi milostiv care dă «graţiere», iertare. E Domnul Dumnezeu. Căinţa, rugăciunile, suspinele şi lacrimile ce le vărsăm pentru păcatele noastre, sunt raportul ce merge înaintea Regelui ceresc şi cere graţierea, iertarea noastră. Şi iertarea ni se dă îndată, din belşug. Celce s’a răstignit şi a înviat vine îndată şi deschide larg uşile temniţei noastre sufleteşti. Oh! ce bucurie, ce fericire nespusă are un biet suflet când a scăpat din temniţa şi din mormântul păcatului. Aceasta este, aceasta trebue să fie bucuria cea adevărată a Învierii. Cine n’a sîmtit şi nu simte această bucurie, n’are nici un folos sufletesc de praznicul învierii.
       Răstignirea şi Învierea trebue să ne scoată şi pe noi, sau mai bine zis prin darul Restignirii şi Învierii Domnului trebue să eşim şi noi din temniţa păcatului şi să înviem din mormântul păcatului ca să începem o viaţă nouă, aşa cum zicea robul de mai sus când a scăpat din temniţă. Cine a trecut cu adevărat prin Restignirea şi Învierea Domnului, pentru toată lumea nu se mai întoarce la păcat, aşa cum robul de mai sus pentru toată lumea n’ar mai intra la crâşmă şi la beute, pentrucă ştie ce a păţit şi ştie cât de grea a fost temniţa…
       Aşa ai trecut, tu dragă cititorule, prin Restignirea şi Învierea Domnului??
Articol preluat din Lumina Satelor 1926 Nr.15 pag.1